Închide
Daniela Vișoianu, expert în educație, analizează situația actuală a olimpiadelor școlare din România:
#olimpiade:
– sunt prea multe „naționale” și prea mulți calificați.
– copiii au nevoie de astfel de întâlniri „între egali”;
– părinții încurajează competiția;
– pentru profesori este o recompensă, e hrănitor (motivație intrinsecă), e validare profesională;
– asocierea cu intrarea la facultate pe un culoar special a oferit o miză concretă pentru liceeni;
– învățarea „pentru olimpiadă” înseamnă o provocare de concentrare a minții care vine la pachet cu eliberarea orarului DOAR pentru ce îi pasionează;
– este nevoie de contexte de învățare pentru performanță și de testare a pasiunilor, mai ales după pragul de 15 ani;
– încă este multă corupție la etapele județene, nu mă pronunț referitor la cele naționale;
– absența standardelor de evaluare ne împiedică să știm, de fapt, cât de buni sunt olimpicii români, cât de mult sunt ancorate subiectele în programele școlare, cât de mult contează să fii pe filiera potrivită (profesor la clasă, școala/liceul, corectorul/meditatorul);
– știm de la PISA, că nu excelăm la capitolul „vârfuri” – am putea avea mai multe, dacă ne-am concentra pe servicii publice de educație de calitate pentru fiecare elev.
– în absența unor decizii de politică publică (națională) inițiative private de liberalizare a pieței de concursuri nu s-au terminat bine (v. Arhimede). Pentru că nu există transparență, în principal. Iar, în fapt, olimpiadele au un conținut mare de procese „liberalizate” și descentralizate, dar pe persoană fizică.
– pentru profesori există și motivație extrinsecă – există beneficii directe (punctaje) și indirecte (creșterea cotei de piață/a tarifului de meditații).
– beneficiile aduse de participările la olimpiade ale elevilor în dosarul de personal al profesorilor necesită ajustare – că poate nu vor mai fi atât de multe și atât de mulți 🙂
– premierea profesorilor pentru rezultatele elevilor se întâmplă acum și pentru profesorul care „a pregătit pentru olimpiadă”, care nu e, deseori, cel de la clasă.
Pe scurt părinții își doresc și profesorii își doresc.
Iar copii motivați au nevoie să își încerce forțele cu egali. Când sunt mici o fac și pentru părinți, când sunt mari e intuiția că viața este competitivă și ei vor să reușească.
„The pendulum of the mind alternates between sense and nonsense, not between right and wrong.”
Carl Jung
