fbpx

De ce este mobilă vacanța din februarie? Sorin Ion: Într-un fel își petrece timpul un elev din Brașov, în alt fel unul din Constanța

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, a explicat, la prima ediție a podcastului realizat de instituție, de ce a fost luată decizia ca vacanța din februarie să fie mobilă.

El spune că au existat mai multe argumente, printre care și faptul că elevii din zone diferite ale țării își petrec timpul în moduri care nu coincid.

Declarațiile făcute de Sorin Ion pe acest subiect:

Cred că aici ar trebui să facem și un pic de istorie recentă, în sensul că decizia de a implementa această structură a anului școlar nu am luat-o într-o bună zi, aici, la minister, neavând noi ce face. Dacă ne uităm împreună la ce se întâmplă în restul țărilor europene în structura anului școlar, vom observa că cele cinci vacanțe pe care le avem acum, patru vacanțe scurte plus vacanța de vară, constituie cumva un tipar la nivelul majorității țărilor Uniunii Europene. Vacanța din noiembrie, vacanța de sărbători de iarnă, vacanța din februarie, care este o noutate, și vacanța de primăvară. 

Așadar, am făcut o analiză la nivelul țărilor europene, al țărilor din Uniunea Europeană și nu numai, și am considerat că împărțirea anului școlar în intervale relativ egale de efort, urmate de intervale de repaos ar putea să ducă la optimizarea procesului de învățare. 

Vacanța din februarie am stabilit-o mobilă din mai multe motive. În primul rând pentru că, așa cum se întâmplă în mai multe țări din Europa, particularitățile geografice, în cazul nostru, pe județe, în alte cazuri pe landuri sau pe regiuni, sunt diferite. Și, într-o astfel de vacanță, într-un fel își petrece timpul un elev care învață în județul Brașov și care, în mod sigur, va merge la schi, și poate că în alt fel unul din județul Constanța, despre care presupunem că nu prea știe să schieze, pentru că el știe foarte bine să înoate. Așadar, am acordat o autonomie la nivel de județ, însă trebuie să ținem minte că decizia nu s-a luat de către inspectoratul școlar pur și simplu, ci atunci au avut loc niște consultări cu actori importanți: cu reprezentanții elevilor, reprezentanții părinților și așa mai departe. Motivul pentru care am făcut-o mobilă ar avea și un aspect foarte practic. pe care l-am învățat de pe vremea când săptămâna Școala Altfel era fixă pentru toată lumea și toate muzeele erau aglomerate, toate locurile în care ajungeau copiii erau extrem de aglomerate și, cumva, am încercat în acest fel să scădem presiunea pe locurile în care merg copiii. Însă, așa cum se întâmplă la începuturi, constatăm că deciziile luate la nivelul județelor în mare măsură au coincis. 

Cred că, dacă acest sistem va fi păstrat, atunci echilibrul vine de la sine. 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.