fbpx

Dr. Anca Nedelcu, expert în Științele Educației: Școala și „vacanța de covid”. Ce e de făcut?

Prof. univ. dr. Anca Nedelcu, Universitatea din București

Avem vacanță de vară, iarnă, de primăvară, intersemestrială sau nu, și, de curând, a apărut, de nicăieri și fără noimă, ”vacanța de… covid”. Cea în care elevii și profesorii lor stau izolați acasă și încearcă să ducă învățarea mai departe; e o ”vacanță nevacanță”, șchioapă, nonstandard, puțin reglementată, fără precedent și cu final nestabilit.

Pentru a traversa eficient această ciudată ieșire forțată din ritmul școlar e nevoie de organizare, de reacții rapide, implicare, la toate nivelurile sistemului de învățământ. Nu vreau să mă pun în pielea decidenților de la nivel ministerial; sigur, nu e o postură confortabilă în aceste zilele și nici n-am nostalgia lucrului în aceste structuri. Dar îndrăznesc să mă imaginez în funcția de director pus să conducă o școală cu clase goale și cu elevi și profesori răspândiți prin diferite case. Iată câteva gânduri, din această postură, cu privire la gestionarea învățării din online:

 Profesorii și conducerea: cum ne organizăm?

Cum am putea proceda? Ne adaptăm, ne mobilizăm, ne organizăm și continuăm învățarea; acest lucru e o obligație profesională, o formă de respect față de noi și față de elevi și familiile acestora. Pentru a face asta cât mai bine, putem să reflectăm asupra următoarelor direcții:

  • Adunați toate resursele școlii, toate competențele și porniți organizarea incluzând contribuțiile tuturor! Acționați ca o comunitate, nu pe cont propriu, pe principiul ”eu mă pricep la online, nu-mi pasă de cei care nu știu”; e momentul în care cei care au cumulat un avans de cunoaștere să-l întoarcă spre comunitatea din care fac parte. E timpul pentru a pune pe o masă comună, una simbolică, nu cea din cancelarie, resurse, sfaturi despre platforme, jocuri testate anterior, link-uri etc.
  • Planificați împreună! Structurați un plan personalizat al școlii de gestionare a situației de criză, să-i zicem planul de continuitate a învățării prin utilizarea tehnologiilor (”un PIC folosind TIC”). Nu trebuie să fie ceva pretențios, uitați pentru moment de PDS-uri, PDI-uri și alte instrumente de planificare pe care le făceați pentru că vi se cereau și în care copiați ținte strategice de la școlile vecine. Acum vorbim de un plan operațional, cinstit, care să ne ajute, e pentru noi, nu ni-l cere nimeni la control (sper să nu-i vină cuiva astfel de idei și să-l transforme într-o nouă formă de raportare solicitată școlilor!). Puteți, de asemenea, să faceți împreună planificări săptămânale, în funcție de temele abordate și disponibilitatea colegilor.

Citește continuarea, aici.

Despre Dr. Anca Nedelcu

Prof. univ.dr. Anca Nedelcu este conferenţiar doctor la Departamentul de Științele Educației, titular al cursurilor de „Managementul instituţiilor de învăţământ”, „Educaţie interculturală” (nivel licență) şi „Comunicare şi negociere interculturală”, „Profesorul reflexiv”, „Educaţie Media” (nivel studii de master). Face parte din echipa de coordonare a Programului de studii masterale „Strategii inovative de învăţare. Masterat didactic”. Domeniile de interes profesional şi de cercetare vizează problematica echității şidiversității şi refelxivității în educație, managementul educațional, influența vechilor şi noilor media în educație. 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.