Predăm sau educăm
de Marcel Bartic, profesor
N-am nici o îndoială că, de vreme ce zăboviți pe rândurile de față, faceți parte dintre cei care își doresc o schimbare profundă în sistemul nostru de învățământ. Nici nu cred că mai este cineva care nu-și dorește asta. Ne mai despart poate doar căile prin care putem genera reformă reală în școlile noastre dar, fără îndoială, destinația pe care ne-o dorim cu toții este aceeași: copii care să vină cu drag la școală iar învățarea să aibă sens pentru ei. PREDĂM SAU EDUCĂM?
Ușor de spus, mai greu de făcut. De unde începem? Primul nostru reflex este, sigur că da, acela de a cere o infrastructură legislativă coerentă, cuprinzătoare și echitabilă. Așa este, nu putem construi o casă dacă nu avem o temelie solidă. Cred însă că niște legi bune sunt doar o parte a versantului pe care-l urcăm împreună. Mai există una. Cea care, potrivit unei expresii de care m-am atașat foarte mult, “ține de noi”. Da, și noi, profesorii, părinții, societatea în general, avem un rol important în schimbare. Să ne-o dorim, în primul rând. Să-i sprijinim pe cei care știu să o facă de-adevăratelea și să înțelegem că ne înhămăm la un proces de durată, anevoios, cu provocări și incertitudini fără de care școlile noastre nu vor ajunge niciodată acolo unde le este locul: în secolul XXI.
Răspunsul nu e chiar atât de complicat. Începem cu lecțiile pe care le facem cu elevii noștri. Până la legi mai bune, o finanțare mai echitabilă și dotări moderne, am putea face primul pas prin a gândi niște lecții care să facă legătura între noțiunile predate în clasă și viața reală. Ei, dar cum nu facem asta, îmi veți spune. Nu le explicăm noi în fiecare zi, scriem câte trei, patru table cu demonstrații, schițe, teoreme și definiții? Ba da. Dar asta nu înseamnă că ne-am făcut treaba pana la capăt. Doar am transmis niște cunoștințe. Mai rămâne să le spunem copiilor ce să facă cu ele. Adică să le formăm niște competențe.
Cu aceste gânduri în minte, am participat la evenimentul organizat zilele trecute de Educație Privată alături de trei oameni care cunosc foarte bine instruirea axată pe formarea competenţelor. Alături de Liliana Romaniuc, facilitator de educație, și două profesoare de exceptie din Republica Moldova, Mariana Marin și Elena Vorotneac, am încercat să explicăm ce sunt aceste competențe și de ce reprezintă cheia prin care putem face pasul de la transmiterea de cunoștințe la cunoaștere reală, profundă. Cu alte cuvinte, să facem educație nu doar predare.
Pentru început, am simțit nevoia unor clarificări conceptuale, pe care Liliana Romaniuc ni le-a oferit într-o formă cât se poate de limpede.
Competențele presupun cunoștințe, abilități și atitudini (ce știe elevul, ce stie sa facă si cu ce atitudine se raportează la noțiunile învățate). Poza de ansamblu a acestor reflexe este dată de competențele-cheie, care au un caracter transversal, despre care vorbim la toate disciplinele și care se formează pe toată durata școlarizării. Sunt urmate de competențele generale, caracteristice unei discipline și care se formează pe toată durata studierii acesteia. Din ele derivă competențele specifice, sunt proprii unei singure discipline și se formează pe durata unui an școlar.
Invitata noastră ne-a explicat și cam care ar trebui sa fie reperele unei lecții orientate spre formarea de competențe.
Începutul unei lecții trebuie să fie însoțit de exerciții și activități care duc la descoperirea noilor conținuturi. Apoi trebuie precizate intențiile sau obiectivele de învățare (cunoștințele ce trebuie învățate: concepte, reguli, reprezentări, algoritmi etc.). Pe parcursul lecției trebuie construită înțelegerea noțiunilor prin activități de învățare ghidate de profesor prin metode precum “platoul cu idei”, “jurnalul cu dublă intrare” sau “știu, vreau să știu, am învățat”. Firește, orice lecție bine structurată trebuie să aibă o etapă pentru aprofundarea înțelegerii noțiunilor studiate, activități practice, în care elevii lucrează independent și aplică noțiunile învățate. Uite așa formăm și abilitățile! În cele din urmă, profesorul trebuie să asigure și aplicații pentru evaluarea învățării contribuind astfel la formarea atitudinilor și, de ce nu, a valorilor.
Precizările oferite de Liliana Romaniuc au fost completate cu perspectiva Marianei Marin, una dintre cele mai avizate voci în materie de filosofie curriculară și formare a profesorilor din Republica Moldova. Am apreciat chiar oportunitatea pe care evenimentul nostru a avut-o prin prezența celor două profesoare de la Chișinău, pentru că îi știu pe colegii mei de dincolo de Prut drept niște profesioniști în adevăratul sens al cuvântului. Am văzut în perioada pandemiei cât de bine s-au organizat și cu câtă ușurință s-au adaptat noilor contexte. Doamna Marin mi-a reconfirmat încă o dată impresiile. Din prezentarea pe care ne-a făcut-o am înțeles că școlile din Republica Moldova au avut cam același parcurs precum profesorii din România. Documentele curriculare bazate pe competențele-cheie, după care se ghidează profesorii, sunt adoptate, cam ca și la noi, încă de prin 2009-2010. Competența, spunea invitata noastră, citând un reputat cercetător în pedagogie, este “un produs al minții în relație cu lumea reală”. Mi-au atras atenția, în mod deosebit, remarca potrivit căreia competența există doar dacă este validată de o altă persoană dar și miturile construite în jurul acestui tip de demers didactic.. Unul dintre acestea are, să recunoaștem, o largă circulație și prin școlile din România, exprimând îngrijorarea că lecțiile axate pe acest tip de instruire ar limita învățarea, gândirea și logica. Nimic mai fals, a demonstrat foarte clar invitata noastră de la Chișinău.
Nu putea lipsi din cadrul evenimentului nostru, nu întâmplător denumit “Lecția deschisă”, o secvență demonstrativă. Ne-a ajutat aici Elena Vorotneac cu câteva aplicații pentru limba și literatura română, realizate pe una dintre cele mai performante platforme educaționale din câte am văzut până acum: https://educatieinteractiva.md. Am avut plăcuta surpriză să descopăr, alături de participanții la eveniment, un instrument digital complex construit pe nevoile elevului și care permite exact tipul de demers didactic care stimulează formarea competențelor.
Ar mai fi fost multe alte detalii pe care le-aș fi putut invoca în cadrul rândurilor de față dar nu vreau să vă iau plăcerea de a descoperi farmecul unei conversații pe care am așteptat-o cu mult interes. Invitatele noastre au explicat, au demonstrat și au fascinat prin eleganța și ușurința cu care au tradus dintr-un limbaj, să recunoaștem, destul de tehnic, modul în care și noi, profesorii, putem contribui la schimbare. Cum spuneam la început, uite cum putem să facem pasul de la predare la educație! Rămâne doar să avem deschiderea și determinarea de a ne asuma acest fel de a ne gândi lecțiile. Până la urmă, nu-i așa, nu ne dorim altceva decât să-i ajutăm pe copii să beneficieze de învățare cu sens.
Așa cum ne-au demonstrat invitatele “Lecției deschise”, schimbarea este perfect posibilă și chiar mai la îndemână decât ne-am imaginat.
Urmăriți aici Lecția Deschisă: PREDĂM SAU EDUCĂM?