Închide
Mama de la școală
Articol realizat de Școala Internațională King George
Veselie şi râsete cristaline în curtea şcolii, unde elevii se joacă entuziasmaţi. Din când în când, micuţii aleargă spre doamna învăţătoare, care îi supraveghează cu grijă şi atenţie. O îmbrăţişare sinceră, o privire drăgostoasă, un suspin, un surâs, o strângere de mână sau un “doamna, mi s-a desfăcut şiretul”. O persoană dinamică şi perseverentă, învăţătoarea Mirabela Mitu îi ajută pe copii şi îşi îndeplineşte atât rolul de învăţător, cât şi acela de prietenă, de mama de la şcoală. Cu ochii sclipind de bucurie, copiii roiesc în jurul ei, o ascultă, o respectă şi o apreciază. Un om pasionat şi dedicat, Mirabela ne-a povestit care a fost parcursul cu prima ei generaţie, cum şi-a îndeplinit misiunea cu profesionalism şi iubire, ce piedici a întâlnit şi cum a reuşit să depăşească toate obstacolele. Acum, este învăţătoarea clasei Pregătitoare A, o nouă generaţie de elevi cărora le deschide drumul în viaţă.
Când ai debutat în profesia de cadru didactic? Ce te-a motivat și care au fost dorințele profesionale la început de drum?
Am debutat în profesia de cadru didactic acum aproximativ 10 ani. Dacă mă întrebai la vârsta de 3 ani ce îmi doresc să devin, cu siguranţă îţi spuneam că profesor. După foarte mulţi ani, chiar mi-am reamintit acest lucru. Eram organizată, am fost şef de clasă, exista un caiet de prezenţă pe care îl ţinea şeful clasei în gimnaziu, iar eu în fiecare zi făceam prezenţa colegilor. Eram responsabilă cu ştampilarea cecurilor, cu fişele de la bibliotecă şi, deşi eram împovărată cu foarte multe, nu simţeam acest lucru şi îmi plăcea. Întotdeauna mi-am admirat dascălii, ceea ce făceau ei şi cumva îmi doream să fac acelaşi lucru. După primul an în care am lucrat ca educatoare, m-a motivat inteligenţa şi deschiderea copiilor. Neavând copii prin preajmă până atunci, am fost extrem de surprinsă de receptivitatea şi inteligenţa lor, de cât de repede învăţau. Am fost uimită de câte lucruri ştiau la vârsta aceea şi mi-am dat seama câte lucruri pot să faci cu ei. După ce am ales să profesez ca învăţătoare, ţelul meu a fost să îi fac pe copii să vină cu drag la şcoală. La prima serie, atât pentru mine, cât şi pentru părinţi a fost greu. Toţi părinţii întrebau: Ce facem? Ce ne aşteaptă? Este schimbarea de la grădiniţă, cum se vor acomoda? Persoană nouă, instituţie nouă, colectiv nou. Era o mare schimbare şi era normal să fie aşa. Principalul obiectiv al meu a fost să îi fac pe copii să vină cu drag, să nu le fie teamă, să nu aibă emoţii. Îmi amintesc totuşi că atunci când eram copil, seara, îmi făceam aşa o recapitulare: am învăţat, am scris, îmi era teamă să nu greşesc, să fie bine, nu plecam liniştită la şcoală. Nu eram relaxată, aveam cumva apăsări, nu eram împăcată, mâine mă trezesc şi merg la şcoală. Tocmai de aceea, mi-am dorit ca ei să fie liniştiţi, să vină cu încredere, să nu aibă teamă, chiar dacă nu a reuşit să facă o temă, să nu creadă că doamna îl va certa sau va avea probleme. Întorcându-mă la prima mea promoţie de la King George, consider că am reuşit să fac acest lucru, copiii aveau curajul să îmi spună, să comunice cu mine, aveau încredere să îmi spună: doamna nu mi-am scris, nu am putut, nu am avut timp, dar astăzi îmi fac timp şi recuperez. Adică de fiecare dată le-am oferit şanse, am fost înţelegătoare cu ei. Şi pentru că le-am oferit şanse, nu m-au dezamăgit. Nu au profitat de faptul că doamna este bună şi le mai dă o şansă.
Mirabela Mitu: “Încă de la clasa pregătitoare mi-am propus să îi fac pe copii să vină cu drag şi încredere la şcoală”
De cât timp colaborezi cu Şcoala Internaţională King George?
