Închide
de Gabi Bartic, CEO Brio
Am participat azi la o ceremonie de absolvire. Debutată cu Gaudeamus și finalizată cu un jurământ.
În timp ce ascultam jurământul depus de oamenii aceia care, în față cu o profesie în slujba semenilor, făceau o promisiune, am încercat să-mi imaginez un jurământ al profesorului.
(am citit Jurământul socratic al profesorului și Jurământul Universal al Profesorului. Și-mi permit și-o variantă personală.)
„Ca profesor, ca formator de oameni, mă angajez să-mi dedic întreaga energie profesională formării și transformării benefice a elevilor mei. Înțelegând că rolul meu este să-i tratez pe toți elevii mei cu respect, ca pe niște adulți în devenirea cărora eu am unul dintre cele mai importante roluri, JUR:
– să facilitez transmiterea științei, a cunoașterii și curiozitatea descoperirii adevărurilor științifice tuturor elevilor mei.
– să fiu transmițător de cunoaștere serioasă, de știință, de preocupări și de comportamente ce vor face din elevii mei cele mai bune versiuni ale lor.
– să înțeleg că profesia mea e una transformatoare atât pentru elevii mei cât și pentru mine, dedicându-mă progresului constant atât pentru elevii mei, cât și pentru mine.
– să văd în părinții și familiile elevilor mei un sprijin, și dacă acesta nu există, să-mi dedic energia găsirii de noi căi de a-i face parte din transformarea copiilor lor.
– să caut și să aplic toate metodele ce s-au dovedit eficiente în educația elevilor, înțelegând că nu uniformizarea, ci celebrarea diversității este cheia progresului școlar.
– să nu-mi folosesc elevii în conflictele mele cu angajatorii, colegii sau părinții lor.
– să colaborez constant cu colegii mei, învățând perseverent mereu unii de la alții, în înțelegerea faptului că le suntem, cu toții, inspirație și sursă a schimbării elevilor noștri.
Fac aceste promisiuni, liber, pe onoare.
Jur.”
M-am uitat azi la cât mai mulți dintre absolvenții care depuneau jurământul. Niciunul nu privea în pământ, niciunul nu roșea spunându-și angajamentul. Ar fi, cred, un act transformator dacă în toate cancelariile, la început de an, în loc de sforăitoare discursuri, s-ar face un jurământ solemn în fața colegilor, a elevilor și a propriei conștiințe.
N-am alte gânduri azi. Așa c-aș pune-o muzicuță. Ar merge și de-un pinky promise, dar n-am altă idee.
Dar un angajament din partea părinților elevilor? Există un contract educațional, așa cu există și o fișă a postului și un CIM ale profesorilor dar din partea părinților? Am copii mari și ei au fost jigniți, împinși în clasă, în curtea școlii dar niciodată nu am gândit să interoghez invățătoarea/profesorul cu privire la ce făcea, unde se afla în momentul incidentului. Probabil la toaletă sau schimba catalogul la cancelarie cu cel al clasei la care urma să intre. Am reproșat părinților acelor copii. Zâmbeau, spunându-mi că „sunt copii”. Și noi am fost elevi și fac parte din generația, care a crescut cu „cheia de gât” și știam, că faptele negative au repercursiuni. Acum de ce sunt protejați agresorii? De ce, din punct de vedere „psihologic”, ne gândim doar la repercursiunile negative, pe care poate să le producă pedeapsa, da pedeapsa, pentru cei agresivi fizic sau verbal? Cine sunt acești psihologi? Ce interese urmăresc? Dar victimele agresorilor? Pentru ei, ce rețete au acești psihologi?