Tzancă Uraganu și Mozart. Pe holurile și în sălile liceelor de muzică, urlă manelele
02 Martie 2021, 13:46
Tzancă Uraganu
de Ioana Turcu, profesoară de flaut la Colegiul Național de Muzică George Enescu
Sunt o scorpie elitistă. Așa mă știu elevii mei. Acum câțiva ani, într-o discuție cu un puști căruia i-am interzis să mai asculte Salam pe holurile școlii, am primit replica: „Haideți, doamna, nici pe Mozart nu-l iubea lumea la vremea lui!” Corect. Dar există niște mici diferențe: Mozart scria muzică de la 5 ani, fără corecturi, Salam și ai lui cântă după ureche (ceea ce nu este neapărat un lucru rău, e doar diferit); Mozart ar fi transcris o manea (după o singură audiție) perfect, eventual și cu variațiuni orchestrate, Salam și ai lui nu au putut decât să ia tema din Simfonia 40 și să o transforme în „Te iubesc, nu trăiesc fără tine!” ș.a.m.d.
L-am văzut pe Vali Vijelie în concert. Nu mă întrebați cum am ajuns acolo, ca o scorpie elitistă ce mă aflu m-am trezit în acel context din care la început mă gândeam cum să ies mai repede iar la final am rămas prosternată. De ce? Din mai multe motive:
– formația cu care cânta Vali Vijelie era alcătuită din profesioniști exemplari, de la ținută, intrare în scenă, comportament în timpul „cântării” până la execuția artistică impecabilă, și credeți-mă că am urmărit totul cu cel mai critic ochi posibil!
– concentrarea instrumentiștilor la muzică a fost la cote maxime, nu s-a întâmplat să fie vreunul distras sau să caște (cum mai vezi că se întâmplă pe la ultimul pupitru în orchestra simfonică);
– câteva sute de oameni știau versurile de la toate piesele;
În fața acelor realități am rămas blocată, înțepenită în limitele gândirii mele „elitiste” am acceptat (cu greu, ce-i drept) calitatea de netăgăduit a actului artistic. Dar m-am întors la Mozart 
. Pe holurile și în sălile liceelor de muzică, dar și la Conservator, urlă manelele. Aproape toți elevii și studenții care studiază muzica aspiră la faima și realizările lui Tzancă Uraganu, nu-și doresc să scrie Simfonia 40.
Realitatea în care trăim ne obligă să știm măcar despre existența acestor muzicieni. Trebuie să ne placă? Nu. Trebuie să ne arătăm dezgustați? Nu.
Scorpia elitistă încă mai crede că în capsula timpului va călători Johannes Chrysostomus Wolfgangus Theophilus, nu Tzancă.
Putem să-i „împăcăm” cumva pe cei doi? Nu e sigur, dar încercarea ar face mai acceptabilă realitatea în care trăim. Mozart, după cum am scris mai sus, ar fi luat maneaua la disecat într-o temă cu variațiuni și, probabil, ar fi trecut-o fără probleme prin toate genurile existente. Pe Mozart l-au copiat maneliștii, ce-ar fi să le sugerăm elevilor și studenților muzicieni să transforme „Of, viața mea!” sau „Să moară dujmanii!” într-un menuet, rondo sau temă cu variațiuni?