De şase ani colaborez cu Şcoala Internaţională King George. Mă bucur că mi s-a oferit ocazia de a face parte dintr-o echipă profesionistă, dedicată, implicată în formarea şi dezvoltarea copiilor. Am găsit în acest colectiv mulţi prieteni, alături de care am avut parte de realizări frumoase.
Cum sunt elevii într-o şcoală privată? Prin ce metode i-ai atras?
Copiii sunt copii pretutindeni, nu poţi să îi cataloghezi în vreun fel, adică pentru mine copil înseamnă sinceritate, naivitate, frumuseţe, ceva ce nu poate fi înlocuit cu nimic. Am trecut direct la copiii clasei mele, care sunt copiii mei de la şcoală: Încă de la clasa pregătitoare mi-am propus să îi fac pe copii să vină cu drag şi încredere, să nu aibă teamă în ceea ce priveşte activitatea noastră şi să le trezesc curiozitatea pentru explorare şi cunoaştere. Ceea ce am reuşit să fac. Nu ştiu dacă sunt diferenţe între copii, sunt diferenţe între relaţiile pe care le au copiii cu profesorii în mediul privat şi diferenţe în ceea ce priveşte relaţia între profesori şi copiii din mediul de la stat. Acolo, şi timpul este altul, este mult mai scurt şi numărul de copii este mult mai mare şi ca atare, nu reuşeşti să îi cunoşti pe copii aşa cum ar trebui să îi cunoşti. Dar, noi beneficiem de mai mult timp, numărul de copii fiind mai mic, categoric, ai timp să îi asculţi pe fiecare. Nu poţi doar să te ocupi de actul didactic şi să nu apuci să îl cunoşti pe copil, să ştii exact ce îi place, ce nu îi place, ce se întâmplă acasă. Copiii au pasiuni, simt nevoia să împărtăşească cu mine, vin şi îmi spun ce au făcut în weekend, ce fac deseară, că se duc la dansuri, că au făcut ceva la fotbal, că au dat gol etc. Şi îi ascult, am răbdare de fiecare dată. Pentru că dacă nu îi ascult, au senzaţia că nu îmi pasă de ei. Atunci când un om vrea ceva de la tine şi nu te ascultă, nu poate exista chimia aceea. Trebuie să le arăţi că îţi pasă de ei în orice moment, nu doar că îl ajuţi să rezolve probleme la matematică. Mă interesează şi ce ai făcut la fotbal, ai dat gol, nu ai dat, ai reuşit, ai câştigat, nu ai câştigat, ai dansat bine la balet, ai câştigat un concurs, nu ai câştigat, îi incurajez şi pe partea aceasta. Sau ce fac cu frăţiorii. De multe ori au venit şi aveau tot felul de stări, mi-au povestit că au un nou frăţior şi mami nu mai are timp de mine, nu îmi mai oferă atenţie… Tot timpul stăteam şi le explicam. De aceeaşi atenţie pe care o oferă părinţii frăţiorilor voştri acum, aţi avut parte şi voi când eraţi mici. Şi le-am tot repetat acest lucru, le-am dat exemple, uite şi X are un frate mai mic, şi l-am rugat să le povestească din experinţa lui. Şi am împărtăşit de fiecare dată. Eu vreau să spun că orele de educaţie civică şi de dezvoltare personală, la mine tot timpul au existat în orar şi poate le-am prelungit mai mult decât îmi oferea mie schema orară. Tocmai pentru a purta astfel de discuţii cu ei, să îi ajut. Reuşesc să mă adun de fiecare dată, nu îmi place să plece vreun elev supărat de la şcoală, nu îmi place să plece supărat acasă, oricât m-ar necăji, la finalul zilei să plece liniştit, să plec şi eu liniştită.
“Este important să înţelegem nevoile şi sentimentele copiilor”
Cum ar trebui să decurgă o oră pentru a face lecţiile interactive, cu dezbateri și idei?
Aprobarea şi sprijinul ajută la construirea încrederii în sine. Dacă îi aprobăm şi sprijinim, îi ajutăm să aibă încredere în ei şi să aibă încredere şi în noi. La orele noastre dezbatem de obicei foarte multe subiecte, ascultăm părerea tuturor copiilor şi împreună decidem cum vom desfăşura diferite activităţi, care sunt punctele pro, care nu şi de ce putem beneficia mai departe, ne consultăm cumva. Jocul este metoda care ne atrage întotdeauna şi deseori încerc să îl includ printre activităţile de predare. Copiii iubesc jocurile şi le dă şi o stare bună.
