Închide
bistrou din România
de Răzvan Săndulescu, consultant politic și senior partner al Kensington Communications
Există o mirare că subiectul deschis de cel mai deja celebru bistrou din România a produs angajament uriaș, în vreme ce alte evenimente cu impact social aparent mai puternic nu au o reacție pe măsură.
Un local face o postare, cu părinți, copii, nisip..
Știți faptele. Marginale, frivole, fără impact asupra lumii, așa cum o știm. O scânteie care incendiază facebookul. De ce totuși, astfel de subiecte scot în strada social media zeci de mii de opinii și reacții? Pentru că, de fapt, nu este vorba doar despre un bistrou.
Am structurat cinci motive, ca să nu fie nici prea multe, nici prea puține.
Motivul nr 1: Efectul Maslow
În primul rând, în ciuda a ceea ce simt, românii o duc mai bine, au urcat pe piramida Maslow și acum sunt mai atenți la aspecte care nu țin de supraviețuirea imediată, cât de calitatea vieții. În cazul de față avem de-a face cu conflict între Servicii și Timpul liber. În particular, este o bătălie între dorința de a avea acces la servicii child frindly (sau doar friendly) și nevoia de relaxare în condiții de adult only (să fim serioși, copiii sunt energici, doar dacă există un loc de joacă e toată lumea fericită).
Să se împartă Maslow tuturor.
Se întreba cineva de ce nu sunt deranjați părinții de faptul că administrația nu asigură suficiente locuri de joacă și li se năzare pe o terasă privată. Este vorba tot despre piramida lui Maslow și despre cum statul a rămas responsabil doar cu partea de la bază. După pandemie, cu război la graniță și criză economică la colț, oamenii nu mai așteaptă de la stat calitate, ci asigurarea nevoilor de bază, siguranță fizică, alimentară, sanitară. Nu locuri de joacă și servicii de calitate. Acestea din urmă s-au transferat în sarcina privatului, ca substitut al statului. Este un transfer de revoltă de la stat către privatul care trebuie să livreze impecabil. Statului i se acordă circumstanțe atenuante acum pentru că este creditat cu rezolvarea priorităților de la baza piramidei. Aceasta este și explicația pentru lipsa de reacție în fața altor acțiuni cu potențial exploziv, în timp de pace.
Motivul nr 2: Orientarea politică
Acest motiv are în vedere permanentul conflict, manifestat și la dezbaterea legată de premii și coronițe și în multe alte privințe. Sunt conservatorii care nu cred în instrumentele moderne de educație și identifică drept un efect al progresului manifestările copiilor care țipă, rup flori și dezgroapă resturile animale din nisip. Ei folosesc în batjocură termenul de parenting pentru a defini atitudinea părinților care nu pun limite sociale copiilor. De cealaltă parte, sunt progresiștii care văd discriminare în subiectul disputat.
Motivul nr 3: Vizibilitate
Al treilea plan este oportunitatea de exprimare a unei opinii vizibile. Subiectul are o încărcătură substanțială de controversă, din suma celor două planuri expuse anterior, deci, este capabil să asigure o expunere mare.
Motivul nr 4: Accesibilitatea
Întâmplările descrise acolo sunt despre viața de zi cu zi cu multe subteme derivate. Nu trebuie să fii savant să exprimi opinii, despre un subiect accesibil. Teme mici, opinii mari. Așa s-a întâmplat și în cazul filmului Don’t look up. Acolo unde există loc ca 2 + 2 să nu facă 4, ci 3 sau 5, oamenii vor simți nevoia să vină cu propriul calcul. Este atracția oportunității de a avea dreptate. Eu o numesc certitudinea incertitudinii.
Motivul nr 5: Intoleranța
Ultim plan este cel mai important, în opinia mea, și, de departe, cel mai dureros. Intoleranța, în general, și cea față de copii, în particular. Capacitatea redusă de a înțelege nevoile celorlalți și apetența în a dezvolta opinii extremiste și bariere argumentative raționale sau rezonabile se manifestă plenar în România. Nu avem o cultură a empatiei și a respectului față de opinia celuilalt, iar acest lucru își are originile în modul în care generații de români au fost educați, acasă și la școală.
