fbpx

Noul președinte al FNP Edupart este Cătălin-Viorel Nan

Cătălin-Viorel Nan este succesorul lui Iulian Cristache în funcția de președinte al Federației Naționale a Părinților Edupart.

Potrivut unui comunicat al organizației, el a fost ales astăzi în funcție.

FNP Edupart este unul dintre partemerii sociali ai Ministerului Educației, inclusiv prin statutul de membru al Comisiei pentru Dialog Social.

Cătălin Viorel Nan are 45 de ani, este tatăl a trei fete și se descrie drept implicat și atent în chestiunile ce privesc educația pe termen lung. El este antreprenor și membru al PNL.

Contactat de Educație Privată, Nan a explicat că, în ultimii doi ani, nu a mai fost activ din punct de vedere politic și că urmează să ia o decizie pe acest plan, în urma alegerii sale în poziția de lider al FNP Edupart.

„Alegerea mea în această funcție dovedește că există interes pentru scopul nostru comun: acela de a ne face auzite vocile care îndeamnă la responsabilitate în actul educațional, la coerență în abordarea reformelor și la strategie ca rezultat al eforturilor comune. Toate acestea au o finalitate pe care trebuie să încetăm să o mai considerăm simplă utopie: binele copiilor noștri și un sistem educațional capabil să se ridice la așteptările părinților. Sunt sigur că putem reuși, mai ales că în Federație am o echipă foarte puternică cu peste 30 de reprezentanțe din toate colțurile țării, specialiști in diverse domenii de activitate și sunt la fel de sigur de bunele noastre intenții, ca părinți, ca educatori, ca societate”, a declarat noul președinte al FNP, în comunicatul transmis de organizație.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.