Închide
Deoarece perlele reale erau foarte costisitoare, un francez a inventat un substitut pentru ele la 14 decembrie 1656. Monsieur Jacquin a observat că apa în care erau spălați niște pești mici numiți „ablettes” (mreană) conținea o cantitate de particule strălucitoare și argintii, iar prin umplerea mărgelelor de sticlă cu acest sediment, a reușit să producă o imitație admirabilă.
Jacquin, pe numele său complet Jean-Baptiste Jacquin, negustor de mărgele din secolul al XVII-lea în Franța, a devenit cunoscut pentru descoperirea unei metode de fabricație a perlelor de imitație fără utilizarea mercurului, ceea ce a dus la crearea Essence d’Orient.
Povestea lui Jacquin începe cu cererea nurorii sale pentru un colier cu imitație de perle. Jacquin era conștient de toxicitatea mercurului, care era folosit în mod obișnuit pentru a da mărgelelor de sticlă un luciu asemănător perlei. Astfel, el a căutat o alternativă mai sigură și a descoperit că amestecarea amoniacului cu solzii de mreană (un pește de apă dulce) producea o pastă care imita destul de bine luciul perlelor.
Această pastă a fost numită Essence d’Orient și a fost utilizată pentru a acoperi suprafața interioară a mărgelelor de sticlă suflate. Interiorul mărgelelor era apoi umplut cu ceară. Această metodă a fost rapid răspândită în întreaga Franță și a devenit foarte populară.
Descoperirea lui Jacquin a avut un impact semnificativ asupra producției de imitație de perle în Franța. Essence d’Orient a devenit un ingredient cheie în fabricarea acestor perle și a permis producția lor într-un mod mai sigur și mai accesibil.
Istoria perlelor de imitație
Obținerea imitației perfecte de perle a fost obiectivul a numeroși producători europeni de mărgele și bijutieri. În Franța, arta de a face mărgele false s-a răspândit rapid după ce Jacquin a descoperit cum se pot umple mărgelele de sticlă goale cu o substanță asemănătoare perlei în secolul al XVII-lea. De atunci, au fost încercate și utilizate multe rețete diverse pentru a satisface apetitul enorm al publicului francez pentru imitații accesibile, dar elegante, de perle fine. În secolul al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea, aceste tipuri de mărgele au devenit chiar mai populare decât înainte, deoarece au devenit componentele principale ale bijuteriilor de costume purtate de personalități celebre de pe scenă.
Dorite nu doar pentru frumusețea lor și purtate ca bijuterii în Franța, perlele adevărate erau vândute și de farmacii ca medicament acum câteva secole. La indicațiile medicului său, Ludovic al XIV-lea a luat tablete amestecate cu perle și aur ca medicament în mijlocul secolului al XVII-lea. Indiferent de scop, doar cei mai bogați își puteau permite perle adevărate. Cu toate acestea, acest lucru nu a diminuat în niciun fel dorința neîncetată a populației generale pentru imitațiile de perle. Frumusețea și statutul pe care aceste imitații le transmit au asigurat o cerere continuă și enormă pentru ele de-a lungul a sute de ani în Franța. Perlele de imitație au fost menționate încă din secolul al XIII-lea în Le livre des metiers în care este menționat, din motive necunoscute, că vânzarea acestor articole de către negustorii de mărfuri era interzisă.
Înainte de descoperirea importantă a lui Jacquin, în 1656, mercurul era folosit pentru a da mărgelelor de sticlă transparentă și goale un luciu asemănător perlei. Sticla nu a fost singurul material folosit pentru a fabrica perle de imitație la sfârșitul secolului al XVII-lea.
Potrivit lui Haudiquer de Blancourt (1697), existau mai multe rețete care utilizau alte substanțe. El considera sticla un material inferior pentru acest tip de mărgele, nu doar din cauza fragilității sale, ci și din cauza pericolelor utilizării mercurului pentru a o colora. De Blancourt a subestimat și metoda cu pasta de mreană, deoarece atât pasta, cât și ceara se topesc la temperaturi ridicate.
Producția perlelor de imitație a continuat să crească în secolul al XVIII-lea. O enciclopedie din mijlocul secolului care acoperă meșteșugurile și meseriile manuale include un segment de trei pagini care ilustrează procesul (Diderot și d’Alembert 1751-1772).
