Închide
de Gabi Bartic, CEO Brio
A apărut ieri o știre seacă: cel mai mare număr de contestații la BAC-ul de toamnă. Sigur, știrea lega această întâmplare de corectura digitalizată a lucrărilor (adică platforma pe care corectorii văd scanuri pentru lucrările care au fost date analog și le corectează). Alăturarea de întâmplări – număr mare de contestații și utilizarea unui tool digital care ușurează munca profesorilor corector e un fallacy evident, nimeni în lumea asta neputând demonstra că din cauza/datorită digitalizării s-a petrecut întâmplarea cu contestațiile, dar simpla alăturare a faptelor într-un titlu (mai cu seamă în epoca curentă) duce la asocieri cauzale. (Paranteză: e ca și cum facem o știre cam așa: „Când toată planeta suferă de sete, madam Bartic aruncă apă la canal”. Ambele propoziții sunt adevărate, dar alăturarea lor mă face pe mine o ticăloasă complet insensibilă la criza globală de apă. Când, de fapt, eu tocmai ce am făcut ce face jumătate de planetă după o zi caniculară, adică un duș. Despre cealaltă jumătate nu am date. Paranteză închisă).
Mă bucur că am ajuns, după ce am depășit „eroarea de transcriere în boderou” despre faptul că, oricât de atent sunt întocmite baremele, ele nu pot genera o corectură fără de eroare. Și că, mai devreme sau mai târziu, va trebui să recunoaștem: un rezultat sau altul (cu diferențe mai mari sau mai mici, dar existente mereu) poate fi posibil datorită unei interpretări personale ale corectorului. Copiii sunt, cu alte cuvinte, la mâna profesorilor corectori. Și asta n-ar trebui să fie rău, în fond la mâna lor au fost 13 ani, cât au făcut școală, de ce nu am lăsa la mâna lui și evaluarea?
Răspunsul e pe cât de banal, pe atât de greu: pentru că nu le-am dat instrumentele cu ajutorul cărora să măsoare la fel. E ca și cum le-am fi arătat un metru, nu i-am fi lăsat sa-l ia ca referință, dar i-am trimis acasă să și-l construiască singuri. Și al unora are 70 cm, al altora 99, al altora 120. Și toți îl folosesc la măsurat. Unitățile de măsură au apărut ca să nu mai estimăm din ochi lucruri. Și au fost un semn de progres societal. De ce nu le-am accepta și în evaluarea copiilor?
Cum ar fi dacă, la un test de IQ, am afla că avem un copil „nici deștept, nici prost”. Ne-ar fi ok răspunsul? Nu am cere o valoare a IQ-ului, nu am vrea valoarea medie și intervalul de inteligență superioară? Cum ar fi dacă, la o analiză de calciu seric, am afla că „nu e nici mare, nici mic. e așa și-așa”. Am insista, nu? Am cere intervalul normal și deviațiile admise. Dar dacă medicul nu le-ar avea?
Cam la fel e cu notele elevilor: nu măsurăm la fel pentru că nu avem standarde de evaluare. Nu avem instrumentul ăla comun al tuturor profesorilor care să nu mai facă discutabilă și disputabilă ORICE NOTĂ. Ne ambiționăm să spunem: nu putem standardiza și nu putem măsura orice. Nu intru în discuția asta. BA PUTEM. Dacă există o dimensiune, dacă îi putem da un nume, ea poate fi măsurată.
Creativitatea, inteligența, spiritul de echipă, reziliența, rezistența la schimbare, atenția, implicarea, empatia, capacitatea de a asculta, capacitatea de a te adapta la nou – toate pot fi măsurate. Obiectiv. Dacă un profesor poate măsura „din ochi” ceva, fiți siguri că un instrument corect construit poate măsura mai bine. Și asta nu-l face nici pe profesor rău, nici instrumentul unic zeu.
Momentul în care vom învăța să ne facem aliați din instrumente, să fim parte din progres și din schimbare, va fi un moment bun pentru noi ca societate în general și pentru educație în particular.
S-ar putea să nu am voie încă să spun că toamna aceasta va apărea o carte în care toate aceste mituri vor fi dezbătute mai pe larg. Am zis, totuși. Voi reveni aici.
Ce am voie sigur să spun e că, în curând, biletele la TEDx Piața Unirii ED , unde eu voi vorbi despre evaluare, se vor epuiza. Lucru mirabil, e evident că nu datorită mie. Voi profita însă de această nemeritată audiență să vă spun o poveste: nu e bine să ne lăsăm evaluați de cei care ne văd deformat. Cu cât vom fi evaluați mai corect și mai devreme, cu atât vom ști care ne sunt punctele tari și vom lucra să le exploatăm și creștem.
Pun și-o muzicuță. Cum v-am obișnuit.