Ce înseamnă să fii un învăţător bun?
Să fii un învăţător bun înseamnă să ai foarte multă răbdare în primul rând, să ştii să fii copil indiferent de vârstă, să poţi să te cobori la nivelul fiecăruia pentru a-i putea înţelege nevoile şi sentimentele. Dacă te comporţi ca un adult şi nu poţi să depăşeşti anumite limite şi să îţi dai seama ce simte acel copil, nu ai cum să ai rezultate cu el, nu poţi să faci nimic. Te pui în pielea lui, deci eu mă pun în pielea fiecăruia şi de obicei stau de vorbă cu ei şi când mi se pare mie că nu înţeleg, că este ceva acolo, îl iau separat şi discut cu el şi îl întreb. Am avut şedinţe pe holuri, între patru ochi. Întreb: de ce ai făcut asta? Ce ai simţit? Când nu reuşesc să înţeleg că de cele mai multe ori îmi dau seama. De ce, ce au vrut să facă, îmi recunosc şi greşeli, mi le spun, au încredere să îmi spună.
“În pandemie ne-a fost dor de îmbrăţişări, de apropierea fizică şi de zumzetul clasei”
Cum s-a conturat procesul și relația învăţător-elev dintre tine și copiii de la clasă în aceste vremuri (şcoala online)? Ați întâmpinat dificultăți de la distanță?
Şcoala online a însemnat pentru noi ceva nou, şi cum noi suntem în permanenţă curioşi, nu ne-am lăsat afectaţi de această situaţie şi am căutat împreună diverse mijloace prin care procesul educativ să meargă mai departe, indiferent de situaţie. Ei sunt deschişi, sunt la curent cu toate metodele noi, le-a plăcut şcoala online la început, după care a intervenit dorul şi lipsa apropierii fizice. Dorul de îmbrăţişări, dorul de a ne vedea, le e era dor de gălăgia din clasă. Îmi spuneau la un moment dat fetiţele: “doamna, nu îmi vine să cred că îmi este dor de gălăgia din clasă.” Pentru mine a fost greu că nu am ieşit. Şi la un moment dat, îmi doream doar să începem fizic, orice ar fi, nu mai puteam nici eu. Îmi era greu pentru că nu vedeam ce scriu, ce rezolvă, nu reuşeam să îi văd pe toţi. La şcoală, lucrez cu ei la tablă, lucrez cu ei în paralel, sunt organizată. Foloseam şi tabla de la Zoom, îi puneam pe ei să o folosească, dar era mai greu, până găseau de unde să şteargă, până desenau ei cubul, se ducea ora de matematică cu două probleme. Pe când aici, exersăm altfel.
Credeţi că Şcoala trebuie și/sau poate să educe?
Primele modele din viaţa copiilor sunt părinţii, dar ulterior intervenim noi, cadrele didactice, care suntem direct implicate în dezvoltarea copiilor. Inevitabil ajungem să devenim modele pentru mulţi dintre ei. De aceea, este absolut necesar ca profesorul să facă o echipă cu părintele pentru a avea cele mai bune rezultate. Până la urmă, avem aceleaşi obiective şi noi şi părinţii, iar dacă nu suntem o echipă, dacă nu suntem transparenţi unii de faţă de ceilalţi, nu am făcut nimic. De aceea, este bine să existe comunicare şi când sunt bune şi când sunt rele. Am avut parte de acest lucru din partea părinţilor. În general, ne-am înţeles foarte bine, am avut un colectiv super şi de copii şi de părinţi. Am stat de vorbă cu ei prieteneşte încă de la început, de fiecare dată când am avut şedinţe i-am ascultat. Exact cum fac cu copiii, am făcut şi cu părinţii. Am ascultat ce au de zis, cum văd ei lucrurile, eu le-am prezentat cum le văd eu, mi-am spus părerea mea, oarecum mai cunoscător decât ei. Părinţii au fost receptivi şi m-au ajutat şi susţinut foarte mult.
“Relaţia noastră se bazează pe sinceritate şi pe încredere, suntem prieteni şi încercăm să ne bucurăm împreună de toate reuşitele frumoase, dar rămânem uniţi şi atunci când întâmpinăm dificultăţi”
Care sunt punctele forte ale Şcolii Internaţionale King George? De ce aţi recomanda această şcoală părinţilor şi copiilor?
