Închide
Muzeul Școlii de Arhitectură transmite, pe pagina sa de Facebook, povestea primei studente la această instituție de învățământ, Ada Zăgănescu. Ea a fost acceptată la Școala de Arhitectură doar după ce mama sa, soția celebrului medic Polizu, a obținut o dispensă de la ministrul Instrucțiunii Publice.
Povestea Adei Zăgănescu, așa cum a fost prezentată de Muzeul Școlii de Arhitectură:
Prima studentă a Școlii de Arhitectură din București (admisă în septembrie 1910) vorbește în 1973 despre anii ei de studiu, casa în care a locuit, proiectele sale și viitorul profesiei sale. Nu ne vorbește (pentru că nu mai era oportun) despre călătoria la Londra împreună cu soțul său, diplomatul Marcu Beza. Haideți să o ascultăm:
”Arhitecta Ada Zăgănescu locuieşte acum în chiar imobilul croit după planurile pe care le-a conceput și le-a întocmit ea însăşi, cu multe decenii în urmă, amplasat pe aleea Marii Adunări Naţionale, într-o ambiantă pitorească ce exprimă, la rându-I fantezia şi totodată capacitatea tehnică a arhitectei. ”La vârsta de 84 de ani amintirile mele se adâncesc în două secole. Şi mă revăd, astfel, la braţul mamei mele, soţia doctorului Polizu, şeful serviciului sanitar al Capitalei, solicitând dispensă Ministrului instrucţiunii publice din anul 1909, pentru a fi acceptată totuşi la probele de desen şi matematică ale concursului de intrare în şcoala Superioară de Arhitectură din Bucureşti, unde până atunci, nu aveau acces decât băieţii. Nici pomeneală de fete. Învingând prejudecăţi, am devenit singura – şi cea dintâi – studentă la arhitectură, colegă de promoţie cu cei ce aveau să devină notabilii arhitecţi de mai târziu: Ștefan Peternelli, Nănescu, Florea Stănculescu, avându-i profesori pe Ghika-Budești, Ermil Pangrati, matematicianul Bunghețeanu și în fruntea lor pe însuși clasicul Ion Mincu.”
-Care a fost proiectul dumneavoastră de diplomă?
-Cam îndrăzneţ, pentru acea vreme: un … garaj de automobile . Apoi, devenită arhitectă, am lucrat la serviciul tehnic al Primăriei Capitalei.
Aici ni se pusese la dispoziţie o trăsură cu doi bidivii, pentru deplasările pe teren, începându-se pe atunci unele timide asanări urbanistice. Am participat, totodată, la multe din lucrările care edifică azi Bucureştiul, păstrate în noua urbanistică, să pomenesc de hotelul Ambasador – care e o construcție alcătuită din două imobile gemene – o inovaţie în materie, la timpul său, consacrată de arhitectul Culina.
Dar să ştiţi dumneavoastră că mie mi-au urmat, cu pasiune şi cu osârdie în munca lor de pregătire ca arhitecte, cu hotărâre şi cu mult curaj, încă alte şapte surate, devenite astfel arhitectele – întîiele la noi în ţară: Maria-Virginia Haret, din familia pictorului Ion Andreescu, Maria Irineu, Lucia Dumbrăveanu, Ioanovici, Delavrancea-Djibori, fiica marelui Barbu Delavrancea şi sora Cellei Delavrancea, Marica Cotescu şi Maria Ciulli, al cărei fiu e valorosul fizician-atomist Sorin Ciuli, încercat alpinist pe Himalaia.
Iată aveți astfel prima pleiadă, înrâiul eșantion al arhitectelor din România.
-Cum ați ajuns să aspirați la titlul de arhitect?
-Îndrăgostită de frumos, am desluşit că în ziduri e măreţia eternității şi că arhitectura înseamnă la rându-i, laolaltă cu tehnica, o meserie a viitorului femeii.
Că cee a ce gândeşti azi laşi în piatră şi fier celor de mîine. Desigur, tehnica construcţiei ca şi înseşi materialele au evoluat, s-au îmbunătăţit, dar previziunile s-au adeverit. Progresul arhitecturii a evoluat de la expansiunea orizontală la explozia verticală şi Bucureştiul nostru urmează destinul marilor metropole ale timpului.
Spaţiul verde şi peticul de cer susţin lupta pentru menajarea factorului de respiraţie. Odinioară ni-l dădea natura; azi ni-i dă arhitectul, prin iscusinţa Iui.
– Unde mergem oare, tot căţărîndu-ne spre cer?
– Spre mai bine şi mai frumos, evident. Cînd târnăcopul deschide gospodăreşte drum mistriei pentru adaptarea la nevoile societăţii contemporane în domeniul construcţiilor, când arhitectura a devenit factor de progres social, noi, bucureştenii, trebuie să fim mîndri şi totodată bucuroşi că metropola aceasta se înscrie în Istoria nouă cu remarcabile înfăptuiri urbanistice.”
Vise exprimate în piatră, otel şi sticlă, Informația Bucureștiului, oct. 1973
foto: Centrul Expozițional Documentar al UAUIM (Muzeul Școlii de Arhitectură)
