Închide
Liberalizarea sistemului de învățământ
de Marcel Bartic, profesor
Bine v-am găsit, boieri dumneavoastră!
Să mă luați, vă rog, cu oleacă de îngăduință. Noi, ăștia care ne-am trezit mai greu după noaptea de Revelion, am necesitat oleacă de odihnă. De la mahmu… adică de la paharele de… de la oboseală. De la oboseală am avut nevoie de o pauză. Prelungită.
Acestea fiind spuse, trebuie să ne revenim la forma inițială așa că o tură de bicicletă pe vremea asta frumoasă de iarnă apocaliptică prinde numa’ bine. La forma psihică inițială că la aia fizică atât s-a putut. Eu daca mai dau două kilograme jos pot concura cu succes la categoria pană varianta slim fit. Noroc cu Rosalinda că arată sexy. Am dus-o la coafor și am dotat-o cu un ghidon nou ca să nu mă mai bodogăne că am neglijat-o toată iarna.
Deci, dacă n-aveți alte planuri, ia poftim aicea pe portbagaj și haidem la plimbare!
Încotro?
Păi, hai înspre școala românească, că tot v-am auzit vorbind, mă iertați, am tras și eu cu urechea. Umblă vorba pe la noi prin sat că doi cetățeni nu și-au mai dat copiii la școală, a venit potera și i-a pus la caznele muncii în folosul comunității. Frumos, bravo, bun. Foarte promptă justiția românească, sper să fie la fel de rapidă și în cazul părinților care își bat copiii, profesorilor care își agresează elevii, primarilor care profită de minore sau nu dau doi bani că mor copii striviți de zidurile internatului în care erau cazați. Am dat trei exemple așa la întâmplare, nu e ca și cum n-aș mai avea încă alte două sute de mii la îndemână.
Am uitat să vă întreb, stați confortabil? Cam tare portbagajul dar e de ăla de touring, na, că mă dau mare și eu acuma. Zdravăn, pot să-l las și nepoților moștenire!
Revenind la cei doi cetățeni, remarc o dezbatere pe care nu prea am avut-o până acum. Este educația un drept sau o obligație?
O obligație, mă grăbesc să o spun. Serios, în etapa istorică în care ne aflăm, dreptul de a fi prost ar trebui reformulat. Prostia, analfabetismul funcțional, lipsa de gândire critică reprezintă un atentat la siguranța națională. Prostia nu te mai afectează doar pe tine ci si pe cei din jurul tău. Devine un pericol social, pe cale de consecință trebuie prevenit. Prin educatie. Cum n-ai dreptul să depășești pe linia de tramvai, cum face acuma nesimțitul ăsta de taximetrist, așa n-ar trebui să crezi că te poți substitui unui sistem de educație care, de bine, de rău, a fost fundamentat pe niște baze științifice.
Științifice.
Adică nu de pe TikTok sau YouTube.
Capisci?
Până aici simt ca suntem de acord. Hai să mai pedalăm câțiva metri. Are însă statul dreptul de a pune monopol pe serviciile educaționale? Ei, aicea, parcă ar trebui să punem frână și să ne asigurăm din dreapta.
Dreapta aia liberală, știm că stânga are niște rețineri cu privire la inițiativele particulare.
Stimați participanți la traficul educațional! Dacă am avea măcar învățământul din Finlanda, Singapore sau Republica Moldova (da, da, colegii noștri de peste Prut ne dau clasă la multe capitole ale învățământului), aș zice, da, statul are tot dreptul să impună obligativitatea școlii tradiționale. Dar, ce să vezi, la noi nu prea e în stare. Să vă aduc aminte cam ce procente au analfabetismul funcțional, abandonul școlar sau rata promovabilității la examenele naționale? Nu?
Așa mă gândeam și eu.
Suntem deci într-o intersecție în care trebuie să chibzuim cu înțelepciune încotro o luăm.
