fbpx

Învățământul finlandez

de Marcel Bartic, profesor învăţănântul finlandez

Cum stăteam eu așa liniștit, pac, m-a pocnit dintr-odată o problemă fundamentală. Învățământul finlandez. Știu, țara arde și mie îmi arde de pieptănat. Ce să-i faci, fiecare cu ce-l doare. Da’ musai să vă spun de învățământul finlandez, că nu poci dormi de vreo două zile. Și vă zic și dumneavoastră, încaltea să ne împărtășim insomniile. C-am văzut că a cășunat iar lumea pe școlile din regiunea finoscandică a Europei de Nord. Una, două, când se enervează românul, suduie învățământul finlandez de parcă or fi vinovați sărmanii locuitori ai țării Suomi, cum îi zice acolo pre limba lor păgânească. Boieri dumneavoastră, știți cum e cu școala finlandeză? Vă zic eu. E ca Ion de la noi din sat.

Îl știți pe Ion?

Îl știți, cum să nu, e megieș cu noi aicea-n comună. Are casă colea-n deal, cum faci dreapta de la brutărie spre islaz. Casa cu gard alb ș-oleacă de albastru. Ei, vedeți că-l știți? Da, el e. Să vă spun ce samănă el cu învățământul finlandez, da’ numa’ dac-aveți timp, că văd că sunteți pe grabă, nu durează mult. Musai să vă spun că mă furnică de vreo două zile, uite așa țiu în mine, uite așa țiu, nu mai pot, dau pe dinafară. O dulceață, un pahar cu apă vă servesc? Nu? Bine, atuncea trec la poveste că mă zgândăre rău, nu mai pot.

Nea Ion, ca să vă zic așa, e om liniștit și la casa lui. Are gospodărie mare, frumoasă, acareturi multe, grădină și livadă. Ba ș-o turmă de oi ține, na, că mi-am amintit, am luat de la el un miel acuma de sărbători și am zis că-i dau banii săptămâna asta. Are ș-oleacă de pământ, mă rog, nu mult, da’ orișicât, vreo douăzeci de pogoane tot sunt.

 Adică ați înțeles, e un om cu stare, chiabur, cum mai zicem noi pe-aicea, prin partea locului. Bine, el n-a fost așa dintotdeauna, că ai lui au fost oameni nevoiași,  îi știu de când eram copil, lucrau cu ziua-n sat, ba pe la unii, ba pe la alții. S-a schimbat treaba de când s-a apucat Ion de agricultură. A încercat el mai întâi cu sfeclă furajeră, apoi cu floarea-soarelui, da’ nu i-a ieșit. Până a pus porumb. Auziți? Da’ nu orice porumb. Nu știu de unde, cum a făcut, că a găsit un soi bun ș-a văzut că merge. A scos în primul an o recoltă de nici lui nu i-a venit a crede. Când a văzut el așa, a chibzuit bine și de unde, de neunde, a cumpărat și-un tractor. El ara, el semăna. A învățat de unul singur, dracu’ știe. A urmat o remorcă, o prășitoare mecanică și-o semănătoare. A tocmit câțiva oameni din sat să-i vină la treabă, i-a cinstit, i-a omenit, nu știu ce le-a făcut, că mergea treaba strună. 

Într-un an, ce să vezi, a fost o secetă de se crăpase pământul. Ieșise lumea din sat cu popa să facă slujbă pentru ploaie. Ce-a făcut Ion? Avea niște bani puși deoparte să-și ia o Dacie. S-a reorientat repede și a cumpărat o instalație de irigat. În septembrie, era singurul din sat cu hambarele pline! Domnule, da’ scotea un porumb frumos, cu boabe mari, zici că-l creștea cu cântec,  auzi? Acu, nu demult,  am auzit că s-a înțeles cu vreo două ferme de păsări să le vândă o parte din producție. Vrednic om, domne, gospodar,  ce să mai.

Auziți,  dar chiar nu v-aduc o cafea, un pahar de vin, nimica? Că vă țin aicea-n picioare și… Nu? A, să vă spun povestea mai departe? 

Cum să nu, vă spun, vă spun, cum să nu!

