Închide
de Nicholas-Christian Tănase, profesor
– Ioana-Mihaela!
– Prezentă!
– Cum preferi, Ioana sau Mihaela?
– Ioana!
– Spune-mi o calitate de a ta, care să înceapă cu inițiala prenumelui tău!
– Ăăă…inteligentă!
Așa au decurs primele ore la școală. Au început cu o primă sesiune de intercunoaștere. Da, este important să te adresezi elevilor cu prenumele pe care îl preferă. Acest lucru poate contribui la construirea unei relații de încredere și deschidere între elev și profesor. De asemenea, când elevilor li se spune pe prenumele preferat, se simt mai confortabili și mai acceptați în mediul școlar. Iar acest lucru poate reduce anxietatea și poate îmbunătăți starea de bine a elevilor. Și da, este esențial ca elevii să se cunoască între ei!
La cei de clasă a 11-a, la opțional, am realizat joculețe de intercunoaștere mai complexe, comparativ cu exemplul de mai sus. Prima data le-am oferit câte o fișă în care erau mai multe chenare (fix câți elevi sunt într-o clasă) cu diferite situații – dacă îi place Pizza, dacă știe să înoate, dacă îi place să citească, dacă știe să gătească etc. Iar ei trebuiau să găsească un coleg căruia i se potrivea o anumită situație și să-i scrie numele în chenar, până când își treceau toți colegii. A fost mișcare, puțină gălăgie, dar cel mai important s-au cunoscut mai bine.
Și nu, nu m-am oprit aici! Am trecut la următorul joculeț, mai greu să zicem, în care trebuiau să vorbească despre ei: „Eu sunt unic pentru că…” În acest joculeț, un elev vorbea despre el, despre pasiunile lui, despre ce face în timpul liber etc., iar colegii care se regăseau în ceea ce povestea, ridicau o mână. Iar elevul vorbea până când nu mai era nicio mână ridicată. Cred că a fost cel mai dificil exercițiu. Bine că nu este vreo probă la BAC în care să vorbească despre ei. Mulți nu ar trece la această probă! A fost dificil pentru ei să fie în contact cu ei și sa vorbească în fața colegilor despre cine sunt ei în afara faptului că sunt colegi de clasa, că unii excelează la anumite materii.
Da, elevii vin la școală pentru a învăța, pentru a acumula cât mai multe cunoștințe. Dar oare școala nu ar trebui să îi pregătească și despre cum să vorbească despre ei, despre emoțiile lor? Și nu, nu mă refer la partea teoretică. Că noi, în general, suntem buni la teorie. Practica ne omoară!
Capacitatea de a comunica deschis și eficient despre emoții și experiențe personale este crucială pentru a evita frustrările și conflictele nerezolvate. Inclusiv pentru elevi. Cred că școala are datoria de a-i învăța pe elevi să-și exprime nevoile și sentimentele în mod constructiv. Iar atunci când elevii sunt încurajați să-și exprime emoțiile și experiențele personale, practic se contribuie la dezvoltarea unei stime de sine sănătoase și a încrederii în sine. Ei învață astfel, că ceea ce simt și gândesc are valoare și merită să fie auzite. Pregătirea elevilor pentru a vorbi despre ei și despre emoțiile lor, cred că este un aspect esențial al educației, care contribuie la dezvoltarea lor și la pregătirea pentru viață. Aceste abilități îi ajută să se dezvolte ca indivizi conștienți de sine și capabili să gestioneze relațiile și stresul într-un mod sănătos.
P.S. Sunt nerăbdător să merg în excursii cu elevii din clasele a 9-a. Într-o excursie îi cunoști cu adevărat pe elevi, îi vezi în mediul lor natural și poți să creezi acea conexiuni care durează. O să vă povestesc cum a fost în prima excursie!
