Închide
de Andrei Avram, profesor de istorie
Faptul că (doar) mama trebuie să se ocupe de creșterea copiilor este o viziune cu rădăcini înfinte adânc în mentalul colectiv al românilor. Fără îndoială, indiferent de implicarea taților, dificultățile întâmpinate în creșterea și educația copiilor cad pe umerii mamelor. Iar un tată care încearcă să fie parte a tuturor etapelor dezvoltării propriului copil nu este privit cu ochi buni. La limită, i se pun sub semnul întrebării trăsăturile intrinseci genului pe care îl reprezintă – „Bărbat e ăsta?!”.
Intrarea în colectivitate a copiilor reprezintă o adevărată provocare pentru toți părinții. Răcelile, mai mult sau mai puțin dese, cu evoluții mai mult sau mai puțin grave, sunt de neevitat. Ceea ce presupune și apelarea la un drept garantat, dar privit cu circumspecție: concediul de îngrijire copil. Un subiect sensibil pentru mulți părinți, dar și pentru mulți angajatori.
În cazul nostru, respectând cutumele, primul astfel de concediu l-a avut mama copilului. Și pe al doilea, și pe al treilea. Însă, la un moment dat, am fost nevoit să îmi fac curaj și să solicit și eu un astfel de concediu. Reacțiile m-au descumpănit – părea că sunt primul bărbat din lume care solicită așa ceva: „-Cum, un bărbat în concediu de îngrijire copil? Dar mama unde este?”, „Dar bunica, bunicile nu vă pot ajuta?”, „O bonă nu vă permiteți?”. Pur și simplu, în mintea unora, aceasta era ordinea firească: mama, bunica, bona. Și cam atât. Concediul pentru tată era exclus din lista opțiunilor de îngrijire a unui copil. Reacțiile amintite m-au făcut să mă documentez din perspetivă legislativă. Bineînețeles, legislația prevede faptul că acest tip de concediu se poate oferi unuia dintre părinți. Dar tatăl este la fel de părinte precum mama?
Este, dar pentru pentru aceasta trebuie să ignore cutumele și își facă curaj să beneficieze de drepturile sale. Pe lângă faptul că, nu de puține ori, am avut impresia de a fi privit cu milă de cei din jur, am întâlnit și sugestii, mai mult sau mai puțin camuflate, conform cărora aș mima boala copilului pentru a mă deroga de obligațiile de serviciu. Pur și simplu, în mintea unora, e imposibil ca tatăl să fie în concediu de îngrijire copil. Iar atunci când este, sigur se preface.
Din fericire, niciuna dintre problemele copilului nostru nu au fost grave și nu au presupus absențe îndelungate de la locul de muncă. Boli ale copilăriei și răceli ca ale tuturor copiilor. Dar atunci când de creșterea lui se ocupă doar mama și tatăl, cel din urmă trebuie să devină la fel de părinte precum mama.
