Închide
Școli fără frontiere
de Constantin Lomaca, profesor și şeful Departamentului de Ştiinţă la Franconian International School din Germania
Wee Waa este o localitate în Australia la 560 de km de Sydney unde am ajuns în primul an de învățământ.
Entuziast după absolvirea cursului de un an de psiho-pedagogie și proaspăt calificat pentru cariera didactică nu eram deranjat că trebuia să conduc vreo 7 ore, mai mult noaptea, lunea și vinerea, si pe partea stângă!
A trebuit să predau Biologia la clasa a a XII-a, materie pe care o știam …așa și așa, dar de asta era nevoie atunci, acolo. Învățam noaptea, pregăteam lecția, discutam cu elevii, îi evaluam.
Foarte repede am învățat un lucru fundamental – că predarea și învățarea nu sunt corelate automat, că poți preda bine după părerea ta iar elevii să nu învețe sau ca ei pot învăța binișor chiar dacă tu crezi că nu ai avut o strategie potrivită. Ca să eficientizezi predarea învățarea nu este suficient să cunoști materia și să pregătești lecția. Esențială este relaționarea cu elevii și cu dinamica clasei. Altfel spus, să te gândești la ei ca persoane, ca indivizi, să-i înțelegi, să-I ajuți, să știi când să fii ferm sau chiar sever dacă e nevoie dar și să empatizezi cu problemele sau dificultățile lor.
Așa că pe lângă pregătirea lecțiilor am început să reflectez la impactul real a ceea ce făceam la clasă.
Venit apoi in Sydney, la oraș, unde am lucrat aproape 20 de ani cu sute de l profesori și mii de elevi, am realizat că pentru a înțelege fenomenul educațional este nevoie de a ieși din propria crisalidă și de a participa la ceea ce se întâmplă în jurul tău…și în afara clasei.
Am avut marea șansă de a învăța direct de la oameni care acum sunt cunoscuți prin toată lumea. John Hattie pentru învățarea vizibilă, Ron Richhart pentru Gândirea Vizibilă și Phil Cam pentru Filosofia pentru copii, (fie că i-am ascultat la conferințe sau am participat la cursurile lor, fie că au venit la școala unde lucram). În paralel am avut șansa de a colabora ani de zile cu profesori dedicați și cu caracter. Și de la ei am învățat enorm. Tot în acea perioadă, anii 2000, am trecut prin febra digitalizării cu multe beneficii dar și cu multe piste false precum și prin politicile largi de incluziune a elevilor cu CES și a schimbărilor de programe și abordări curiculare. Am intrat astfel într-o lume pedagogică mai largă, de înțelegere sistemică dincolo de porțile unei școli sau alteia.
Astfel, perioada australiană ar putea fi sistematizată foarte succint prin învățarea a trei lecții majore:
– Este nevoie de o reflecție continuă asupra echilibrului dintre Predare și învățare R
– Eficiența colaborării dintre profesori este esențială pentru progresul învățării EC.
– Sistemul de învățământ trebuie să asigure egalitatea de șanse și de resurse ES (R.EC.ES) – aici intră și calitatea profesorilor
Interesat de ce se întâmplă prin lume în educație am absolvit un curs de Bacalaureat Internațional , dupa părerea mea unul dintre cele mai riguroase programe având atât profunzime cât și lărgime curriculară.
Dorind să fiu ceva mai aproape de România, am părăsit Australia și am ajuns la o școala internațională din Germania.
Acolo am avut și am colegi și elevi de prin toată lumea. Aici s-a deschis o altă perspectivă, cea de context cultural, de pregătire diferită a profesorilor, de idiosincrasii dar și deschideri specifice sistemelor din care vine fiecare. Am descoperit asemănări și deosebiri în abordarea actului educațional nu doar între profesori și stilurile lor dar și între copiii veniți din țări, societăți și culturi care de care mai diferite.
Cele trei lecții majore din experiența unei școli internaționale sunt astfel
– Există multe stiluri eficiente de predare și nu este obligatoriu să fii carismatic pentru ca elevul să se simtă în siguranță, să învețe și să știe că progresează
– Colaborarea în vederea accelerării schimbărilor dorite se poate face nu doar între profesori ci și între școli (Blick über den Zaun , Uitându-te peste gard este un exemplu de astfel de consorțiu de școli de toate felurile din care face parte și școala la care lucrez)
– Contextul socio-cultural influențează major și condiționează învățareaQ
De prin 2015 am început diverse colaborări cu școli de stat sau private, profesori, directori, ONG-uri din Romania.
Am călătorit prin țară, am asistat la ore am desfășurat proiecte mai mici sau mai ample.
Doar în ultimile 3 luni am fost la școli din județele Suceava, Călărași, Brașov, Constanța sau din București.
Am lucrat și lucrăm pe planificare cu finalul în minte, micro-teaching, standarde de performanță pentru competențe specifice, evaluări sau cum să dezvolți gândirea elevilor.
Acum o lună la Constanța am participat la primul Lesson Study (studiu de lecție) despre care știu că s-a făcut în Romania.
