fbpx

Violența în școli, între management educațional defectuos și absența pârghiilor pentru părinți, profesori și elevi

de Ivan Dragoș Lucian, avocat, dr., implicat civic prin ONG-ul VedemJust, cadru didactic universitar cu 9 ani de predare în mediul universitar și în mediul non-formal

“Simți doar o presiune. Presiunea devine o flacără. O flacără rece ce arde terminațiile nervoase.”

 

“Am simțit că nu am control. Mă simțeam vulnerabil, singur și confuz.”

 

  1. Nu ți se pare că o înjunghiere este o traumă suficientă? Plusezi cu o nedreptate.

Primul paragraf surprinde gândurile unei persoane înjunghiate. Al doilea paragraf surprinde gândurile unei persoane confruntate cu o nedreptate. În ambele situații avem de-a face cu o agresiune împotriva persoanei. În fiecare caz o să fie nevoie de o perioadă de refacere deoarece se va instala sentimentul de frică, furia, tristețea, confuzia, neputința[1]. În ambele cazuri persoana va avea probleme de concentrare, proleme cu memoria, tendința de a se izola și de a simți că nu mai deține controlul[2]. O singură astfel de experiență este traumatizantă. Să ne închipuim pentru o secundă că o persoană trece prin ambele situații. Mai mult, o victimă a unei înjunghieri este chiar acuzată că din vina sa s-a produs incidentul dramatic. Mă duce cu gândul la mentalitatea în care victima este vinovată. Mă duce cu gândul la infracțiunile de viol în care mentalitatea unor persoane îi determină să acuze că victima este cea care a provocat cumva agresiunea. Ce face un om după o astfel de situație grăiește despre cine e omul acela.

 

Faptele se cunosc: o profesoară a fost înjunghiată de un fost elev la Liceul “Spiru Haret” din Ploiești. incidentul având loc în fața cancelariei. Potrivit Serviciului de Ambulanță Prahova, femeia în vârstă de 43 ani a suferit o plagă înjunghiată abdominală. în luna octombrie 2016 un profesor de la același liceu a sesizat polițiștii după ce tânărul ar fi amenințat cu un cuțit un coleg de clasă. La vremea respectivă, a fost întocmit un dosar penal pentru amenințare și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, adolescentul primind și o amendă de 500 de lei. Ștefania Alexe, profesoara înjunghiată[3] de un fost elev în incinta Colegiului Spiru Haret din Ploiești a fost găsită vinovată, alături de paznic, de producerea incidentului, potrivit comisiei de anchetă internă. Profesoarei i se reproșează că, deși în ziua respectivă era de serviciu și trebuia să stea lângă paznic la intrarea în liceu, aceasta a plecat în cancelarie. Potrivit comisiei de anchetă internă, alături de victimă se face vinovat și paznicul care și-a efectuat superficial serviciul.

 

Spuneam că ce face un om după o astfel de situație grăiește despre cine e omul acela. Pe de o parte avem o victimă care își va continua activitatea. Pe de altă parte avem o doamnă director ce ignoră prolema, iar cel mai grav este că în continuare observăm lipsa de pârghii pentru părinți, elevi și comunitate. Cei ce sunt cu adevărat interesați nu au nimic de spus.

 

  1. Întrebări necenzurate. Adevăruri neîndulcite.

Mă străduiesc să transpun în cuvinte gândurile pe care le am legat de acest incident. E ceva ce mă neliniștește în această goană pentru un vinovat. De ce aplici o pedeapsă? Pentru a îndrepta un comportament. Persoana înjunghiată este pedepsită, dar ce comportament ai îndreptat astfel? A fost aplicată o pedeapsă pentru că profesoara nu era la intrarea în clădire, ci în cancelarie. A fost pedepsită alături de paznic. Să întrebăm părinții, cetățenii și orice persoană unde este locul profesorului. Mă aștept să aflăm răspunsuri ce să contrazică comisia Colegiului Spiru Haret, pe directoarea acestui colegiu și persoana ce a făcut sesizarea. Locul unui profesor este în sala de clasă și în cancelarie. Doar în aceste locuri poate să ofere ce așteaptă comunitatea din partea lui: educație, formare civică, înțelegere a societății, informații și integrare socială a viitorului nostru concetățean, coechipier, coleg de serviciu, prestator de servicii, plătitor de taxe, votant, politician și așa mai departe. Dacă profesorul nu este în sala de clasă atunci cine va forma cetățeanul?  Dacă ar fi să luăm în considerarea hotărârea comisiei, data viitoare nu o să mai fie în cancelarie, unde a fost înjunghiată, ci data viitoare o să fie la intrare, să protejeze cu propriul corp intrarea. Mai curând m-aș întreba a cui este vina pentru lipsa de siguranță din cancelarie și din sala de clasă. Dacă aș fi părinte m-aș întreba în ce măsură copilul meu este în siguranță dacă un colegiu național nu poate să asigure protecția propriului personal nici în sala de clasă, nici în cancelarie. Pentru mine cancelaria era un loc misterios, plasat undeva departe, unde nu aveam acces, iar dincolo de ușile sale se trecea doar în mod excepțional. Nici pe departe locul de acum plin de pericole, nesiguranță și gol de profesori deoarece toți sunt pe la porțile clădirii. În fața situației extreme în care ne găsim facem, prin “Facem” mă gândesc la directoarea colegiului, la comisie, niște gesturi șocante, ample, ca niște amețeli radicale care îți tăie picioarele numai dacă le auzi.

