Închide
de Marcel Bartic, profesor educația costă
Pe tema modernizării sistemului nostru de învățământ a curs multă cerneală. Reforme peste reforme, peticeli mediocre ale unui sac spart prin o mie de locuri și bâlbâieli curriculare, doar doar om vedea și noi luminița de la capătul tunelului. Hai să luăm o pauză de la ipocrizia obișnuită și să recunoaștem un lucru simplu.
Educația costă bani.
A, nu vă panicați, vă explic imediat, departe de mine gândurile cu iz sindicalist. E doar un calcul elementar, aproape cinic, prin care vă veți da seama că, dincolo de programe școlare, filosofii educaționale care mai de care mai fistichii sau hei-rup-uri motivaționale, la baza bazelor unui act educațional de calitate stau, sigur că da, banii.
Avem o școală. Să plecăm de la premisa că funcționează după actualul plan-cadru și programele școlare în vigoare, bune, rele cum or fi ele. Atât s-a putut. Drept să vă spun, nici nu contează atât de mult. Dacă ai oamenii și logistica necesară, poți face minuni. Hai să vedem. O oră de curs faină presupune, în primul rând, material didactic de calitate. Cei mai mulți dintre noi ne bazăm pe manuale sau am mai improvizat câte o prezentare ppt, niscaiva fișe de lucru, eventual vreun auxiliar. Și Didactic.ro, să-i dea Dumnezeu sănătate! Ăsta-i minimum minimorum. Sunt școli în care nici atât nu au. În prezent, piața materialelor didactice are o ofertă senzațional de bună. Răsfoiți, de curiozitate, să vedeți ce minunății au putut apărea în ultimii ani. De la platforme cu animații 3d până la planșe cu ilustrații executate impecabil, jocuri didactice, device-uri cu programe educaționale integrate, videoproiectoare de ultimă generație, tablete grafice, table școlare triptice cu monitor multitouch încorporat, kituri de experimente pentru laboratorul de științe de-ți stă mintea-n loc. Să mai continui? Doar un amărât de abonament la o platformă cu animații 3D costă undeva la vreo 130 de euro pe an.
Sigur, îmi veți spune, lasă-mă, domnule, cu mofturi de-astea, eu am făcut școală cu tabla și creta și, uite, am învățat carte! Sigur că da. Și eu am învățat la fel. Dar ai tresărit un pic citind paragraful de mai sus, este? Dacă ar fi să alegi o școală pentru copilul tău, în care să ai măcar o parte din cele de mai sus, fii sincer, le dai naibii de tablă și cretă în secunda doi.
Dar să mergem mai departe. Ca să faci niște ore faine, ar fi de mare ajutor și un ambient al clasei ceva mai prietenos. Da, știu, ați învățat pe bănci din lemn scrijelite și cu sobă în clasă, ați ajuns oameni, nu, n-am uitat. Dar cum ar fi dacă, sala de clasă ar fi dotată cu un mobilier ergonomic care să nu le rupă spatele copiilor după 6-7 ore de stat pe scaunele alea? Pupitru individual reglabil, scaun reglabil pe înălțime și dotări pentru reading corner. Vestiare individuale, mobilier pentru bibliotecă, stații de experimente în laboratoarele de științe,amenajări interioare care să transforme spațiul într-o sala de clasă nu celulă pentru deținuții de drept comun.
Mai vreți? I-ați dat de gust? Hai să mai vedem. O școală din care să nu-ti mai vrea copilul să plece la sfârșitul programului mai are câteva beneficii. În primul rând, poate lua o masă caldă acolo, la prânz. Gândită de un nutriționist, cu oleacă de atenție la numărul de calorii, preferințe pentru mâncare sănătoasă, legume și un desert fără cantități industriale de zahăr. În programul de după amiază, ar avea un sistem de cluburi de mișcare, dansuri, fotbal, karate, balet, scrimă, șah, slavă-domnului, sunt pe piață atâtea oferte că trebuie doar să dai o strigare. La ora 17:00, când vii sa-l iei de la școală, trebuie doar sa-l convingi să vină acasă.
Mai era ceva. Stați c-am uitat. Numa’ un pic, că-mi amintesc imediat. Două secun… A, gata, mi-am amintit. Profesori. Sigur că da, profesori. Foarte buni. Cei mai buni. Altfel, poți avea toată tehnologia din lume, mama mobilierului ergonomic și icre negre la prânz, dacă n-ai și niște profesori care să zbârnâie în scoala aia, restul e apă de ploaie. Știu, în prezent, în scolile din România sunt profesori excepționali. Dedicați și pasionați. Profesioniști. Dar câți avem? Dacă mizați că, în următorii zece ani, învățământul se va redresa pe spatele lor vă înșelați. Sunt doar insule de vocație și pasiune. Atât. Pe termen lung, trebuie investit în politici de recrutare, motivare și fidelizare a profesorilor. Bonusuri pentru performanță. Programe de dezvoltare profesională plătite de angajator. Teambuilding-uri. Trebuie atrași cei mai buni dintre cei mai buni dintre studenți să vină la catedră. Internship plătit. Până și sumele alocate cursurilor de formare profesională sunt bani aruncați pe geam daca-i cheltui pe unii care nu înțeleg nimic din ce li se spune acolo și le sta gândul numai la adeverința de după.
Cheia unui învățământ performant este, în primul rând, resursa umană. Ca să ai oameni foarte buni la catedră, trebuie să investești zdravăn. Dacă vrei profesori care să știe ce să facă cu o tablă școlară cu monitor multitouch încorporat, să aibă abilități de comunicare și de lucru în echipă, expertiză pe zona curriculară imaginație și creativitate didactică, să vorbească măcar o limbă străină, atunci, dragă statule român, te informez că astea costă. În cel mai bun sistem de învățământ din lume, cel din Singapore, guvernul a alocat 20% din PIB pentru educație. Ca idee. Sigur, ai și varianta în care te doare-n cot de ce-ți spun eu, dar atunci nu te mai întreba de ce scoți pe bandă rulantă generații de analfabeți functional. Niște oameni super pregătiți să lucreze cu copiii sunt capabili să facă minuni și dacă-i pui să lucreze după programele școlare de inspirație sovietică de acum cincizeci de ani.
Asta dacă-ți permiți să-i ai.
Educația costă bani.
Educația costă
