Eu am plecat din cauza profesorilor
13 Aprilie 2023, 14:57
de Alexandra Chirea, profesoară de Limba franceză
Cum tot aud/citesc de câteva zile că predau la un liceu de top din capitală, deci fițe pe mine că nu m-aș descurca într-o școală de cartier că nu știu eu că acolo sunt « derbedeii » cu care nu m-aș descurca în vecii vecilor, se pare că trebuie să explic că n-am predat aici de când lumea. Nu că ar trebui să dau explicații pentru decizia sau dorința de a pleca într-o școală mai bună, dar o să o fac tocmai că văd că lumea crede că noi toți fugim că dracul de tămâie de copiii cu probleme.
O să spun clar și răspicat, eu nu am fugit de niciun copil, niciodată. Nu aș fugi de niciun copil problemă, nu l-aș pasa nimănui, nu m-aș tăvăli pe jos că mă înjură sau că îmi vorbește la per tu, nu aș plânge în hohote și nu m-aș lamenta pe toți pereții internetului că mă înjură copiii sau că nu mă respectă. În general, nu m-am plâns niciodată diriginților pentru probleme de disciplină, iar dacă le-am spus, a fost mai mult că să știe despre copilul problemă, în niciun caz ca să îmi rezolve mie problemele cu ei. Nu am fugit nici de copiii care își băgaseră organul genital (verbal, desigur) în doamna de biologie, o doamna spre pensie, dar cu buba la căput. Am primit clasa cu copiii aia care se suiau pe dulapuri și urlau, că așa se face, doamnelor și domnilor, clasele grele, unde trebuie să faci educație, le dai ăluia debutant, că să scapi de ele, că habar nu ai ce să faci, asta în loc că tu, profesor cu experiență, să îmi arăți mie cum se face cu copiii dificili. Nu, nu am plecat nici din cauza acestei clase, cu care m-am înțeles foarte bine, și am prins drag chiar și de copiii ăia de pe dulapuri care înjurau, căci pe mine nu m-au înjurat niciodată. Profesorul de desen, într-un moment de disperare, m-a rugat să vin să îi potolesc, pentru că nu se mai descurca și a văzut că pe mine mă ascultă. Aveam ora chiar fix lângă clasa dumnealui. Și am făcut-o, dar nu am spus atunci nimănui din școală că m-a rugat să fac asta, pentru că nimeni nu gândea constructiv acoloșa și nu s-ar fi întâmplat nimic, în afară de încă o bârfă de mestecat despre neputințele celorlalți, că asta le plăcea tare mult doamnelor « cu experiență », alea care te priveau de sus în jos și de jos în sus, în cel mai reușit Bravo, ai stil al cancelariilor de pretutindeni.
Nu am plecat nici pentru că veneau părinții cu pungi și punguțe, crezând că motivul pentru care respect regulile și le cer să învețe este pentru că îmi doresc multe cadouri. Nu am plecat nici din cauza părinților, chiar dacă unii dintre ei erau extrem de intruzivi. Nu am plecat nici când o mamă s-a tăvălit, la propriu, pe holul școlii, că să nu îi las copilul corigent. I-am explicat doamnei, calm, fără să mă tăvălesc cum se tăvălesc profii respectabili pe internet că îi asaltează părinții, că nu eu îl voi lăsa corigent, ci el va rămâne corigent, căci este mare deja, iar eu am făcut tot ce mi-a stat în putință să îl ajut, dar el mi-a răspuns că oricum îl trec, că toți îl trec la final. Când doamna și-a dat seama că nu voi lua cadoul și că lângă 2 de 3 nu va apărea un 10 din neant (așa cum văzusem cu ochii mei în catalog la alte materii), s-a aruncat pe jos și a început să plângă. I-am oferit un pahar cu apă și apoi i-am spus că nu mă poate șantaja emoțional, că mă poate reclamă unde dorește, la director, la inspectorat, la minister, la președintele țării, evaluarea mea este una corectă, iar eforturile mele pot fi confirmate de clasă, mai ales prin ore suplimentare (gratuite, în școală) la care copilul nu a venit. A încercat doamna să ajungă la mine prin alții, superiori mie, dar a fost în zadar. Nu, nu am fugit de niciun copil și de niciun părinte.