  1. Creșterea rolului părinților? Când reconectarea la nevoile comunității nu este pe lista “To Do” a unui director.

Rezultatul vorbește de la sine: în continuare orice persoană poate intra în colegiul respectiv să atace orice elev sau profesor. Se pare că toți profesorii trebuie să se poarte, clipă de clipă și ceas de ceas, astfel încât să nu atragă furia comisiei, a doamnei director sau a inspectoratului. Profesorul trebuie să înțeleagă și să suporte. În numele scopului măreț, profesorul trebuie să accepte chiar și inacceptabilul. Odată cu el și părintele trebuie să accepte inacceptabilul. În realitate, în spatele inacceptabilului nu stă un scop măreț cum ar fi siguranța, integrarea tânărului în societatea, înzestrarea tânărului cu abilități, valorile educației, ci incompetența și inabilitatea de a oferi soluții constructive.  Conducerea a reținut că vina aparține profesoarei și paznicului. În mod oficial s-a stabilit că profesorul are în fișa postului și activitatea de paznic. Sancțiunea a fost motivată ca o măsură menită să bla bla bla, conform regulamentului! Elevii nu sunt mai în siguranță. Părintii nu au fost consultați. Părinților nu li s-a adus la cunoștință un plan de acțiune pentru ca pe viitor mediul școlii să fie unul sigur. Profesorii nu au beneficiat de înțelegere sau de consultare. Comunitatea a fost ignorată și de această dată.

  1. Hai să demonstrăm că nu trebuie făcut așa!

Dacă o persoană devină victima unei înjunghieri în stradă este o victimă ce merită protecție și înțelegere. Dar dacă un profesor este înjunghiat pe holul unei școli devine vinovatul de serviciu în ochii directorului. Ce prioritizează directorul? Cu siguranță nu siguranța elevului. De ce a elevului? Dacă este exercitată violență împotriva unui om matur cu autoritate, cum este un profesor, va dați seama ce șanse sunt să fie exercitată împotriva unui copil/elev. Cu siguranță nu prioritizează siguranța profesorului. Cu siguranță nu prioritizează valorile democratice europene[4] și nu își dorește rezolvarea situației. Stai și te întrebi: cine le-a dat atâta putere? Puterea de a ignora comunitatea. Puterea de a sancționa arbitrar, chiar înaintea unei hotărâri judecătorești o persoană. Aici aducem în discuție faptul că există un proces penal în care profesoara sancționată are calitatea de victimă. În ochii  administrației colegiului victima are calitate de “inculpat”.

  1. Nu timpul le rezolvă pe toate, ci oamenii care se implică.

Însă nu prea merge așa. Tertipurile prin care își asigură doza de putere arbitrară zilnică și abilitatea de a scăpa de gura comunității dovedesc un grad de nepăsare ieșit din comun. Din păcate, cu indivizi slab pregătiți în zona de management educațional și cu un sistem educațional subfinanțat și inert, partida pare pierdută de pe acum. Mai ales dacă vom continua să credem că “se face carte” și că profesorii trebuie să fie datori să se sacrifice pentru viitorul luminos ce întârzie să se facă văzut. Comunitățile locale ar trebui să fie preocupate de ce se întâmplă cu copiii din cartierul sau satul în care trăiesc. Mi se pare limpede că inițiativa organelor de conducere nu a țintit punctele nevralgice ale situației, ci le-a ocolit cu un mare talent. Păi, asta ne trebuie nouă? Un management educațional defectuos, cu o greșită cunoaștere de sine și îmbătat, în bună parte, cu povestea că “la noi totuși se face carte…”.

Cuvintele nu sunt suficiente. Avem nevoie de o recunoaștere a problemei și de o implicare activă spre rezolvare.  Aș fi admirat o persoană suficient de curajoasă pentru a vorbi despre propriile imperfecțiuni, dar doar constatăm cum victimele (profesorii, elevii, părinții, comunitatea) sunt marginalizați de la procesul decizional și devin simpli spectatori într-o lume unde “perfecții” împart pedepse.

  1. Eu sunt gata să discut despre asta. Dar tu?

 

[1] Demsky, C. A., Fritz, C., Hammer, L. B., & Black, A. E. (2019). Workplace incivility and employee sleep: The role of rumination and recovery experiences. Journal of Occupational Health Psychology, 24(2), 228-240.

[2] Skinner, H.K, Rahtz, E., Korszun, A. (2019). Interviews following physical trauma: A thematic analysis. International Emergency Nursing, vol. 42, January 2019, pg. 19-24.

[3] Organizația Mondială a Sănătății consideră că violența în școli este o problemă ce ține de sănătatea publică.

[4] Carta Consiliului Europei privind educaţia pentru cetăţenie democratică şi educaţia pentru drepturile omului.