Închide
În 1935, prima intervenție chirurgicală modernă la lobii frontali pentru tratarea tulburărilor mintale a fost efectuată de echipa medicului Egas Moniz, la Spitalul Santa Marta din Lisabona, Portugalia.
Moniz credea că bolile mintale au originea în conexiunile neuronale anormale din lobul frontal. El a descris un „blocaj al sinapselor”, care în cazul bolii mentale se manifesta ca „idei predominante și obsesive”. Moniz a făcut referire și la experimentele neuro-fiziologilor de la Yale, John Farquhar Fulton și C.F. Jacobsen, care au descoperit că îndepărtarea lobului frontal la un cimpanzeu l-a făcut mai calm și mai cooperant. De asemenea, Moniz a observat „schimbări în caracter și personalitate” la soldații care suferiseră leziuni la nivelul lobului frontal.
Moniz a formulat ipoteza că îndepărtarea chirurgicală a fibrelor de substanță albă din lobul frontal ar putea îmbunătăți starea pacienților cu boli mintale. El a angajat pe neurochirurgul Pedro Almeida Lima, vechi membru al echipei sale, pentru a încerca procedura pe un grup de 20 de pacienți, în principal cu schizofrenie, anxietate și depresie. Operațiile au avut loc sub anestezie generală.
Lobotomia (din greacă λοβός lobos – lob; τομή tomē – tăietură), cunoscută de asemenea și ca leucotomie (din greacă λευκός leukos „curat, alb” și tome – tăietură), este o procedură neurochirurgicală, o formă de psihochirurgie(en). Ea constă într-o operație pe creier, prin secționarea sau alterarea fibrelor nervoase care leagă lobul frontal de talamus și a fibrelor de asociație ale lobului frontal.
Prima intervenție chirurgicală (lobotomie) a fost efectuată la 12 noiembrie, 1935, pe o femeie în vârstă de 63 de ani cu depresie, anxietate, paranoia, halucinații și insomnie. Pacienta a avut o recuperare fizică rapidă, iar după două luni, un psihiatru a observat că era mai calmă, mai puțin paranoidă și bine orientată. După aplicarea procedurii la cei 20 de pacienți, Moniz a raportat un total de șapte vindecări, șapte îmbunătățiri și șase cazuri neschimbate.
Moniz nu a efectuat personal vreo intervenție chirurgicală, parțial din cauza lipsei de pregătire neurochirurgicală, dar și din cauza limitărilor fizice provocate de gută. La primii 10 pacienți, Pedro Lima, sub supravegherea Lui Moniz, a injectat alcool etilic pentru a interveni asupra lobul frontal. Ulterior, Moniz și Lima au dezvoltat o nouă tehnică, leucotomia, folosind un instrument asemănător unui ac cu o buclă retractabilă. Prin rotirea buclei, au reușit să separe chirurgical fasciculele nervoase.
Cum ar fi fost, azi, viața, fără oameni de știință și pasiunea lor pentru descoperiri? Cu ce am fi scris, dacă nu ar fi inventat Petrache Poenaru stiloul? Știind cât de importante sunt științele pentru lumea în care trăim, Școala Evrika are o metodă de predare axată pe informații esențiale, lăsând copiii să-și alimenteze setea de cunoaștere prin creativitate și imaginație. Dacă vreți să aflați mai multe, intrați pe www.scoala-evrika.ro
După tratarea primilor 40 de pacienți, Moniz a considerat rezultatele acceptabile, afirmând că „leucotomia prefrontală este o intervenție chirurgicală simplă, întotdeauna sigură, care poate fi un tratament chirurgical eficient în anumite cazuri de tulburări mintale”. El a susținut și că efectele secundare apărute în urma acestei proceduri, deteriorare comportamentală și de personalitate, sunt compensate de îmbunătățirea vizibilă a stării generale a pacienților. Pe de altă parte, a recunoscut că pacienții care aveau deja o stare psihică deteriorată, nu aveau prea multe beneficii de pe urma unei astfel de intervenții.
Leucotomia a avut o scurtă perioadă de popularitate, iar în 1949 Moniz a primit Premiul Nobel „pentru descoperirea valorii terapeutice a leucotomiei în anumite boli psihice”.
Criticii l-au acuzat pe Moniz că subestimează complicațiile, nu a furnizat informații medicale suficiente și, mai mult, nu urmărește ulterior starea de sănătate a pacienților. Procedura propusă de Moniz a fost rafinată de alți medici, precum Walter Jackson Freeman II și James W. Watts în Statele Unite ale Americii, care de altfel au redenumit-o în „lobotomie”. Procedura a fost abandonată în anii ’80 din cauza unor eventuale abuzuri, a ireversibilității leziunilor suferite de pacienți, dar și datorită utilizării tratamentului medicamentos cu substanțe psihotrope.
Rubrica Știință 365 este susținută de Școala EVRIKA.
Poate te interesează și:
