Închide
de Marcel Bartic, profesor de istorie
În fața Liceului de pe strada Parastas Dansant, nr. 14 bis, candidații au început a se aduna, unul câte unul, sporovăind vesel și salutându-se cu entuziasm. Să fi fost vreo șapte trecute fix. Poarta instituției de învățământ era încă închisă. Ordin de la Comisie, a șoptit complice portarul. Intrați când zice domnu’ Președinte, e prima zi de bac, nu mișcă nimic aicea fără să ne dea dumnealui voie. Ce emoții, domnu’, nici o emoție. Morcovul în schimb e de aici până în China!
Cocoșilă de la XII-a B și-a scos tacticos telefonul, a răspuns scurt la un mesaj pe whatsapp după care li s-a adresat hotărât celor doi amici de lângă el. Bă, voi știți ce-am făcut eu azi-noapte? Nu, nu știm. Vedeți că sunteți proști? Vă zic eu! Am făcut la țigări toată noaptea și m-am gândit. M-am gândit și am făcut la țigări. Așa, și? L-a întrebat unul. Am băut la tutun toată noaptea și stam și mă gândeam. Și iar am băut la tutun până m-a luat dracu. Și la ce te-ai gândit tu, Cocoșilă, îi zice altul.
Nu vă zic că sunteți proști și nu știți să vă țineți gura.
Lică Sămădăul dădu din umeri a lehamite. Își aranjă cu un aer absent gulerul la cămașa albă cu floricele și pieptarul cu bumbi de argint. Cocoșilă îi era antipatic când făcea glume de-astea fără sens. Era prima zi de bac, n-apucase să învețe mare lucru după ce a pierdut ultimele nopți în niște beții crunte cu Ghiță la Moara cu noroc. Ăla are ficat de fier, să mor eu, și-a spus sieși. Trebuia să-mi văd eu de treabă. Îl vedea pe Cocoșilă cum povestește înfocat, ceva cu regele, cu politica, cu cârciuma lui Marinescu, în fine, n-a prins tot. Era agitat. Lică avea nevoie de o medie bună ca să fie sigur că intră la zootehnie și nu era foarte sigur pe partea cu româna. Of. Doamne-ajută, oi scăpa eu și de asta. Băi, da’ fii atent ce față are Gheorghidiu ăsta! E mai terminat ca mine, ce naiba, îl știam bun la română! Ce-o fi pățit?
Ștefan Gheorghidiu se uita din cinci în cinci minute la ceas. Când la ceas, când la stația de troleu. Era fiert că nu-i răspundea Ela la mesaje și se gândea să nu-și fi băgat laitmotivul poetic în el de bacalaureat. O credea în stare, pe aia când o apucau dracii era în stare de orice. Vorbea singur, fără să-și dea seama, bolmojind fraze fără sens. Ceva cu liniștea metafizică care înseamnă să privești o femeie în ochii ei mari, să simți că lumea-i fără margini, că suntem atât de mici, că frumusețea are pete și că băi, câtă nesimțire! I-a scăpat dintr-odată.
Ela cobora din troleu, la braț cu domnul G. Vag avocat, dansator și foarte căutat la meditații. Gheorghidiu a crezut că pocnește acolo pe loc. Primul reflex a fost să ia “A la recherce du temps perdu”, ediția cartonată, și să i-o dea de cap domnului G. Exact în secunda în care ăsta îi explica galeș Elei cum trebuie făcută încadrarea în pagină.
Alo! Ia, toată lumea, poftim în sălile de examen!
Vocea portarului a sunat exact ca o sentință în sala de judecată. Haidam, s-auzi o voce. Intrăm!
“Dezleagă minții mele taina
(Bolborosea amar un candidat)
Și legea farmecelor firii
(Fix când să intre s-a împiedicat).
Sădește în brațul meu de-a pururi
Tăria urii și-a iubirii
Și când o fi să scriu subiectul trei
Să-mi dai știința povestirii!”
Băi, tu ce faci aicea?
Glasul profesorului supraveghetor a spart dintr-odată liniștea din clasă. Candidații înțepeniseră pe scaune în așteptarea subiectelor. Inculpatul s-a fâstâcit și s-a uitat vinovat în ochii Cerberului pus la supraveghere. Nimic…, a spus cu voce stinsă. Cobor în jos, cum sunt eu blând. Alunecând pe-o rază. Repet în clasă și în gând și văd că funcționează. Auzi, ia nu mai aluneca tu nicăieri că sunt camere de filmat aicea, poate mă trezesc cu Comisia că încerci să copii! Cum te cheamă? Luceafărul, a venit timid răspunsul. Buletinul! Aicea, să trăiți. Mda. Ia vezi, să nu-ți mai zic a doua oară, că te zbor afară din examen.
