Aikido este o artă marțială japoneză contemporană derivată din Jujitsu și Kenjutsu. Numită arta păcii chiar de fondator, Morihei Ueshiba cunoscut și drept “războinicul invincibil”, aikido poate fi practicată de oricine, indiferent de vârstă, gen sau constituție fizică. Pe tatami (saltea) sunt mult mai importante prezența și echilibrul decât forța fizică. Este o metodă eficientă de autoapărare protejând chiar și atacatorul: folosim energia lui pentru a obține controlul.
Pentru adulți și copii deopotrivă, aikido aduce un plus de încredere în sine, independență dar și capacitate de armonizare și toleranță. Prin practica susținută, orice student poate învăța să evalueze situații și opțiuni rapid, să găsească soluții și să cultive relații de parteneriat, pentru că aikido se practică în doi. Și, desigur, va simți vitalitatea și bucuria mișcării în propriul corp. În aikido nu există competiții cu alți participanți, ci doar cu sine.
Hakken înseamnă în limba japoneză “descoperire.” La Hakken Dojo, aikido-ul este descoperit și practicat și de copii, și de adulți. Poate pentru că sensei Dan Gramadă – 3 Dan Aikido Aikikai e pe tatami de la vârsta de 10 ani și cunoaște bine și lumea micilor samurai, și pe cea a oamenilor mari iubitori de sport.
Într-un domeniu până acum mai degrabă masculin, la Hakken Dojo avem însă și una dintre cele mai mari participări feminine din aikido în România. Poate pentru că celălalt instructor este sora lui Dan, sensei Roxana Gramadă, 3 Dan Aikido Aikikai. Și pentru că așa cum sunt instructorii sunt și elevii, avem pe saltea la Hakken frați, surori și chiar o întreagă familie.
Echipa
Sensei Dan Grămadă, 3 Dan Aikido Aikikai
Dan face aikido de la vârste apropiate de cele ale elevilor lui. Probabil de-asta îi este atât de ușor să îi și învețe prin joc.
Sensei Roxana Grămadă, 3 Dan Aikido Aikikai
O femeie pe tatami nu are forța unui bărbat. Dar în aikido nu e nevoie de forță, e nevoie de spirit. Și femeile au mult spirit.