fbpx

Toți participații la UNTOLD trebuie să poarte mască pe întreaga durată a evenimentului

Toți participații la festivalul UNTOLD de anul acesta trebuie să poarte mască pe întreaga durată a evenimentului, au anunțat, organizatorii, citați de Ziua de Cluj.

În plus, toți fanii vor fi termoscanați la intrarea în festival și pe toată durata evenimentului trebuie să dețină un act de identitate și Certificatul Digital EU COVID-19 sau dovada rezultatului negativ al unui test antigen rapid. Autoritățile și organizatorii pot oricând, în cele 4 zile de festival, să solicite și să verifice autenticitatea acestor documente. 

Participanții care prezintă documente false, fie că este vorba de adeverințe false de vaccinare, de trecere prin boală, dovezi care să ateste rezultatul testului sau Certificate Digitale EU COVID-19, constituie fapte de infracțiune, care pot fi pedepsite cu până la 3 ani de închisoare, pentru fals și uz de fals, conform Codului Penal. UNTOLD va avea loc între 9 și 12 septembrie și este unul dintre puținele festivaluri de amploare internațională din acest an. Detalii pe untold.com.

Minorii cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani trebuie să prezinte rezultatul unui test negativ (antigen rapid sau RT-PCR) sau dovada trecerii prin boală, precum și certificatul de naștere. Cei care au între 12 și 14 ani trebuie să prezinte dovada vaccinării, a trecerii prin boală sau rezultatul negativ al unui test (antigen rapid sau RT-PCR) și certificatul de naștere. Participanții care au între 14 și 18 ani pot intra la festival cu dovada vaccinării, a trecerii prin boală sau rezultatul negativ al unui test (antigen rapid sau RT-PCR) și cartea de identitate.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.