Închide
Noi ne numim romi. Restul sunt povești!
de Gelu Duminică, director executiv al Fundației Agenția de dezvoltare comunitară Împreună
Mai întotdeauna când public vreun text, sau mi se publică vreun interviu, în care folosesc denominația de ”rom” pentru a defini pe cei ce aparțin minoritarii naționale din care si eu însumi fac parte, pentru foarte mulți dintre cei care citesc textul in cauză, subiectul central nu mai contează. ”Lupta de idei” se duce, mai întotdeauna, pe un palier extrem de îngust, si anume cum e corect sa le spunem: romi sau tigani!
Un comentariu de genul ”Bă, terminați-vă cu povestea asta cu rom, ra-ți ai dracului de țigani”, generează o mulțime de like-uri și trezește corul de susținători ai scenariilor conform cărora romii au inventat un nume care să-i ajute in demersul lor de a-i face de râs, pe unde pot, pe români. Bineînțeles, marea majoritate pot jura că termenul este „inventat” după 1990.
Adevărul este ca noi ne spunem „romi”. De mult, chiar de foarte de mult. O facem nu pentru că așa ne-a zis Iliescu, Roman sau Soros, si nici pentru că nu știam cum să stârnim niște confuzii lingvistice. O facem pentru că așa ne spunem de când existam și pentru că ăsta este numele nostru. Spunem că termenul de „țigan” este o poreclă de batjocura (etimologic termenul desemna un grup de eretici și în spațiul actual românesc echivala cu starea de robie) de aproape 100 de ani. În anul 1919, liderii romilor transilvăneni au trimis o scrisoare către conducătorii României Mari (Adunarea de la Ibașfalău) prin care cereau ”să ni se schimbe numele de batjocură țigan (…)”. Peste numai 20 de ani, după cum voi arata mai jos, dicționarele limbii române vor consemna și numele „corect” asumat de membrii comunității.
Bineînțeles că există oameni, chiar și romi, care considera că termenul de „țigan” este cel corect și care par deranjați când li se spune altfel (inclusiv „rom”). Sunt foarte mulți oameni care pot jura ca Iliescu este încă președintele României, care nu știu unde este capitala tării sau care sunt puși într-o reală dificultate atunci când sunt rugați să spună care este prima literă a alfabetului (vezi emisiunile Vax Populi realizate de Răzvan Anghelescu). În plus, în aceasta speță avem de-a face cu diferența dintre cunoaștere și adevăr, exemplificata de Platon în celebrul Mit al Peșterii.
În cele urmează voi încerca să explic pe scurt, adevărul. Sunt conștient cei ce cred că „cunosc” vor nega cele ce voi spune. Apriori, ofer scuzele mele celor ce se vor simți lezați și aștept o argumentație solidă care să combată, dacă se simte nevoia, cele ce vor fi spuse.
Termenul de ”rom” nu este, în nici un caz, o invenție a anilor 1990. El apare pentru prima dată în dicționarele limbii române încă din anul 1939, in Dicţionaru limbii româneşti, realizat de marele lingvist August Scriban editat de Editura Institutu de Arte Grafice “Presa Bună”. Chiar dacă definiția este una destul de seacă, indicându-se o sinonimie perfectă între termenul de rom și cel de țigan, trebuie subliniat faptul că introducerea termenului de ”rom” în dicționar dovedește faptul ca acesta avea o utilizare destul de largă.
A nu se înțelege ca termenul era un neologism în acea perioadă. În Enciclopedia română, editata de Asociaţiunea pentru literatura română şi cultura poporului român (ASTRA), la Editura şi tiparul lui W. Krafft din Sibiu în anul 1904, marele literat Cornel Diaconovich, ca parte a explicației oferite termenului de ”țigan”, spune că ”Ei (n.a: tiganii) înșiși se numesc Romi”. Astfel, dicționarul realizat 35 de ani mai târziu de Scriban nu face decât cu cuprindă autodenumirea de rom și supranumele (porecla) de ”țigan”, arătând că ele sunt folosite de romi (primul) si de neromi (gadje) pentru a denumi romii (al doilea).
Ideea ca termenul de rom este termenul corect pentru a desemna pe cei ce aparțin acestei minorități este întărită de ilustrul lingvist si activist politic, Jean Alexandre Vaillant, în lucrarea sa publicată la Paris în anul 1857, ”Les Romes: histoire vraie des vrais Bohémiens” (Romii, adevărată poveste a veritabililor bohemieni). În această lucrare, Vaillant tratează subiectul robilor romi, oferind o paradigmă de cunoaștere a mecanismelor intra și extra comunitare de relaționare a acestora relativ nouă pentru acele vremuri. Chiar dacă Vaillant este unul dintre cei care au contribuit, ideologic și politic, la unirea Principatelor Române și este printre primii autori care utilizează denumirea de ”România” pentru visul unirii Valahiei cu Moldova (in 1844 publica la Paris, lucrarea ”La Roumanie, ou Histoire, langue, littérature, orogrphie, statistique des peuples de la langue d’or, Ardialiens, Vallaques et Moldaves, résumés sur le nom de Romans”) nu are nici cea mai mică îndoială că numele de ”țigan” este un supranume, termenul asumat de membrii comunității fiind cel de ”rom”. De fapt, Vaillant studiază, în profunzime, lumea romilor, fiind oripilat, ca mulți alți călători europeni ce vizitau Principatele, de statutul socio-economic a romilor din acest spațiu geografic.
Aceeași idee, și anume că numele pe care îl utilizează membrii acestei comunități pentru a se autodefini este cel de ”rom”, este sisținută în spațiul public de către tânărul Mihail Kogălniceanu, în lucrarea sa de doctorat publicată la Berlin in anul 1837. La pagina 2 din ”Esquisse sur l’histoire, les moeurs et la langue des Cigains, connus en France sous le nom de Bohémiens”, Kogălniceanu spune că ”țiganii ,între ei, se numesc romi”. Astfel, viitorul mare istoric si om politic liberal ne spune ceea ce si Diaconovich spune 80 de ani după, si anume ca romii nu își asumă numele de „țigan”. Nu trebuie să trecem cu vederea faptul că în anul 1837 numele de România nu era folosit în spațiul public și că ideea unirii Principatelor nu avea foarte mulți susținători. În plus, chiar dacă ar fi existat, aceste idei ar fi penetrat foarte greu, spre deloc, in lumea robilor romi.
Limba română are o mulțime de cuvinte care seamănă între ele, sau chiar au aceeași formă, având totuși sensuri profund diferite. În cazul de față nu avem parte de o omonimie însă în mod cert avem parte a o asemănare. În ultimii 30 de ani, aceasta asemănare a generat scenarii din cele mai rasiste și lipsite de adevăr, care ne arată, încă o dată dacă era nevoia, că lipsa de informație poate genera monștri. A-i cere însă lui Ion să accepte că se numește Vasile doar pentru că așa te-ai obișnuit tu să-i zici, este cel puțin ciudat și nedrept.
Adevărul este unul singur: noi ne numim romi. Restul sunt povești!
Acest text este scris in contextul in care azi, 8 aprilie, celebrăm Ziua (nter)Nationala a Romilor.