Educația este o obligație. Contează însă finalitatea nu vehiculul cu care ajungi acolo. Destinația trebuie să fie un adult sigur pe el, capabil sa se adapteze unor situații neprevăzute, independent, în stare să se întrețină și sa respecte regulile comunității din care face parte. Să conștientizeze că educația este un proces pe durata întregii vieți, să își dezvolte discernământul cu care asimilează informația și, finalmente, să fie fericit. Da, școala ar trebui să te învețe și cum să fii fericit, să mă ierte domnul rector de la Babes-Bolyai.
Deci? Încotro pedalăm?
Înspre liberalizarea sistemului de învățământ.
Trag pe dreapta oleacă, simt că ați încasat un șoc din care trebuie să vă reveniți. Nu vă faceți griji, a fost doar una dintre gropile vieții reale.
Liberalizarea asta presupune alternative educaționale printre care și homeschooling. Chit că îmi stau în gât motivele pentru care unii concetățeni de-ai noștri au optat pentru această soluție. Câtă vreme sistemul public de învățământ nu este în stare să ofere și sa respecte standardele pe care le clamează, este dreptul cetățeanului să aibă dreptul la o alternativă. Câtă vreme încadrările se fac pentru a asigura catedre nu interesul beneficiarului direct adică elevul, câtă vreme singurul răspuns la nevoile copiilor este o lamentare continuă și o indiferență cvasigenerala plus nostalgii după dresajul comunist, cât timp avem sub 1% olimpici și 40 și ceva la sută analfabeți funcțional, da, părintele are dreptul să aleagă.
Stați că mă claxonează unul din spate cu un lamborghini pe gpl. Îl auziți? Dă-te, băi, biciclist anorexic deoparte, că eu vreau să o calc mai repede spre olimpiade, concursuri, performanță și tu încurci circulația. Du-te, prietene, cine te oprește? Drumul e destul de lat pentru amândoi! Un sistem de educație veritabil nu e făcut doar pentru cei care au motorul mai puternic ci pentru toți participanții la trafic care vor și trebuie să ajungă la destinație. Știți care destinație, v-am spus mai sus.
Stați că s-a enervat, s-a dat jos din mașină și mă amenință cu o diplomă în mână. Pare periculos. Auzi, băi, velociped buimac, dar cum te asiguri tu că alternativele alea educaționale nu livrează tot analfabeți funcțional?
Ei, asta e o întrebare bună. Statul ar trebui să le permită cu condiția stabilirii unor standarde care trebuie verificate la sfârșitul unui ciclu de învățământ. Să spunem că ți-ai înscris copilul la Trump International Academy și, după patru ani de studiu, ai învățat că pământul e plat. Felicitări, bravo, nu beneficiezi de nici o recunoaștere din partea nimănui. Adică te poți orienta spre viața în natură, prășit sfeclă sau pescuit. În nici un caz spre vreunul dintre joburile care presupun o calificare serioasă. Mă rog, am dat un exemplu, dumneavoastră puteți găsi mai multe.
Cu alte pedale, pardon, cuvinte, la un anumit interval de timp, copilul participă la o sesiune de evaluare națională, oricare i-ar fi felul. După niște standarde validate științific. Ai trecut de ele? Bravo. N-ai decât sa faci școală în curtea bunicilor sau în lanul de porumb. Chiar n-ar trebui să conteze. În felul ăsta, statul, ca reprezentant al comunității, se asigură că ăsta micu, viitor cetățean și membru al comunității, este capabil să se integreze în societate.
Ăsta ar trebui să fie rostul sistemului de învățământ, nu asigurarea catedrelor după pohta inimilor sindicaliste.
Na, că ne-am luat cu vorba și am făcut câțiva kilometri buni pe bicicletă. Să nu vă supărați pe mine, eu sunt nevorbit de la revelion încoace și am tendința să fiu aproape enervant câteodată cu părerile mele. Până la urmă, eu nu sunt vreun expert în educație sau cine știe ce specialist.
Sunt doar biciclist.
Eu și Rosalinda.
