fbpx

INTERVIU Fabian Velicea, creatorul unei platforme antifraudă la examene: Omul nu e perfect, dar nici AI nu este

foto: educatieprivata.ro

de Liviu Ardelean

Fabian Velicea, student în anul 2 la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor a Universității Transilvania din Brașov, a creat o platformă de examinare securizată antifraudare și care generează automat subiecte unice pentru fiecare student în parte, ușurând munca profesorilor și punându-i în dificultate pe cei care sunt evaluați. Ideea s-a născut de când era elev la Colegiul Național „Radu Negru” din Făgăraș, iar acum s-a concretizat într-un proiect pe care l-a prezentat în cadrul unui eveniment în care studenții și companiile se întâlnesc față-n față, la Brașov.

Platforma a fost gândită pentru examenele Java ale studenților programatori, însă Fabian vrea să o dezvolte pentru a putea fi utilizată și de alte facultăți. Făgărășeanul își dorește ca proiectul său să contribuie și la schimbarea modului în care se susține, astăzi, examenul de Bacalaureat la informatică – cu pixul pe hârtie – pentru că nu reflectă cunoștințele elevului, spune Fabian Velicea în interviul acordat educatieprivata.ro.

 

Ce presupune platforma pe care ai creat-o?

Este vorba despre o platformă securizată, care împiedică fraudarea examenului. Poate genera cerințele unui profesor pentru examenul de evaluare a studenților, cu ajutorul Inteligenței Artificiale.

Concret, cum funcționează?

Platforma simplifică munca profesorilor prin crearea subiectelor de examen, utilizând ChatGPT. Practic, am antrenat modelul „DaVinci text” de pe platforma OpenAI să genereze cerințele exact cum le-ar fi creat un profesor. Partea interesantă este că sunt total alte cerințe de fiecare dată când examenul rulează, iar cerințele sunt unice pentru fiecare student în parte.

Subiectele examenelor sunt procesate într-o platformă ușor de utilizat, intuitivă, și în plus nu mai este necesară existența unei baze de date. Sunt și câteva funcționalități noi, care nu se regăsesc la un examen clasic: studenții au posibilitatea să marcheze cerințele ca fiind completate, astfel încât să-și țină o evidență a răspunsurilor date; de asemenea, le pot marca pentru revizurire, pentru a se putea întoarce la ele ca să le resolve; mai este și marcajul pentru feedback, care permite marcarea în cazul existenței unor erori – foarte mici, am observat în timpul testelor – astfel încât să poată fi corectate de profesor împreună cu studentul. O altă funcționalitate importantă este resetarea examenului la stadiul inițial, care este folositoare în cazul scrierii de programe, când întâmpini dificultăți și ai nevoie să o iei de la capăt.

Am ales să păstrez posibilitatea de a accesa internetul în timpul examenului. Când lucrezi în programare, câteodată se întâmplă să te blochezi, să nu știi cum să rezolvi anumite erori de cod, să nu știi cum să faci anumite lucruri. Nu este o problemă dacă încerci să rezolvi problema prin căutarea pe internet, ba chiar este indicat. Însă am adăugat un program anti-cheat (trad. antifraudă) care rulează în spate și care se asigură că anumite funcționalități sunt dezactivate în timpul unui examen online. Am ales să-l implementez pentru a bloca accesul studenților la rețelele de socializare, la ChatGPT sau alte surse de Inteligență Artificială care pot genera coduri. Am blocat și orice combinații de taste care îți permit să ieși din examen pentru a dezactiva programul antifraudă.

Odată finalizat examenul și trimis, răspunsurile ajung la profesor prin e-mail cu toate datele aferente.

Când ți-a venit ideea?

Ideea a plecat din liceu, când îmi doream să am propria mea platformă de e-learning, care să aibă un design foarte atractiv și o interfață foarte ușor de utilizat pentru profesori și studenți, asemănătoare cu cele care există astăzi, însă am vrut să integrez și acest tip de examene de certificare.

Te-a ajutat să te dezvolți ce ai învățat în liceu?

Am avut susținere morală și oameni pe care să mă pot baza, una dintre acele persoane fiind fosta mea dirigintă Claudia Trif, profesoară de informatică la Colegiul Național „Radu Negru”, căreia îi mulțumesc. În liceu înveți cum să gândești și bazele informaticii, fără de care nu poți să înveți aproape niciun limbaj. Există diferite moduri de abordare pe care le poți învăța, însă depinde foarte mult de elev. Dacă vrei să continui în acest domeniu și să evoluezi, trebuie să studiezi adițional, să aprofundezi, să testezi.

Proiectul tău ușurează munca profesorului și o îngreunează pe cea a studentului, pentru că nu poate frauda examenul. Mai ești popular printre colegi?

Sunt. Am prieteni care m-au susținut și fără de care nu al fi reușit să finalizez proiectul. În cămin, am avut momente în care simțeam că nu mai pot să termin, dar i-am avut alături și țin să le mulțumesc. La fel și domnului profesor Gabriel Danciu, care mi-a acordat tot sprijinul, a fost acolo mereu și mi-a răspuns la toate întrebările pe care le-am avut.

Ce ai de gând să faci cu platforma?

În faza în care se află acum, aș putea să o ofer Universității Transilvania, să rămână pe mâna domnului profesor Danciu. Însă eu o s-o dezvolt, voi implementa mai multe funcționalități și vreau să o lansez, pentru a fi utilizată și de alte facultăți, poate chiar și de licee. O altă idee veche de a mea este ca elevii, în timpul Bacalaureatului de informatică, să aibă posibilitatea să își compileze sursele, iar examenul să fie dat pe calculator. Este vorba despre scriere de cod și eu sunt de părere că cel scris cu pixul pe hârtie nu reflectă ceea ce știe elevul. Este o idee care poate fi implementată datorită acestui proiect.

În cât timp am putea vedea proiectul implementat la scară largă, în facultăți și licee?

Nu știu, dar departe nu suntem. Pentru genul acesta de examene există deja certificări online, pentru examene online securizate. Există deja, dar ideea pe care am adus-o eu a fost implicarea inteligenței artificiale în generarea cerințelor. Nu suntem departe, pentru că probabil sunt și alte persoane care au avut deja această idee.

Cum vezi dezvoltarea ChatGPT?

Omul nu e perfect, dar nici Inteligența Artificială nu este. Noi nu ar trebui să ne bazăm doar pe IA. Am văzut că foarte mulți au început folosească ChatGPT chiar în scop educativ, dar iau informația ca fiind perfectă. Informația generată poate fi eronată, din cauza volumului imens pe care îl are baza de date a ChatGPT. Îți dai seama doar dacă ai studiat sau ești expert într-un anumit domeniu. Unui student care ia informația prin copy-paste ca un adevăr poate întâmpina probleme, pentru că chat-ul nu generează neapărat informații corecte. Par așa, dar nu sunt. Am testat cu un coleg de la Facultatea de Drept și am avut surpriza să constatăm că chat-ul ne dădea explicații de ce informația pe care a generat-o este corectă, deși în cărțile de specialitate nu se corelau sau erau total eronate. Depinde și de domeniu, dar dacă ai nevoie de informații dintr-unul pe care nu îl cunoști, recomandarea mea este să citești articole științifice, studii sau cărți ale unor oameni devotați muncii lor.

1 comment

  1. Fabian Velicea spune:

    Mulțumesc pentru invitație, și pentru subiectele abordate 😁. Articolul este extraordinar ❤️

«

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.