Vorbim despre resursele materiale în primul rând, spre deosebire de sistemul de stat, clasele beneficiază de dotările necesare, astfel încât procesul educativ să fie atractiv şi plăcut elevilor. Avem o curte spaţioasă în care copiii se pot bucura de natură, cadrele didactice sunt bine pregătite, instruite şi dedicate procesului educativ.
Numărul de copii este mai mic şi astfel apropierea este mai mare. Reuşeşti să îi cunoşti foarte bine, să le ştii şi pasiunile. Beneficiază de mult mai multă atenţie şi cunoscându-i mult mai bine cumva poţi să îi gestionezi şi mult mai uşor, văzând ce le place, ce nu le place, te pliezi pe ceea ce îi atrage pe ei, te foloseşti de nişte lucruri.
Prezentaţi-ne câteva aspecte esenţiale care definesc relaţia dumneavoastră cu elevii.
Noi discutăm absolut orice, relaţia noastră se bazează pe sinceritate şi pe încredere, suntem prieteni şi încercăm să ne bucurăm împreună de toate reuşitele frumoase, dar rămânem uniţi şi atunci când întâmpinăm dificultăţi. Şi atunci când unul dintre noi trece printr-o situaţie mai grea sau printr-un moment mai neplăcut, încercăm să îl susţinem, ne ajutăm şi ne consultăm. Sunt foarte uniţi elevii mei şi chiar avem o regulă a clasei: “Greşeala recunoscută este pe jumătate iertată”. Toate conflictele care apar la nivelul clasei sunt gestionate prin comunicare, despic firul în multe părţi, discut cu ei şi în privat. Nu reuşeşti fără răbdare.
Mirabela Mitu: “Am văzut în fiecare copil, copilul meu.”
Povestiţi-ne o întâmplare emoţionantă/amuzantă/marcantă trăită la King George.
Wow, sunt foarte multe. Am cutii întregi cu bileţele şi desene de la ei, făcute şi dăruite cu ocazii speciale sau pur şi simplu pentru că aşa au simţit ei. Mă luau prin surprindere, nu trebuia să fie o ocazie specială. Un moment emoţionant pe care l-am trăit a fost atunci când am revenit fizic la şcoală după perioada de pandemie. O fetiţă m-a ţinut de vorbă pe coridor, timp în care ceilalţi pregăteau ceva în clasă. Când am intrat în clasă, m-au aşteptat cu confetii pe care le-au băgat în baloane şi au spart baloanele deasupra capului meu. Mi-au scris pe tablă o mulţime de mesaje şi pe catedră mi-au umplut catedra cu bileţele şi inimioare. M-am emoţionat teribil. Acestea sunt momentele când îţi dai seama că merită, iar cea mai mare motivaţie este reuşita ta. Când îţi dai seama că copiii chiar te iubesc şi văd în tine o a doua mamă. Mama de la şcoală. La prima mea serie de elevi, la încheierea clasei a IV-a, mi-a fost foarte greu să predau ştafeta. Am plâns foarte mult la festivitatea de încheiere la clasa a III-a deoarece eram în online, îmi lipsea mie totul. Am organizat festivitatea la care au fost prezenţi copiii şi părinţii, care mi-au pregătit mesaje personalizate. Am plâns ca un copil… am plâns cu toţii… Ne lipsea apropierea aceea, a fost perioada în care eram destul de daţi peste cap, şocaţi, anxioşi, ne lipsea socializarea, doream să ne vedem şi să fim împreună. Ecranul acela mai rău ne făcea. Voiam să încheiem frumos, dar sufeream acolo, a fost foarte ciudată festivitatea aceea. Erau nedumeriţi, se întrebau de ce tocmai la clasa a IV-a nu suntem la şcoală? Venea clasa a IV-a, era ultimul nostru an împreună, doream să fim împreună, doream să profităm de fiecare zi.
De fiecare dată, când am avut ocazia, am fost în fiecare excursie cu ei, ne-am plimbat, ne-am aventurat, am descoperit lucruri noi împreună. Trebuie să ştii ce ingrediente să foloseşti. Să vrei să cunoşti copiii. Am văzut în fiecare copil, copilul meu şi acest aspect mi-a asigurat un parcurs exceptional alături de micuţii mei.
