fbpx

Tinerii din Europa, chemați la vot cu un videoclip emoționant: „Eu n-ar fi trebuit să fiu azi aici”

Tinerii din Europa sunt chemați la vot cu un videoclip emoționant, lansat de Parlamentul European înaintea alegerilor, în care bunicii își îndeamnă nepoții, și restul Europei, să protejeze democrația.

Videoclipul emoționant redă mărturiile reale ale unor oameni din mai multe țări ale Uniunii Europene (România, Franța, Finlanda, Cehia, Germania, Spania, Letonia, Italia, Olanda, şi Polonia), care au trăit vremuri de opresiune.

„Eu n-ar fi trebuit să fiu azi aici”, își începe mărturia o supraviețuitoare a celui de-Al Doilea Război Mondial. Bunica poveștește, într-un mesaj video adresat nepotului ei și întregii Europe, cum mama ei și-a pierdut viața pentru a o apăra de gloanțe.

Videoclipul de patru minute, în care vârstnicii își amintesc de vremurile în care nu se puteau exprima liber, arată, de fapt, cât de fragilă este democrația, precizează Biroul Parlamentului European în România.

„Să nu luați democrația ca pe un dat. Să o susțineți mereu și să o apărați”, este îndemnul unui bunic pentru generația tânără.

„Ține minte că nu a fost mereu libertate și democrație și că se pot pierde foarte repede”, își sfătuiește nepoata, o altă bunică.

Videoclipul lansat astăzi de Parlamentul European dă startul ultimei etape a campaniei de încurajare a cetățenilor să își folosească votul la alegerile europene din 9 iunie 2024, iar sloganul „Folosește-ți votul. Sau alții vor decide pentru tine” subliniază importanța democrației. 

„Peste doar câteva săptămâni, în perioada 6-9 iunie, Uniunea Europeană va fi scena unuia dintre cele mai mari exerciții democratice din lume – alegerile europene 2024. Este șansa noastră de a consolida împreună viitorul Europei, deoarece cu cât mai mulți oameni votează, cu atât mai puternică devine democrația”, afirmă Parlamentul European.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.