Închide
de Alesia Rădulescu – psiholog clinician și consilier școlar Little London International Academy
Poate că vorba ,,Când te arzi cu ciorbă, sufli și-n iaurt” nu e întâmplătoare. Suntem caracterizați de un soi de hipervigilență reactivă admirabilă, facem față cu succes evenimentelor amenințătoare, mai ales când ni se oferă prilejul de a scoate din tolba cu soluții fiecare dosar (cu șină) prăfuit, deținător absolut de programe de intervenție și resurse cheie.
Nu contest în niciun fel importanța întocmirii unor astfel de documente însă, din păcate, experiențele nefavorabile nu lasă loc pentru consultarea lor, iar din sertarul în care stau închise nu pot striga ,,PREVENȚIE!” suficient de tare. Vestea cu adevărat tragică? ,,Schimbarea începe cu fiecare dintre noi” e un clișeu supărător de adevărat, ce nu ne permite să ne ascundem în spatele articolului X din legea Y.
Este limpede faptul că nu putem preîntâmpina toate situațiile nefaste la care vom fi supuși de-a lungul vieții dar, nota fericită a acestui text, o reprezintă vârful icebergului pe care, dacă reușim să îl vedem, ne putem considera norocoși.
În ceea ce privește discuția despre manifestările indezirabile ale copiilor și adolescenților, trebuie să avem în vedere proprietatea termenilor pe care îi atribuim în mod reflex unor situații și anume:
– agresivitatea: reprezintă o formă de interacțiune socială, cu efecte, de cele mai multe ori, dăunatoare, însă privită din punct de vedere antropologic, ea este un impuls indispensabil ce ne-a asigurat, de-a lungul evoluției, supraviețuirea;
– violența (fizică, verbală sau emoțională) reprezintă exprimarea sau concretizarea instinctului agresiv.
Cum gestionăm, așadar, astfel de situații? Probabil că cea mai de preț intervenție este aceea țintită pe sursă, nu pe efecte. Care este rădăcina furiei ce îl determină pe copil să reacționeze astfel? Universul psihologic al copiilor pare greu de înțeles pentru că ne lipsește dimensiunea ,,palpabilă” a trăirii lor. Cu toate acestea, multe dintre comportamentele vizibile ale copiilor sunt, de fapt, expresia răspunsului la o varietate de contexte (familiale sau educaționale). Câteva dintre simptomele prezente în cazul unui dezechilibru emoțional sunt următoarele:
– sentimente de tristețe sau neputință
– iritabilitate
– izolare socială
– tulburări de somn
– afectarea capacității de concentrare
– modificări ale abilității de a comunica eficient.
Un alt aspect extrem de important îl reprezintă dinamica din cadrul sistemelor de bază din care face parte copilul, iar aici mă refer cu precădere la școală și familie. Este datoria adulților cu o deosebită importanță în formarea copiilor de a le oferi acestora șansa însușirii unor scheme sănătoase, cu un caracter prosocial, pe care aceștia să le utilizeze ca răspuns în cazul unui tumult lăuntric. De câte ori nu am ridicat vocea în fața copiilor, strigând ,,Nu mai țipa!”? De câte ori nu ne-am înfuriat încercând să montăm un raft de față cu cel mic, dar nu am înțeles de ce rezolvarea unei probleme la matematică se sfârșește cu vărsare de lacrimi și trântit coperta caietului? Pentru cât timp nu am crezut noi sau familiile noastre că ,,bătaia e ruptă din Rai”?
Cu siguranță reprezintă o datorie morală și socială de a ne dezvolta capacitatea de a privi în interiorul nostru și a ne întreba:
,,Ce anume trezește în mine suferința copilului din fața mea?”
,,Care este reacția pe care am învățat să o am în fața unor evenimente care îmi creează disconfort?”
,,Ce anume din trecutul meu mă împiedică să îi ofer copilului din fața mea suficientă înțelegere încât să îl pot ajuta să navigheze prin dificultățile pe care le întâmpină?”
În definitiv, suntem copiii părinților care au fost nevoiți ,,să se descurce” pentru că poate statului socio-economic al vremurilor nu permitea o altă variantă, suntem nepoții bunicilor care au trăit în familii dizarmonice pentru că rigorile secolului XX nu lăsau spațiu pentru gestionarea neputinței, dar suntem oamenii anului 2023. Comunicarea reală, consecventă între familie și școală (cei doi piloni esențiali ai educației) devine din ce în ce mai încurajată și accesibilă, serviciile de consiliere școlară (acolo unde există) pot reprezenta radiografia unui mediu ce necesită intervenție imediată, iar potopul de informații referitor la creșterea și educarea copiilor poate fi cu ușurință triat cu ajutorul specialiștilor în dezvoltare umană și sănătatea mintală.
Din păcate, toate acestea nu vor putea fi posibile dacă segmentul social reprezentat de adulți nu își acceptă propriile limite, nu accesează acele părți rănite și neputincioase care merită aceeași atenție și îngrijire pe care dorim să le-o oferim copiilor și, cel mai important, reacționează cu teamă sau furie atunci când, în orizontul lor (lăuntric sau extern) apare doar vârful icebergului.
