fbpx

Prerogative noi pentru titlul de profesor emerit. Cum se obține și ce beneficii aduce

Photo created by lookstudio - www.freepik.com

Proiectul noii Legi a învățământul preuniversitar introduce prerogative noi pentru titlul de profesor emerit.

Cadrele didactice care obțin acest titlu se vor bucura de mai multe beneficii, printre care și faptul că vor avea prioritate la ocuparea unui post prin transfer/pretransfer și prioritate la ocuparea posturilor didactice, în condiţii de medii egale, precum și dreptul de a primi, anual, un premiu în bani din fondurile programelor naţionale iniţiate de Ministerul Educaţiei.

Ce prevede proiectul de lege cu privire la acest nou titlu:

Art. 149

(2) Evoluția în carieră se realizează prin gradul didactic II, gradul didactic I și titlul de profesor emerit.

Art. 150
(1) Personalul didactic de predare care a obţinut gradul didactic I, cu performanţe deosebite în activitatea didactică, poate dobândi, prin ordin al ministrului educației, titlul de profesor emerit în sistemul de învăţământ preuniversitar. Criteriile de obținere a titlului de profesor emerit se stabilesc printr-o metodologie, aprobată prin ordin al ministrului educaţiei.
(2) Persoana care obține titlul de profesor emerit are calitatea de mentor pentru formarea continuă a cadrelor didactice și poate fi delegat de Ministerul Educației sau ANISAC, pentru rezolvarea unor atribuţii ale acestora în teritoriu.
(3) Profesorul emerit are prioritate la ocuparea unui post prin transfer/pretransfer și prioritate la ocuparea posturilor didactice, în condiţii de medii egale, precum și dreptul de a primi, anual, un premiu în bani din fondurile programelor naţionale iniţiate de Ministerul Educaţiei dacă participă la implementarea acestora.

Art 154

(6) Cadrele didactice titulare care au dobândit titlul de profesor emerit au prioritate la ocuparea unui post/unei catedre prin transfer prin repartizare, respectiv prin transfer/pretransfer consimțit între unităţile de învăţământ.

Art. 167
(1) Funcţiile de îndrumare şi control din DJIP/DMBIP se ocupă prin concurs, de către cadre didactice titulare în învăţământ, care au diplomă de licenţă, gradul didactic I sau II sau titlul de profesor emerit și să nu fi fost condamnate, pentru fapte incompatibile cu funcția didactică, în conformitate cu prevederile art. 133 alin. (7). Concursul constă într-o probă scrisă şi un interviu, organizat conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației.

Art. 173

(2) Suplimentar față de activitățile menționate la alin. (1), după obținerea gradului didactic I, personalul didactic de predare poate avea și activități extradidactice, și activități pentru crearea și funcționarea cluburilor, cercurilor STEAM, care încurajează cercetarea/inovarea. Suplimentar după obținerea titlului de profesor emerit personalul didactic de predare poate desfășura activități de stimulare a excelenței didactice, de diseminare și schimb de bune practici pedagogice cu alte cadre didactice de la nivelul sistemului de învățământ, precum și activități de formare a mentorilor. Aceste activități sunt remunerate în regim de plată cu ora. Condițiile de participare a cadrelor didactice la organizarea și funcționarea cluburilor și cercurilor STEAM se stabilesc prin metodologie aprobată prin ordin al ministrului educației.

 

Ce prevedea Legea 1/2011 referitor la profesorii emeriți:

Art. 243:

(1) Personalul didactic care a obținut gradul didactic I, cu performanțe deosebite în activitateadidactică și managerială, poate dobândi titlul de profesor-emerit în sistemul de învățământ preuniversitar,acordat în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.(2) Persoana care dobândește titlul de profesor-emerit beneficiază de:
a) prioritate la ocuparea unui post prin transfer consimțit de unitățile de învățământ implicate;b) calitatea de mentor pentru formarea continuă a cadrelor didactice;
c) prioritate la ocuparea posturilor didactice în condiții de medii egale;
d) acordarea unui premiu anual în bani din fondurile programelor naționale inițiate de Ministerul Educației,Cercetării, Tineretului și Sportului;
e) delegare de către inspectoratele școlare pentru rezolvarea atribuțiilor acestora în teritoriu.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.