Știu acum destul de bine problemele și provocările din școli. M-am întâlnit cu apatia, sarcasmul sau cinismul unora dintre colegii noștri. Unele dintre aceste atitudini sunt explicate de experiențele trăite, altele țin de incapacitatea unora de a ieși din propria crisalidă de care pomeneam la experiența australiană.
Pe de altă parte, am întâlnit mulți, foarte mulți profesori dedicați care în ciuda multor dificultăți și inechități fie sistemice, fie locale lucrează constant, tenace și meticulos pentru ași ajuta elevii să învețe.
De aceea, cred că există speranțe reale de progres. Iată și trei dintre învățăturile importante din ultimii 8 ani de contacte și colaborări românești
Caracterul profesorului este esențial. Etica și morala sa aplicate și nu doar declarate, respectarea copiilor în primul rând dar și al colegilor sau părinților sunt fundamentale.
Fără ele este inutil să vorbim de schimbare, reformă, îmbunătățire sau speranță.
Insulele de bune practici existente în clase și școli trebuie conectate și există deja, mai ales în ultimii cinci ani, dovezi că a început să se întâmple asta. Fără crearea unei mase critice a celor ce acționează zi de zi pentru binele copiilor nu vor putea fi ajutați cei unde astfel de atitudini pătrund mai greu.
Se poate face mult dar e nevoie să fii conștient de resursele avute la dispoziție și să le valorifici la maxim. Dacă nu le folosești irosești oportunități iar dacă îți propui lucruri dincolo de posibilități cazi în depresie sau îți pierzi speranța.
Acum punând împreună cele trei perioade de experiență educațională, corelând practici și atitudini ce transcend timpul, spațiul geografic și contextul cultural am convingerea că cele nouă învățături pot fi aplicate în măsură mai mare sau mai mică oricând și oriunde.
De la trecut și prezent să ne uităm foarte pe scurt și la viitor. Trei posibile direcții sau abordări ca să avem 12 învățături în 12 minute.
Profesorul australian Geoff Masters, analizând rezultatele elevilor pe perioada școlarizării , a constatat că cei mai avansați 10% dintre elevii din orice an școlar sunt cu între cinci și șase ani înaintea celor mai puțin avansați 10%. Există, prin urmare, o nepotrivire semnificativă cu premiza care stă la baza practicii uzuale din școli – că elevii din același an sunt mai mult sau mai puțin la fel de pregătiți și capabili să beneficieze de aceeași programă la nivel de an.
El sugerează un curriculum vertical restructurat “În centrul căruia se va afla un număr relativ mic de concepte, principii și metode esențiale care urmează să fie dezvoltate în profunzime tot mai mare – de-a lungul unui număr de ani de școală.
Cunoștințele faptice și procedurale importante vor fi organizate în jurul acestei înțelegeri de bază.
O sarcină cheie în dezvoltarea noilor programe este de a decide asupra acestor concepte, principii și metode esențiale pentru fiecare materie.
Sugestia lui Geoff Masters stă la baza reformei curriculare din Australia, reformă considerată ca fiind “un tratament de tip Marie Kondo”, sau Konmari, în curs de implementare începând din 2021.
Cunoscutul și influentul Jay McTighe, coautor, împreună cu Grant Wiggins, al planificării inverse/cu finalul în minte (Understanding by Design) consideră că există patru tipuri cheie de obiective ale educației:
*cunoștințele,
*abilitățile de bază,
*înțelegerea conceptuală, la care se adaugă
*obiectivele de transfer pe termen lung.
Prin ‘transfer’ se face posibilă folosirea de abilități și cunoștințe în contexte diferite celorcîn care acestea au fost dobândite. Astfel, el promovează necesitatea unei noi abordări, sub numele de Curriculum 3.0, care să aibă ca scop fundamental transferul.
Profesorul olandez Geert Biesta propune o Educație centrată pe lume și pe edescoperirea predării. El construiește un sistem de gândire pornind de la idea că întrebările despre educație sunt întrebări existențialiste.
‘Ce contează în procesul predării’, întrebare frecventă în învățământ, se impune a fi reformulată în ‘cum și pentru cine contează’. Predarea în sine presupune că profesorul “deschide posibilități existențiale pentru elevi” prin care aceștia pot explora “ ce înseamnă să exiști ca subiect …în lume și cu lumea.
În consecință “sarcina celui ce educa este de a trezi, crește și consolida în altă ființă umană dorința de a exista în lume într un mod matur.” Biesta consideră că însușirile acestui mod matur includ: un anume fel de a înțelege și accepta realitatea, respectul libertății celuilalt, generozitatea, recunoașterea integrității și alterității semenilor.
În încheiere mă adresez celor care ascultați acest discurs aici din sală sau acasă prin intermediul computerului ca împreună ..având caracter, colaborând, perseverând și având Curajul de a acționa in Contextul Cultural în care trăim să contribuim fiecare la dezvoltarea personalității și a minții elevilor și copiilor noștri astfel încât ei să devină cetățeni responsabili care să poată lua pe cât se poate, cele mai înțelepte decizii pentru ei, pentru comunitățile în care trăiesc și….pentru țară.
Acest text reprezintă prezentarea pe care profesorul Constantin Lomaca a susținut-o în cadrul evenimentului TEDxPiataUniriiED.
Înregistrarea video a discursului:
