fbpx

Dispar examenele de admitere în clasa a cincea. Cîmpeanu: Sub vârsta de 12 ani, sunt total contraindicate

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a declarat, în emisiunea ”În fața ta” de la Digi 24, că examenele de admitere în clasa a cincea, organizate, până acum, de unele școli, vor dispărea în urma adoptării noilor Legi ale educației.

”Asta înseamnă că va trebui să înțelegem cu toții că sub vârsta de 12 ani, e total contraindicat să supui copiii unor astfel de examene”, a afirmat ministrul Educației.

Ce prevede articolul 74 din proiectul noii Legi a educației preuniversitare referitor la acest subiect:

(3) Înscrierea elevilor în clasa a V-a, la unitățile de învățământ care nu dețin clase de nivel primar, se realizează fără evaluări.

”Examenele de clasa a cincea sunt foarte dificile. Sunt copii de clasa a cincea care doar printr-un noroc pot trece acele examene. Nu e deloc în regulă”, a mai spus Cîmpeanu.

El a precizat că școlile care doresc să organizeze clase de nivel gimnazial fără să aibă și ciclul primar vor putea să facă acest lucru dacă au infrastructura necesară, însă fără ca elevii să dea examen.

”Dacă directorii pot organiza clasa a cincea pentru un număr estimat de cereri, pot face acest lucru. Dacă pot extinde infrastructura și au cadre didactice, atunci să organizeze clase a cincea. Nu este imposibil. Dacă nu ai condiții să organizezi un proces educațional de calitate, atunci mai bine renunți la asta”, a mai spus ministrul Educației.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.