fbpx

Cadrele didactice trebuie să prezinte la școală ”cazierul sexual”

Angajatorii publici sau privaţi a căror activitate presupune contactul cu copii sau persoane vulenrabile trebuie să solicite angajaţilor adeverinţă de integritate, potrivit prevederilor din Legea Registrului autorilor de infracţiuni de hărţuire sexuală care au intrat recent în vigoare, anunță MEDIAFAX. Prevederea legală care stabilește acest lucru a intrat în vigoare pe 20 iulie. Printre cei care se află sub incidența actului normativ se numără și angajații din sistemul de învățământ.

Actul normativ, inițiat de deputatul Oana Bîzgan, obligă angajatorii privaţi sau publici, ce intră în contact cu copii sau persoane vulnerabile, să solicite un certificat prin care angajaţii fac dovada că nu sunt înscrişi în registrul persoanelor care au comis infracţiuni sexuale.

Pe 20 iunie, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de promulgare a Legii privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului National de Date Genetice Judiciare (SNDGJ).

„Instituţiile din sistemul de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile, ori care presupun examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane au obligaţia de a solicita persoanelor cu care încheie raporturi de muncă, contracte de voluntariat sau alte asemenea raporturi, prezentarea certificatului de integritate”, arată prevederea care a intrat în vigoare la 30 de zile de la promulgare.

Până la operaţionalizarea Registrului, Poliţia poate elibera, la cererea persoanelor fizice interesate sau a instituţiilor, adeverinţe din care să rezulte dacă persoana verificată a săvârşit infracţiuni de natură sexuală.