Închide
de Adda Barbu
Doamna Andronescu se lasă inspirată de modelul de învățământ japonez.
Două aspecte i-au atras atenția.
Primo: profesorii să fie rotați la fiecare trei ani între școli: „Profesorii cei mai buni sunt trimişi în şcolile unde copiii au nevoie.”
Cred că dascălii așteaptă deja la ușă cu bagajul făcut, nerăbdători să își schimbe, colegii, rutină și să ajute copiii neștiutori. Foarte interesant de știut cine va accepta să plece dintr-o școală din buricul Bucureștiului la o școală dintr-o comună, cu noroiul până la glezne și departe de familie. Trăim și vedem.
Secundo: „evaluarea profesorilor din 10 în 10 ani, atunci când toţi profesorii susţin un program de formare cu două examene, unul din disciplina pe care fiecare profesor o predă, şi celălalt din metodele noi de pedagogie. ”
Excelent plan! Program de formare plătit de stat? De unde? Ar avea buget? Cel mai probabil răspuns este: niet! Apoi, pe lângă titularizare și grade, mai adaugă un examen? Dacă asta ar ajuta ar fi grozav, numai că „din 10 în 10 ani” înseamnă o eternitate pentru România în condițiile în care aproape în fiecare an se schimbă ministrul educației, sistemul, regulile. Poți să faci tipul ăsta de evaluare atunci când ai continuitate și echilibru în strategia didactică.
Și mă întreb de ce nu i-or fi atras atenția alte exemple de la japonezi.
Iată câteva dintre lucrurile care se întâmplă în sistemul lor educațional și ar merita o a doua privire din partea doamnei ministru:
1. Copiii nu sunt examinați academic până la vârsta de 10 ani.
2. În Japonia, toți copiii mănâncă la școală, primind meniu sănătos și echilibrat.
3. Școala e obligatorie până la 15 ani, însă proporția de elevi care frecventează școala în Japonia este de 99.99%.
4. Înainte de a merge la liceu, un consultant în educație, merge din poartă în poartă, are o discuție cu elevul și părinții, și apoi îi sugerează viitorului licean ce profil i s-ar potrivi.
5. Au un curs intensiv de „morală”, adică un fel de educație civică la noi, numai că elevii dezbat probleme morale și își imaginează cum ar reacționa ei în diverse ipostaze de „viață”.
Ar mai fi de spus că aproape toți elevii poartă uniformă și că fac curat în școală cu mânuța lor (școlile nu au femei de serviciu), dar o dăm în comunisme, nu? Mă întreb când miniștrii vor înțelege importanța educației, când vor înțelege că schimbările dese dau peste cap copiii, părinții și dascălii și că resetează un sistem care nici nu apucă bine să-și dea seama ce e cu el.
„Un om educat se deosebește de un om needucat, așa cum un om viu se deosebește de un om mort.” Aristotel
