Închide
Gabi Bartic, CEO Brio, a calculat cât costă, din punct de vedere logistic, fiecare examen de Evaluare Națională.
Suma aproximativă la care a ajuns este de 6 milioane de euro, bani în care a inclus și corectarea lucrărilor, dar și supravegherea elevilor.
Ce spune Gabi Bartic:
15 lei (net) e plata pentru corectura unei lucrări de la Evaluarea Națională. Cum fiecare lucrare trece prin 2 corecturi, plătim circa 30 de lei „nota” (scuze pentru abordarea cantitativistă, poate mi-o veți ierta la un moment dat). Dacă lucrarea mai suferă o corectură (contestație)), mai punem 15 lei acolo. Mai sunt costuri de: creare a subiectelor, multiplicare, supraveghere, plimbare a lucrărilor între județe (sau platformă de scanare-corectare digitalizată și aici vorbim de echipamente fără număr). Aș estima că asta ar dubla costurile suportate de statul român pentru o „notă” de pe tabelele alea pline cu 9 și 10.
Și-acum, facem niște calcule. Au dat Evaluarea Națională cca 165.000 de copii (nu calculăm la virgulă, ci grosier). Fiecare are câte 2 note. O notă „costă” cam 90 de lei (plăți profesori, taxe, cheltuieli logistice). Asta înseamnă că plătim logistica fiecărui examen de Evaluare cu cca 6 milioane. De EURO.
Calculați câte platforme DIGITALE de testare super-securizate (serioase, nu de tip hartie-scan-notă „digitalizată”) se puteau face în ultimii ani. Sau câte platforme super-securizate se puteau folosi (da, exista inclusiv platforme white label).
Nici nu știu pentru ce pledez. De fapt, știu. Pledez pentru testare pe bune. Pentru evaluarea serioasă a competențelor absolvenților de 8 și 12 clase. Pentru metode moderne de testare. Pentru teste care plasează copiii real unde sunt. Și apoi, dacă e cazul și doar UNDE e cazul, pentru mecanisme de corecție a scorurilor (mediu rural, medii defavorizate etc). Pledez pentru examene care reprezintă momente de bilanț, nu motive de panică pentru întreaga comunitate timp de una-două luni.
Pledez pentru examene care nu încurajează: copiatul, învățatul papagalicește de „metode infailibile” ale unui profesor sau altul. Pledez pentru dispariția cărților de comentarii (pe astea le-aș arde în piața publică, am mai explicat de ce). Pledez pentru note comparabile. Pledez pentru evaluări din care să extragem subiectivitatea. Pledez pentru adevărul-adevărat spus în față, nu pentru minciunele plăcute și plăcubile de tip jumătate de oraș cu note între 9 și 10. Pledez pentru note cu rol de feedback, nu de sentință. Pledez pentru scutirea de coșmaruri legate de examene a generațiilor care vin. Dar dacă tot e vorba să organizăm un festival național de mințit părinții și copiii cu note mult prea mari generații întregi, mai bine le generăm dintr-un random number generator tuturor medii între 9 și 10. La un moment dat vor afla că nu-s așa de buni cum i-am tot mințit noi cheltuind milioane. Când și cu ce consecințe, nu mai e treaba noastră.
O să mă acuzați că-mi descriu instrumentul. E cumva corect, în minuscula mea definiție a examenelor corecte, așa cum le-aș visa eu, Brio este ceea ce numim „genul proxim”. De ce e unicul, asta ar fi întrebarea. Am și-un răspuns, l-oi da când va fi cazul.
Am oscilat mult dacă să pun muzică veselă sau nu. A câștigat asta veselă. Dar și pentru că cealaltă era Depeche Mode (Policy of Truth ar fi fost).
