KidKamp „aventură la firul ierbii”, a început în anii 80, în Suedia, țara unde locuiam pe atunci.
Cele 4 ediții „suedeze” au fost piatra mea de încercare cu copii crecuți și educați diferit față de cei ai noștri.
Din 1996 am organizat KidKamp-ul anual și în România; în același spirit scandinav, respectiv cel al descoperirii și al aventurii prin joc și creativitate, al responsabilizării și a bunei conduite.
Siguranța copiilor este însă prioritatea absolută!
Îmi place să imprim copiilor învățarea creării unui grup unitar, armonizarea și consolidarea lui, deprinderea aptitudinilor de comunicare empatică, dezvoltarea aptitudinilor de relaționare, valorizarea în echipă, dezvoltarea inteligenței emoționale prin apelul la emoții, consolidarea relațiilor; toate aceste prin activitățile derulate pe parcursul celor 6 zile.
Avem activități outdoor și indoor și pe parcursul acelor zile ne dezvoltăm creativitatea, dar și responsabilitatea, învățam despre ritmurile naturii și despre protejarea ei, exersam jocul inteligent și spiritul de echipă.
Creștem!
Invit copiii să vizioneze și unul dintre filmulețele pe care le-am realizat pe parcursul unei dintre aventurile noastre