Eu am fugit de profesori, oameni buni. Am fugit de festivalul victimizării absolute și continue despre cum elevii nu îi respectă, despre cum s-a ajuns prea departe, despre cum părinții ne conduc. Păi sigur că ne conduc, dacă dvs amenințați și nu concretizați niciodată. Asta e caracteristica principala a omului de la catedră din țara asta. Dacă cineva m-ar pune să dau o definiție, profesorul român este cel care amenință și nu concretizează. Păi cum să îl iei în serios ? Cum să respecte copiii regulile, dacă noi nu le respectăm ? Dacă un copil știe deja că doamna oricum îl va trece chiar dacă nu învață, ce rost mai au amenințările cu corigență și isteriile din cursul anului? Toată lumea urlă, tună și fulgeră dacă se întâmplă ceva, dar, când trebuia să luăm măsuri, interveneau TOT EI, că să nu îi scădem notă la purtare, că o să-i distrugem viitorul etc. Eu nu pot, oameni buni, să fac circul de pe lume și apoi să fac fix pe invers, pur și simplu nu pot. Nu mă pot decredibiliza în față niciunui elev în halul asta.
Eu am plecat din cauza profesorilor. Pentru că mi s-a spus, de către o doamna respectabilă de engleză, că nu înțeleg regulile după care funcționează o școală și că nu am voie să îi dau Insuficient la franceză unui copil de clasa a 3-a. Am întrebat-o unde scrie, mi-a răspuns că este o regulă nescrisă. Sigur, o altă regulă nescrisă, aia în care le dăm tuturor FB și apoi ne plângem că nu ne respectă. Aia în care vin părinții de clasele primare cu cadouri și noi îi răsplătim cu FB pe linie, că sunt mici și suferă. Uite că eu am dat Insuficient unor copii de clasa a 3-a (asta că tot zice lumea pe internet că eu dau numai 10, aș paria că ei fac asta, de fapt, că mereu gândești cu propria măsură și cu propriile frici) pentru că astea sunt calificativele, de la Insuficient la Foarte Bine. Nu contează că acei copii nu știu, și nu învață, ei știu, de fapt, ce e cel mai important să știe, exact așa cum mi-au spus chiar ei, da, la clasa a 3-a : nu contează că nu am caiet, nu o să îmi dați insuficient, că și doamna zice așa mereu, dar nu îmi dă. Până la sfârșitul anului, toată lumea a înțeles că pentru FB e de muncă, desigur. Deci, cine i-a învățat așa pe copii ? Cine i-a învățat așa pe părinți ? Cine preferă să nu se încurce cu explicațiile, să primească Jacobs și Toffifee, cine, cine ?
Eu am plecat din cauza profesorilor. S-a întâmplat, desigur, cum se întâmplă în orice școală, că un elev să nu vină la ore. Când nu am vrut să îi închei media, doamna dirigintă mi-a spus că nu mă gândesc că distrug un destin. Nici măcar nu știam al cui destin, că nu îl văzusem la față pe copilul ăla. Când am întrebat de ce nu e nimeni îngrijorat că nu știu să scrie, dar totuși trec clasa, nu a existat niciun răspuns.
Eu am plecat din cauza profesorilor. Așa a arătat primul meu an de învățământ, un bullying despre cum trebuie să întru în hora cu ei, să accept că nu se poate face nimic, să ne plângem împreună. Să luăm împreună punguțe cu cadouri, să nu ne punem rău cu părinții, că și noi om greși, că oameni suntem. În mare, să ne înțelegem că oamenii (mereu m-am întrebat ce o însemna treaba asta, pesemne că nu sunt om) și să ne prefacem că totul merge bine, deși copiii merg din ce în ce mai rău.