Intoleranța față de copii este și mai dramatică. Conform www.salvaticopiii.ro , 38% dintre părinți recunosc abuzul fizic asupra copiilor în familie, 63% dintre copii afirmă că sunt bătuți acasă de către părinții lor, 20% dintre părinți apreciază pozitiv bătaia ca mijloc de educație a copilului, 18% dintre copii afirmă că au fost bătuți acasă cu bățul sau nuiaua, 13% cu cureaua, 8% cu lingura de lemn. Conform studiilor prezentate de către același ONG, corecțiile precum „lovitul cu palma” sau „urecheala” nu sunt percepute de majoritatea părinților, și într-o anumită măsură, nici de copii, ca fiind comportamente din sfera abuzului fizic.
În privința sănătății, salvatiicopiii.ro spun că 53% din localitățile din România nu au deloc medic de familie sau nu au suficienți medici de familie, iar în ceea ce privește calitatea educației, testele PISA din 2018 arată că: 41% dintre elevii români din sistemul educațional se plasează în aria analfabetismului funcțional, 46,6% au dificultăți uriașe în realizarea de calcule matematice simple, iar 43,9% nu au cunoștințele generale elementare despre societate, oameni și univers.
Faptul că aceste teme nu se află pe agenda de preocupări ale românilor arată cât de mult prețuim copiii, ca societate. Adică, puțin. Este ușor să dăm vina doar pe politicieni, dar să nu uităm că ei au o funcție de reprezentare. Dacă o temă se află pe agenda publică, este foarte probabil să se afle și pe agenda politică. Politicienii țin cont de puține lucruri, sondajul de opinie este unul dintre ele, iar cercetarea sociologică este doar o radiografie a dorințelor și nevoilor societății.
Nu ne trebuie nici măcar sondaje de opinie să ne dăm seama că atitudinea față de copii este greșită. Sunt relevante reacțiile părinților și nepărinților în dosarul ”Bistrou”, dar și modul în care îi etichetăm cu diverse ocazii. Loaze, răzgâiați, dl Goe etc. Chiar și simpla etichetare este o problemă, nu doar gradul de jignire a acesteia, dar asta e deja pentru premianți. Pe pagina bistroului, a existat un comentariu revoltător care a strâns inimioare și haha-uri, dar nicio reacție de condamnare.
Individul respectiv (scria corect gramatical și aprecia site-uri din zona bună) a exprimat, astfel, revolta față de copiii care intrau în zona nisipului din localul respectiv:
” O sa vin și eu cu dulăul de 55kg sa se joace în nisip cu copiii. Fără lesă, fără botniță”.
Altul l-a incurajat:
”Sa nu-i dai de mancare vreo doua zile.”
Adică, să nu rămână vreun oscior din copil prin nisip să vină alți copii să se joace cu el.
Într-o încercare de a nuanța, primul a făcut o completare:
”Cu ce e diferit ce-am zis eu, față de ce fac părinții care-și lasă copiii needucați și nesupravegheati liberi să-și facă de cap și pasează comunității responsabilitatea de-a avea grija de ei, pentru că asta e de fapt?”
Cu alte cuvinte, câini sau copii, cam același lucru. Sigur că acest tip de opinie nu este majoritar, dar e sugestiv pentru un tip de gândire, care duce la cifrele prezentate de salvaticopiii.ro. Și pentru modul în care societatea noastră îi tratează pe copii. Ca pe niște câini de companie, care trebuie să șadă blând și care trebuie disciplinați cu bățul.
E bună botnița la câini, dar, de multe ori, ar trebui să o poarte adulții, stăpâni sau nu de animale, părinți sau nepărinți. Să nu mai muște din viitorul generațiilor viitoare.