Tehnicile de fabricare a perlelor de imitație au rămas în mare parte aceleași în secolul al XIX-lea. Fabricanții de mărgele au continuat să imite natura prin crearea de forme neregulate, precum și forme perfecte. Un meseriaș experimentat putea produce până la 300 de mărgele de sticlă goale într-o singură zi.
În 1805, un anumit Truchy este menționat ca nepot al lui Jacquin și moștenitor al afacerii care continua să producă perle de imitație de înaltă calitate pentru export și pentru piața franceză. Adresa lui Truchy este dată ca fiind 10, rue du Petit-lion Saint Sauveur, Paris, aceeași stradă menționată a locație a mai multor vânzători de mărgele false ale lui Jacquin în secolul al XVII-lea. În 1842, Truchy a achiziționat un al doilea atelier pe aceeași stradă. El și-a numit cele două studiouri Aux Trois Per/es și La Grosse Perle, și aici a continuat să producă mărgele pentru publicul parizian, precum și pentru export.
În 1865, un anunț comercial pentru magazinul numit sugestiv A I ‘Ombre du Vrai (În umbra realului), situat în inima Parisului, în care se vindeau perle de imitație descrie romantic noua tendință a bijutierilor și creatorilor de modă:
Există un magazin mic și aproape misterios pe rue Vivienne care este iluminat zi și noapte și unde se pot vedea cele mai bogate și mai elegante femei intrând și ieșind. Ce este acest mic magazin elegant? Este unul dintre templele cochetăriei, un salon în care se poate experimenta proiecția realului. Este locul din Paris cu cea mai multă strălucire, unde „diamantele și perlele” nu sunt scumpe, deoarece I ‘Ombre du Vrai, așa cum sugerează și numele, oferă strălucirea și farmecul, dar nu și prețul. Aici se pot găsi o mie de articole noi și ieftine care sunt imitații perfecte ale realului, pe care chiar și cei bogați le poartă, păcălind pe toți în afară de cei care știu secretul lor.
În secolul XX, producția și popularitatea perlelor de imitație au continuat să crească. Tehnologia și materialele utilizate în fabricarea acestora s-au îmbunătățit, permițând producerea unor perle de imitație tot mai realiste și de calitate superioară.
Unul dintre cele mai importante evenimente care a influențat producția de perle de imitație în secolul XX a fost descoperirea perlelor de cultură. În 1893, Kokichi Mikimoto a dezvoltat o tehnică de a cultiva perle într-un mod controlat, ceea ce a dus la apariția perlelor de cultură. Aceste perle au devenit rapid populare și au avut un impact semnificativ asupra industriei de perle de imitație.
Perlele de cultură au oferit o alternativă mai accesibilă la perlele naturale și au devenit preferate de mulți consumatori. În același timp, producătorii de perle de imitație au început să utilizeze tehnici și materiale noi pentru a crea perle care să imite cât mai bine aspectul și strălucirea perlelor naturale.
În anii 1920 și 1930, perlele de imitație au devenit extrem de populare în moda și bijuteriile vremii. Acestea erau folosite în coliere, cercei, brățări și alte accesorii, oferind un aspect elegant și sofisticat la un preț mai accesibil.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, producția de perle de imitație a scăzut semnificativ, deoarece resursele și materialele necesare pentru fabricarea lor erau limitate. Cu toate acestea, după război, producția a revenit la nivelurile anterioare și perlele de imitație au continuat să fie populare în moda și bijuteriile de zi cu zi.
În prezent, perlele de imitație sunt încă utilizate în mod frecvent în bijuterii și accesorii. Tehnologia modernă a permis producerea unor perle de imitație tot mai realiste, care pot fi greu de distins de perlele naturale. Acestea sunt o opțiune populară pentru cei care doresc să obțină aspectul și eleganța perlelor, fără a plăti prețul ridicat al perlelor naturale.
Rubrica Știință 365 este susținută de Școala EVRIKA
Poate te interesează și
13 decembrie 1931: Moare Gustave Le Bon, autorul lucrării Psihologia Mulțimilor