M-aș întoarce să lupt pentru copiii din școlile cu probleme oricând, aș lua ore suplimentare acolo, dar vă mărturisesc că nu pot singură. Să fii de unul singur acolo preocupat cum să rezolvi într-adevăr o problemă este ceva ce eu nu pot să duc, psihic și fizic, mă epuizează și mă deprimă, mă simt singură și nebună. Îmi trebuie alături colegi care să își asume decizii, uneori grele, colegi care să se țină de cuvânt, care să fie integri, care să fie capabili să concretizeze, nu doar să amenințe, care să aibă curajul să înfrunte părinții, căci noi suntem educatori, noi suntem specialiștii în educație. Care să nu cedeze în față rugăminților și cerințelor de mai sus. Care să nu se teamă că ne facem școală de rușine, făcându-și un țel din a bagă gunoiul sub preș.
Vreau să am alături profesori care să aibă curajul să schimbe lumea, pentru că eu la asta m-am înhămat atunci când am intrat în învățământ. Mi-am propus să fac educație și o voi face, oricât de greu va fi, și va fi. Avem nevoie de buni educatori. De pedagogi adevărați. De oameni care să poată lupta pentru fiecare copil, care să nu judece și care să nu se șocheze și să nu ia totul atât de personal. De oameni cărora să nu li se facă milă să aplice o sancțiune, atunci când e cazul. Văd atâta jale pe internet cu sancțiunile, toți cer sancțiuni, și mă pufnește râsul. Știu că mulți dintre ei nu ar fi în stare să aplice o sancțiune, s-ar teme de părinți, s-ar teme de scandal, ar zice că e băiatul lui X și nu vor să aibă probleme sau s-ar răzgândi după ce ar primi o punguță. S-a propus să conteze nota la purtare la liceu. Am ras din nou, și mai amar. Văd deja hoardele de profesori care se plâng de lipsa de respect cum vor interveni atunci când un prof „nebun” va cere notă scăzută la purtare, aolo, să nu-i stricăm viitorul, că nu mai intră la ce liceu vrea. Cam cum a fost și cu notele din gimnaziu, cine dădea notele alea mari, să ajute copiii să intre la un liceu bun? Sigur nu părinții. Părinții, probabil, dădeau altceva.
Eu nici măcar nu sunt pentru sancțiuni. Cred în prevenție, cred în vorba bună, cred în cuvinte, cred în consiliere, cred în educația făcută cu iubire de copii, cred că trebuie să fac tot ce îmi stă în putință să nu ajung la sancțiune. Mulți ar vrea sancțiuni, dar, dacă se poate, să le aplice alții, nu ei. Ei să nu își asume nimic. Vrem să fim protejați, dar să nu cumva să fim filmați. Dacă, doamne-ferește, vor avea dovezi să ne sancționeze și pe noi? Vrem dreptate, dar nu pentru căței.
Pe vremea odioasei dictaturi aveam profesori pe care ii iubeam si altii pe care nu-i iubeam, aveam profesori care predau bine si profesori care predau prost, unii care dadeau note pe bune, altii care erau ai dracu’ si dadeau numai note proaste, unii care csnd veneau prost dispusi la ore ne frecau ridichea, altii care erau mereu calmi.
Dar nicidata nu ne-a trecut prin minte sa ne batem joc sau sa amenintam sau sa fim indisciplinati la cursurile profesorului pe care nu-l placeam.
Era Profesor si datoria noastra ca elevi si studenti era sa incercam sa invatam cat mai bine, sa ne adaptam la exigentele sau chiar si la capriciile lui, pentru ca eram constienti ca fara educatie omul nu e nimic.
Erai bun sau prost, lenes sau harnic, niciunul dintre noi nu se considera vre-un diamant neslefuit pe care sistemul este dator sa il puna in valoare.