fbpx

Profesorii care dau meditații particulare, obligați să se înregistreze în Registrul Comerțului

Profesorii care dau meditații la domiciliu sunt obligați să se autorizeze și să se înregistreze în Registrul Comerțului.

Fiscul a publicat ghidurile pentru mai multe categorii, pe care le-a îndemnat insistent în ultima vreme să își aducă veniturile „la vedere”, anunță Europa FM.

După înregistrare, cadrele didactice trebuie să depună la Administrația Fiscală Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale care trebuie achitate la stat. Detaliile privind pașii de urmat sunt cuprinse în Ghidul pentru anul 2023 destinat profesorilor care dau meditații particulare.

Cea mai mare sumă încasată pentru meditații și activități suplimentare a fost declarată la ANAF de un profesor din București. Este vorba de 750.000 de lei, încasați într-un singur an.

„S-a transformat într-un sistem paralel de învățământ. Vina aparține ambelor părți, pentru că de multe ori părinții sunt cei care insistă pentru meditații, dar avem și situația în care profesorul de la clasă nu e ceea ce trebuie, pentru că avem profesori care fac foarte multe ore de meditații în particular și la școală vin să se odihnească!”, a declarat pentru Observator Iuliana Constantinescu, reprezentantă a Federației Asociațiilor de Părinți.

„Nimeni nu e dispus să renunțe la meditații: nici părinții, nici profesorii”, afirmă Gabi Bartic, CEO Brio, într-un articol publicat de Educație Privată. „E de neconceput pentru părinții de azi ca școala să nu fie dublată de meditații. Pe care părinții le consideră absolut necesare, evident. Pentru că nu există poveste de succes, nici în lumea lor, nici a copiilor lor, care e lipsită de intervenție educativă suplimentară”, mai afirmă Gabi Bartic:

Nimeni nu e dispus să renunțe la meditații. Nici părinții, nici profesorii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.