Închide
de Gabi Bartic, CEO Brio
Cred că mai e un om aici, doar unul, căruia nu i-am făcut capul pătrat despre speech-ul meu de la TEDx.
Dar pare că exact ăla unul a început să spună despre ce a fost speech-ul meu de sâmbătă. Și așa a ajuns la mine cam așa: „Vaaai, cucoana aia de la Brio a zis că notele nu-s bune!!! Păi nu e IPOCRIZIE MAXIMĂ, tocmai EA, care ne chinuie copilașii cu teste grele, să zică despre note?”
Așa că răspund: Ba, pardon! Doar oamenii foarte înguști confundă EVALUAREA CORECTĂ cu NOTA. Speech-ul meu a fost o pledoarie pentru UNICITATEA fiecărui copil.
Nu am voie să spun exact cuvintele cu care am spus, va fi public speech-ul la un moment dat. ÎNSĂ, explic aici altfel, poate ne iese: copiii sunt diferiți. Au gene diferite, contexte socio-culturale diferite. Au bagaje de cunoștințe, lecturi diferite. Au interese diferite. Au disponibilitate pentru învățare diferită. Au grade diferite de înțelegere.
ȘI TOTUȘI noi ne chinuim să-i înghesuim pe toți în prima parte a clasamentului fie cu: „sunteți toți premianți”, fie cu „85% au medii peste 8,50”, fie cu „licee întregi pline cu bursieri” fie cu „sunt 12 copii cu 10 pe linie în clasa fiică-mii”. Și mai pot continua încă 2 ore la fel.
Ce relevanță mai are un 10 la Mate, dacă-l ia TOT LICEUL????
Ce relevanță mai are un 10 la Română, dacă pentru a-l lua trebuie să înveți ce-a dictat o zi înainte proful?
De ce le negociază părinții note (mari) copiilor (și aici nici nu trebuie o negociere per-se, poate fi o presiune intrinsecă: știi al cui copil e, nu?)
Ce-am spus eu e așa: spuneți-i copilului, prin evaluări juste, unde e, unde poate lucra, cum poate crește, cât poate crește. Nu-l mințiți că e de 10. Puțini, foarte puțini sunt. Și acest „10 pe linie” e un pericol ENORM pentru orice om cu capul pe umeri: părinte, profesor, dar și elev.
N-am descris Brio, deși l-am descris. Am spus așa: arătați-i din ce e compus un 4 la Mate. Și de unde poate să înceapă să crească. Nu există copil care nu poate învăța NIMIC din Mate.
Dar, până când nu vom accepta evaluări corecte și care nu ne arată pe toți frumoși, deosebiți, chiar excepționali pe alocuri, până atunci și eu și Brio vom fi inamici de serviciu. Și nu pentru că punem oglinda acolo unde oamenii vor să se uite doar la șiruri frumos aliniate de 10 în carnete, ci pentru că orice evaluare vine, TREBUIE să vine cu niște conversații, cu niște acțiuni la pachet.
Or nouă taman de conversațiile alea grele ne e frică. Așa că ne mințim că suntem perfecți. Sau, măcar, că avem copii perfecți.
Eu doar întreb: când ați fost diferiți cu-adevărat, când ați făcut ceva altfel și-a fost bun, când ați ieșit din linie, nu v-ați simțit bine? De ce vă străduiți cu tot ce faceți și cu tot ce sunteți să-i băgați pe copiii voștri în rând?
Abia acum pun o muzică potrivită.
evaluarea corectă cu nota
