fbpx

Laude-Reut, primul centru de vaccinare într-o școală din România

Complexul Educațional Laude-Reut din București a inaugurat astăzi,  în cadrul unui eveniment care a reunit elevi, profesori și părinți, primul centru de vaccinare organizat într-o școală din România. Inițiativa acestei unități de învățământ vine în contextul în care autoritățile au anunțat recent că sprijină ideea de a autoriza astfel de centre în școli pentru a facilita vaccinarea elevilor cu vârsta peste 12 ani și a familiilor lor. 

În cadrul acțiunii de astăzi, alături de Tova Ben Nun-Cherbis, fondatoarea Complexului Laude-Reut, a fost prezenți Excelența Sa, domnul David Saranga, ambasadorul statului Israel în România, dr. Valeriu Gheorghiță, Coordonator al Campaniei Naționale de Vaccinare Anti-Covid 19 și dr. Oana Nicolescu, director executiv al Direcției de Sănătate Publică a municipiului București. Ambasadorul Israelului în România a subliniat importanța campaniei de vaccinare pentru a diminua riscurile contaminării cu SARS-CoV-2 precum și faptul că, în eventualitatea în care acest lucru se întâmplă, imunizarea previne formele severe de manifestare. David Saranga a invocat totodată și necesitatea celei de-a treia doze având în vedere că numărul de anticorpi scade după o perioadă de cinci-șase luni. În acest sens, a dat exemplul statului Israel care, pe 29 august, a autorizat această procedură pentru cetățenii săi, în condițiile în care 58% din populație este deja vaccinată cu ambele doze. 

Afirmațiile sale au fost confirmate și de Valeriu Gheorghiță, care a apreciat faptul că mai bine de 90% dintre membrii comunității evreiești din România s-au imunizat în acest fel. Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare a mai menționat că în țări precum Franța, Italia, Spania și Danemarca, peste 50% dintre copiii și adolescenții cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani au primit cel puțin o doză iar în Italia personalul didactic este vaccinat în proporție de peste 90%. De asemenea, a precizat că autoritățile pregătesc o campanie de vaccinare în școli destinată elevilor eligibili, cu vârsta de peste 12 ani, prin trei modalități: prin echipe mobile, acolo unde nu se poate organiza un cabinet de vaccinare sau nu există un astfel de centru în proximitatea unității de învățământ, organizarea unui punct de vaccinare în școlile în care este posibil acest lucru iar numărul elevilor este mare și cabinete destinate campusurilor studențești. Valeriu Gheorghiță a accentuat faptul că această campanie vizează protejarea sănătății familiei, având în vedere că riscurile de transmitere sunt mai mari în acest caz decât la școală. În finalul discursului său, a amintit că în alte țări din Europa rata de vaccinare în rândul copiilor cu vârste între 12 și 15 ani este de peste 40%, în vreme ce, în România, este de 5% adică sunt puțin peste 35000 de copii care au primit cel puțin o doză de vaccin. 

Printre vorbitori s-au mai numărat Maria Ștefania Manea, secretar de stat în Ministerul Educației, Oana Nicolescu, din partea Direcției de Sănătate București precum și  câțiva liceeni ai Școlii Laude-Reut. Aceștia au salutat inițiativa școlii de a organiza un centru de vaccinare și au subliniat importanța imunizării prin această procedură ca fiind principalul mijloc prin care se pot întoarce în siguranță la ore în format fizic. 

Tova Ben Nun-Cherbis, fondatoarea școlii și președinte executiv al Fundației Laude-Reut a declarat că peste 70% dintre profesorii și personalul nedidactic al școlii s-au vaccinat și sunt așteptări ca acest procent să crească până la 100%. În contextul în care autoritățile sprijină această inițiativă, ea a anunțat că la Complexul Educațional Laude-Reut va fi deschis, pe 13 septembrie, la debutul anului școlar, primul centru de vaccinare dintr-o școală din România, destinat elevilor, dar unde se pot vaccina și părinții sau bunicii acestora, care locuiesc la aceeași adresă. În final, a mulțumit celor care au făcut deja acest lucru dar și celor care nu s-au hotărât încă dar doresc să se informeze și vor lua decizia cea mai potrivită pentru sănătatea lor și a celor din jur.

 

 

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.