fbpx

CNE nu este de acord ca elevii din clasele terminale să meargă la şcoală în scenariul roşu

Consiliul Naţional al Elevilor nu este de acord cu ideea ca tinerii din clasele terminale să meargă la şcoală în condiţiile în care localitatea în care învaţă se află în scenariul roşu. Consiliul solicită Ministerului să adopte o măsură prin care elevii şi părinţii să îşi exprime opţiunea cu privire la modalitatea de continuare a cursurilor, potrivit Agerpres.

„Conform rezultatelor ultimei consultări lansate de Consiliul Naţional al Elevilor, în care peste 750 de unităţi de învăţământ au furnizat informaţii despre măsurile igienico-sanitare existente, 50,1% dintre şcoli nu dispun de dotări sanitare de bază (apă curentă, săpun, hârtie igienică), iar 43,4% dintre sălile de clasă nu sunt aerisite şi dezinfectate în mod corespunzător.

În acest context, Consiliul Naţional al Elevilor dezaprobă ideea impunerii obligativităţii elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a de a merge fizic la şcoală într-un context cu risc ridicat de infectare şi, astfel, solicită Ministerului Educaţiei să adopte o măsură prin care elevii şi părinţii să îşi exprime opţiunea cu privire la modalitatea de continuare a cursurilor, în localităţile unde se aplică scenariul roşu”, arată un comunicat al organizaţiei.

Potrivit CNE, este important ca fiecare elev major sau părinte să poată decide, de la caz la caz, indiferent de scenariul în care este încadrată şcoala, modul de desfăşurare a cursurilor.

„Considerăm că, în eventualitatea în care o localitate intră în scenariul roşu, din cauza numărului mare de infectări, elevii majori sau părinţii elevilor minori sunt îndreptăţiţi să aleagă dacă vor sau nu să se expună riscului de infectare. E absurd să impui acestora să rămână la şcoală şi să închizi ochii în faţa unui pericol semnificativ”, a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, citat în comunicat.

Ministerul Educației va propune ca elevii din clasele terminale să meargă în mod fizic la cursuri și în cazul în care școala intră în scenariul roșu, a anunțat ministrul Sorin Cîmpeanu. Motivul este că examenele naționale vor fi cu prezență fizică, iar copiii trebuie să fie foarte bine pregătiți, a adăugat acesta.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.