fbpx

Profesorul de etică de la UBB, care lua mită între 600 de euro și 50.000 lei de la studenți, condamnat la 5 ani de închisoare

Cristian Rudolf, lector în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca – Centrul Universitar Reşiţa, a fost condamnat la cinci ani de închisoare. Profesorul de etică cerea mită între 600 de euro și 50.000 de lei de la studenți, pentru promovarea examenelor.

Cristian Rudolf a fost condamnat la închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, cu drept de apel în termen de 10 zile de la data comunicării hotărârii. Profesorului de etică i se interzice să mai predea pe o durată de cinci ani, după executarea pedepsei, potrivit Antena 3.

Tribunalul Caraș-Severin a menţinut măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 60 de zile de la pronunţarea sentinţei, precum şi obligarea lui Cristian Rudolf la plata sumei de 11.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Procurorilor DNA au precizat că „în zilele de 11 respectiv 16 februarie 2023, suspectul Rudolf Cristian ar fi pretins de la 25 de masteranzi mai multe sume de bani, în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare atribuțiilor lui de serviciu (promovarea pe nedrept a unui examen restant la disciplina „Evoluția și dezvoltarea Uniunii Europene”) sau pentru îndeplinirea unor acte corespunzătoare atribuțiilor de serviciu de cadru didactic.

Concret, suspectul ar fi pretins de la fiecare masterand: 600 euro pentru promovarea examenului respectiv cu nota minimă, 1.200 euro pentru promovarea aceluiași examen cu nota maximă, 50.000 lei pentru cursurile de doctorat”.

Universitatea Babeș-Bolyai l-a concediat pe Cristian Rudolf în luna martie, după ce a fost trimis în judecată după un flagrant al DNA, când profesorul a fost prins luând mită de la studenți. 

UBB l-a concediat pe lectorul acuzat că lua mită de la studenți

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.