fbpx

Un scandal din cancelarie s-a încheiat cu internarea unei profesoare la Psihiatrie

Foto: Freepik

Un conflict între mai multe cadre didactice, care a avut loc în cancelaria Colegiului Național „Vasile Alcsandri” din Bacău, s-a încheiat cu intervenția polițiștilor și a jandarmilor. O profesoară a fost încătușată și condusă la secția de Psihiatrie a Spitalului Județean.

Scandalul s-a iscat din cauza unor conflicte mai vechi între unele cadre didactice. O profesoară de biologie este acuzată că ar avea unele probleme psihice și își hărțuiește colegii, relatează Ziarul de Bacău.

Femeia a acuzat un alt profesor că o urmărește prin telefon și computer, o arde cu țigara și îi scanează organele interne, cu scopul de a o ucide, potrivit unor martori la incident. 

Cearta din cancelarie a luat amploare, iar la fața locului au ajuns jandarmii și polițiștii. În cele din urmă, profesoara pusă pe scandal a fost încătușată și dusă inițial la Poliție, după care a ajuns la secția de psihiatrie a SJU Bacău.

Potrivit Ziarului de Bacău, femeia are o experiență de peste 20 de ani în învățământ. Conducerea Colegiului Național „Vasile Alecsandri” este singura care poate anunța măsuri, în calitate de angajator, însă nu a putut fi contactată.

Cearta din cancelarie a luat amploare, iar la fața locului au ajuns jandarmii și polițiștii. În cele din urmă, profesoara pusă pe scandal a fost încătușată și dusă inițial la Poliție, după care a ajuns la secția de psihiatrie a SJU Bacău.  profesoară psihiatrie profesoară psihiatrie

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.