Irina Ismail, reprezentanta organizației CONIL, afirmă că în România există foarte mulți copii cu CES (cerințe educaționale speciale) care nu sunt diagnosticați și, pe cale de consecință, nu beneficiază de facilitățile care li s-ar cuveni.
Invitată telefonic la Academia Europa FM, Irina Isnail a explicat care este situația copiilor cu CES în mediul școlar românesc. Peste 80.000 de copii din această categorie au un diagnostic oficial.
„Exact așa cum îi spune și numele, copii cu Cerințe Educaționale Speciale, în această categorie intră atât copiii cu un diagnostic și cu poate cu un IQ mai spre limita inferioară – nu dezvoltat suficient pentru vârsta lor. Dar și copiii supradotați – și aceștia au nevoi speciale în sensul că ei sunt peste nivelul celorlalți copii. Sigur, cadrele didactice trebuie să se aplece mai mult asupra nevoilor acestor copii. Deci, practic, sunt copii care la momentul școlarizării au nevoie de mai multă atenție din partea cadrului didactic, de adaptări curriculare, de timp mai mult de lucru. Din păcate, sunt foarte mulți copii care nu sunt diagnosticați, dar care fac parte din această categorie a copiilor cu nevoi speciale: copii cu tulburări de comportament, tulburări emoționale și care, din nefericire, nu sunt diagnosticați, nu au certificatele care să impună o adaptare curriculară și atunci ei sunt tratați ca și copii tipici și de aici apar o serie de probleme atât pentru cadrul didactic, cât și pentru copil și familia acestuia”, a explicat Irina Ismail.
”Copiii cu dizabilități au dreptul să învețe în școli de masă. Da, cadrul există. Din păcate, nu există în școlile de masă cadre didactice suficient de bine pregătite în a facilita această integrare și nici timpul. Copiii aceștia, având cerințe educaționale speciale, necesită mai mult timp și mai multă atenție în timpul predării, în timpul evaluării; ori un cadru didactic la 24-25 de elevi cu 45-50 de minute de predare… Neavând un profesor de sprijin, pentru el este aproape imposibil să se aplece mai mult timp asupra nevoilor unui astfel de copil”, a mai spus reprezentanta CONIL.