fbpx

Elevii din Brașov învaţă de la fermieri cum se cultivă legumele și fructele şi cum se fac produsele lactate

foto: brasovcity.ro

22.000 de elevi și preșcolari din municipiul Brașov vor afla cum se cultivă și se procesează legumele, dar și ce presupune activitatea la o fermă zootehnică, după ce Primăria a încheiat contracte pentru organizarea de vizite ale copiilor la fermele din jurul orașului.

Măsurile educative însoțesc distribuția fructelor, legumelor, laptelui și produselor lactate pentru elevii din învățământul primar și gimnazial de stat și particular, precum și pentru preșcolarii din grădinițe, pentru anul școlar 2022 – 2023. Această componentă educativă a fost introdusă în programul „Cornul și laptele” și are ca scop conștientizarea importanței unei alimentații sănătoase în rândul copiilor, dar și de a le oferi posibilitatea de a vedea cu ochii lor cum arată o livadă sau o fermă, cum se culeg fructele sau cum se procesează laptele.

Municipiul Brașov continuă pionieratul în programul «Cornul și laptele». Acum, că ne-am asigurat că în școlile brașovene se livrează produse eco, care provin de la fermierii locali și producătorii din zonă, ne dorim ca elevii brașoveni să aibă ocazia să vadă cu ochii lor cum se produc aceste lactate care se distribuie în școli, precum și cum se cultivă fructele pe care le primesc. Tocmai pentru că Brașovul este un oraș mare și deoarece din ce în ce mai puțini copii au bunici la țară pe care să-i poată vizita, ne dorim ca aceștia să aibă ocazia de a vedea cu ochii lor ce înseamnă o fermă, ce înseamnă o livadă, ce înseamnă viața la țară. Pe lângă vizitele la ferme, se vor putea organiza concursuri tematice în școli, în cadrul cărora copiii să învețe ce înseamnă alimentație sănătoasă, care sunt principiile unei vieți sănătoase”, a precizat viceprimarul Flavia Boghiu.

Municipalitatea va organiza pentru preșcolari și elevi vizite la ferme pomicole/legumicole și la unități de condiționare, ambalare, depozitare și procesare a fructelor și legumelor, la stațiuni de cercetare pomicolă sau legumicolă, la laboratoare de profil, la zilele recoltei, expoziții, târguri, la fermele de producere a laptelui și la unități de procesare, la stațiuni de cercetare și de creștere a bovinelor.

În cadrul acestor vizite, copiii vor avea ocazia să viziteze fermele și livezile din jurul Brașovului, să vadă cum se obțin și se procesează produsele, să le deguste, să primească premii pentru diferite concursuri, vor asista la demonstrații privind prepararea de salate, sucuri din fructe și legume proaspete, prepararea de shake-uri şi milkshake-uri realizate de specialiști în domeniu (bucătari, nutriționiști).

Primăria Brașov va plăti pentru cei 22.251 de preșcolari și elevi suma de 374.039,31 lei fără TVA, pentru vizitele la fermele de legume, respectiv 374.039,31 lei fără TVA, pentru vizitele la cele două ferme zootehnice, pentru același număr de copii. Programul se derulează în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Județului Brașov.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.