Acu, într-o zi, îi bate un creștin la poartă. Hai noroc, nea Ioane , să trăiești,  ce mai faci. Bre, zi-mi și mie cum faci de ai matale așa o recoltă, că, uite, ma chinui și eu de mă spetesc, și abia abia dac-o scot la capăt. Poate ai vreo metodă ceva, vreun secret, că te laudă toată lumea, și la Viața Satului am înțeles că te-a dat. Băi,  Vasile, nu știu să-ți spun precis,  decât că muncă,  muncă și iar muncă. Am grijit de fiecare palmă de pământ, n-am lăsat pârloagă nimica și am băgat niște bani în irigație. Ioane,  nu mă lăsa la greu, fă-ți pomană, dă-mi și mie niște sămânță de cucuruz dintr-ăla de-al tău,  că te-o cinsti și te-oi pomeni câte zile oi avea. Vasilică, eu îți dau da’ nu bag mâna-n foc că s-o prinde la fel. Vezi și tu cum e pământul la tine, sa-l prășești la timp, știi ce-ai de făcut, da, nu te învăț eu.

Seara, la cârciuma din sat, Dumitru a lu’ Gogonică și Constantin care-o ține pe Maria lu’ Mitică zis Țuică discutau problema. L-ai văzut, bă, pe Vasile? E pus pe inovații agricole. Daaa, am constatat și eu prin auzire, e grav. Ce-o fi pățit, bă, că-l știam om cu capul pe umeri, ei, ce-a pățit, s-au luat după alde Ion. Care Ion, cum care, ăla care are casă colo-n deal, cum faci dreapta de la brutărie spre islaz. Casa cu gard alb ș-oleacă de albastru. Ăla e, vezi că-l știi, vai,  săracul,  are reflexe compulsiv-obsesive. Pune sămânță de porumb și-n piatră-seacă dac-o putea. A spart banii pe irigații, mi-a zis mie un vecin de-al lui, cică și-a vândut mobila din casă plus două vaci. Două vaci? Fugi că nu te cred. Să plesnesc aicea pe loc dacă nu-i așa! Adică și Vasile se ia după el? Se ia, dacă-i prost. Cum bă, noi facem agricultură aicea-n sat cum am învățat din moși, strămoși, și vin ăștia să ne schimbe nouă obiceiurile? Asta nu se poate, eu unul nu sunt de acord. 

Obiceiurile,  tradițiile noastre, păi,  ăsta e farmecul satului românesc,  domnule, să vezi țăranul român cum merge dimineața cu sapa la spinare. Cum ajunge la postata lui, își face o cruce mare, stupește în mâini și se pune pe prășit. Ce tractoare,  ce irigații, Dumitre, că de când mă știu mi-a crescut păpușoiul cu ploaie dată de la Dumnezeu și unde n-a fost, n-a fost, am zis să fie de sufletul răposaților. 

Băi, ia mai lasă-mă și cu Ion ăsta,  na, c-a intrat și Vasile, da ce faci, meștere,  am înțeles ca te modernizezi. Păi, ce faci, Vasilică,  strici piața aicea-n sat, care piață, bre, ce-am făcut? L-am rugat pe om să-mi dea niște sămânță de cucuruz de-aia de-a lui,  atâta. Unde-i deranjul? Cum unde-i, Vasile, da ăsta al nostru îți statea-n gât sau cum? Acuma vrei și tu tractor, irigații,  te pomenești că ai să sameni și pe marginea drumului? Bă,  dacă știu că iese porumbul și de-acolo, ce-are? 

Vasile, Vasile, te-ai stricat și tu, te știam om serios, ce vorbești, unde m-am stricat, ia sama cum mi te-adresezi că pe loc mă răscol. Da? Ia să văd, păi îți arăt imediat, ține-l, bă, dă-i, nu da, fac scandal, chemați miliția, ia de-aici, aoleu,  mi-ai dat la operație, în sfârșit,  buf, baf, bibabim,  bibabum.

Tocmai atuncea trecea Ion prin fața cârciumii. Venea de la o expoziție agricolă interjudețeană. S-a oprit, s-a uitat la ăia cum polemizau cu furci și topoare și și-a făcut o cruce mare. Mare ți-e gradina Ta, Doamne! Ai încuiat poarta și ăștia au sărit gardul. Apără și păzește. Ia sa-mi văd eu de treabă. Și-a plecat liniștit la casa lui.

O știți. Aia cu gard alb.

Ș-oleacă de albastru. 

învățământul finlandez 

2 comments

  1. Florența spune:

    Povestea este realitate nu ficțiune! Mulți nu mai valorizează munca! A devenit o rușine! Dar semințele puse într-un pământ fertil dau roade. Aveți talent la scris!

«

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *