Închide
de Gabi Bartic, CEO Brio
Bună, sunt Gabi și m-am uitat la Teambuilding.
Pentru prietenii mei nu e un secret, ascult muzici clasice și operă (nu-s mare fan valsuri, polci și mazurci, dar la concertul de la Viena mă uit aproape în fiecare an. Nu le gust însă în stridențele concertelor lui Rieu, ca să îmi mai declin o neadecvare). Același non-secret e că sunt extrem de selectivă cu oamenii cu care socializez. Citesc cam tot ce prind în mână, cam orice – de la motivaționale de care râd mult, la poezie, proze scurte, romane vesele și triste, ba chiar și niște chick-lit. Filosofie din ce în ce mai rar. Dar citesc, fără pretenții, cărți de Psihologie sau de Sociologie, domenii în care am ceva studii. M-am cam lenevit, anul ăsta abia am depășit 40 de titluri citite, în anii trecuți aveam numere mai frumușele. Am scris această paranteză nu pentru a mă poziționa ca om cult, ci doar ca să nu fiu trimisă, abrupt, către marginea ne-cultivată a societății.
Sunt convinsă că fanii marii culturi de pe facebook vor continua această lectură aridă (au citit, sunt ferm convinsă, și texte mai lungi), pentru ei scriu, de fapt, acest mic autodenunț.
Am văzut așadar Teambuilding și eram gata să-l uit, așa cum uiți filme care doar te ajută să-ți umpli timpul, să zâmbești eventual de 5-6 ori și care nu-ți pun în față mari dileme existențiale. Era încă un film românesc cu grave erori de casting (sincer, actorii care joacă accent moldovenesc și cei care-l joacă pe cel ardelenesc ar trebui penalizați pentru over-acting, dacă nu am avea problema asta la mai toți actorii români). Eram gata să-l uit cum îl uiți pe partenerul plicticos al unei prietene cu care te vezi în oraș. Eram gata să-l uit cum uiți banalitățile schimbate la mesele în familie și cum uiți mii de ore de discuții aride de la birou.
Toate astea, până când am fost imersată în 3 zile de opinii scandalizate ba la adresa limbajului licențios, ba de apeluri la marea cultură și marea cinematografie, ba la cerința de la film (cred că doar de la acesta, că n-am văzut indignări similare decât acum un an, legate de „Don’t Look UP!”) să împlinească dorința nesecată a publicului român de a-i fi revelate adevăruri fundamentale în orice minut de film și pagină de carte citite. Și poate, și în orice postare de facebook. Mai puțin în cele cu pisici.
Am lucrat o vreme în industria cărții și rețin indignări similare superioare la adresa cărților „de raft 2”. Policier-uri, chick-lit, self-help și așa mai departe. Zâmbeam și contemplam cifrele autorilor clasici cărora le lipseau niște (multe) zero-uri, dacă era să ne luăm după setea publicului român de mare literatură.
Am lucrat apoi în media și am asistat, la fel de atentă, la indignări ale celor ce voiau în chioșcurile de ziare doar Dilema Veche, 22 și Idei în dialog. Și urmăream, la fel de amuzată, că totuși redacțiile acestea trebuie că-și știau deja toți cititorii pe numele mic, atât de mici le erau cifrele. Același lucru s-a întâmplat, un deceniu și-un pic mai târziu, la închiderea România Cultural, DOR, librărioare mici și extrem de cool dar cu puțini cumpărători, site-uri cu conținut extrem de bun dar fără susținere.
Pare că suntem o țară de suporteri ai marii culturi dar atât de mari susținători ce suntem, că ne e și foarte frică să ne apropiem de ea. Așa că o lăsăm să moară doar pentru a ne certa între noi pe marginea acestor dispariții, cum se cuvine, despre „cine a iubit mai tare moarta”.
Teambuilding nu rezolvă nicio mare dilemă. Nu umple niciun mare gol cultural (și avem, har Domnului, multiple). Nu dezvăluie niciun adevăr ascuns. E un fel decent de a ne petrece o oră și jumătate din viețile noastre, împărțite în perioada asta oricum între discuții de complezență cu familia, rezoluții de an nou care nu se vor petrece niciodată și alte nimicuri de sezon.
Mie, Teambuiding mi-a provocat vreo 6 zâmbete și, cum spuneam, și ceva indignări. Dacă în fiecare oră și jumătate din viață aș avea această medie, aș fi un om mai vesel. Vouă, tuturor indignaților care au pretenția de la orice ora și jumătate să aibă revelații, câte astfel de revelații v-au produs partenerii de existență în ultima oră și jumătate? Probabil că mai puține. Dar voi, voi câte ați oferit în aceeași ultimă oră și jumătate? De aceea aș sugera (dar îmi permit să sugerez asta doar celor – puțini cred – care au vieți la fel de banale ca și mine, nu celor ce au descoperit deja în ultima oră trei domenii de aplicare ale ultimelor descoperiri premiate cu Nobelul) – poate suntem mai îngăduitori cu entertainmentul. Măcar cei care au creat Teambuilding nu se mint – zilnic – că ar citi, dar nu au timp.
Am pus și o poză cu ce-am făcut eu în ultima oră. Da, între o oră de tandrețe cu pisica și filmul împricinat aș alege pisica. Ghinionul e că nu am privilegiul unei ore tandre în fiecare oră.