Dragilor, ia atenție aicea, notați pe prima pagină numele, inițiala tatălui și prenumele. Cu majuscule, da?
Domnule! S-auzi vocea furibundă a lui Tipătescu de undeva din spate. Nu primesc în clasă la mine astfel de observații, pe care, dați-mi voie să vă spui, le consider niște insulte!
În spatele lui Tipătescu, Felix se hilizea cu Pascalopol. Otilia, două bănci mai față, murea de nervi că n-auzea ce vorbeau nesimțiții ăia doi și bănuia că ea era subiectul discuției. Era și stresată maxim că nu învățase nimic la romanul psihologic iar expresia de pe fața încruntată a Vitoriei Lipan, care stătea lângă ea, nu prevestea nimic inspirațional.
Dragilor, gata, lăsați gălăgia, ochi și urechi la noi, urmează instructajul. Deci. Timpul de redactare a subiectelor este de o sută optzeci de minute. Ați înțeles? Candidații care dețin materiale/obiecte interzise în sala de examen (telefoane mobile, notițe, însemnări, culegeri, manuale, scrisori pierdute) trebuie să le ducă ACUM în sala de depozitare a acestora, unde veți primi o pungă în care să le introduceți, împreună cu o declarație-tip în care se menționează numele, prenumele vostru și obiectele care vor fi depozitate.
Și corola de minuni a lumii? S-a auzit de undeva de lângă fereastră.
Tot, nu înțelegeți? Corola de minuni, floarea albastră, sicriele de plumb, balena lui Iona inclusiv pupăza din tei. Și pupăza din tei? Întrebă cineva mirat. Și. Să nu creadă comisia că e sonerie de telefon că e interzis de Regulament.
Întrebări?
Da!
Ia zi. Da repede, că trebuie să vină subiectele.
Eu… Hâc! Eu… cu cine votez?
Băi, terminați-o cu prostiile, vin subiectele acuma, ia hai, completați în colțul din dreapta sus, scrieți școala, centrul de examen, nume, prenume, după cum v-am spus. Gata? Perfect. Magdaleno, verifică tu, rogu-te, dacă au toți candidații buletinul la ei. Așa. Acuma scrieți, după modelul de pe tablă: Examenul Național de Bacalaureat. Atenție, trebuie scris pe primul rând de deasupra celui de-al doilea, la vest de colțul pe care tocmai l-ați îndoit, fix lângă unde ați scris sesiunea și la zece centimetri tangentă cosinus paralelipipedic nucleomastoidian cu colțul din dreapta jos. Mă rog, ați priceput voi, e simplu, băgați de seamă, că altfel se consideră semn.
Doamna Lipan, lăsați, vă rog, baltagul ăla jos, așa zice la regulament, așa facem.
Pe hol s-au auzit dintr-dată niște tocuri grăbite. Ușa s-a deschis brusc. Bună ziua! Aicea aveți subiectele. Rog domnii supraveghetori să noteze pe tablă ora începerii examenului. O sută optzeci de minute din momentul în care primiți subiectele. Clar? Bravo. Succes.
Ușa s-a închis cu un pocnet sec.
În prima bancă, Cocoșilă răsucea liniștit o țigare. Ocupațiunea lui mintală era la alte prostii. Nu părea a fi deloc interesat de agitația cu care colegii de suferință din sala de examen citeau înfrigurați subiectele. A tras sprimul fum cu sete și a slobozit fumul în rotocoale spre tavan. La un moment dat, se întoarce spre ceilalți și zice cu voce tare:
Bă, voi știți ce-am făcut eu azi-noapte?
Liniște. Nu i-a răspuns nimeni. Nici măcar supraveghetorii, care păreau înțepeniți pe scaunele pe care se așezaseră cu câteva minute mai devreme.
Vedeți că sunteți proști?
Vă zic eu!
Am făcut la țigări toată noaptea și m-am gândit.
M-am gândit și am făcut la țigări.
Așa, și? L-a întrebat, în cele din urmă, unul din ultima bancă.
Am băut la tutun toată noaptea și stam și mă gândeam. Și iar am băut la tutun până m-a luat dracu.
Așa. Și?
Bă, ascultați la mine aicea.
Bacul îl iei dacă treci de prima pagină. Restul devine după facultăți.
Pe strada Parastas Dansant, nr. 14 bis s-a lăsat liniștea. Vântul adia molcom. Soarele strălucea vesel. Mașinile treceau claxonând energic iar personajele de roman scriau de zor eseul de la subiectul trei:
Cum să supraviețuiești ca elev în România anului 2023.
