Corina Atanasiu: La olimpiade, celebrarea performanței se face între doi gândaci de bucătărie și o felie de parizer

Corina Atanasiu, fost secretar de stat din partea USR, critică modul în care sunt organizate olimpiadele școlare. ”Celebrarea performanței se face între doi gândaci de bucătărie și o felie de parizer”, afirmă Atanasiu, care este și lider al organizației de părinți FePAL.

Ce spune Corina Atanasiu:

Cu olimpiadele școlare s-au consumat râuri de cerneală. Țara se laudă cu olimpicii, e mândră două zile de-i pocnește ia, inundă media socială cu mesaje clickbait, iar politicienii îi aleargă pe bieții copii ca să se pozeze cu ei. Unii organizează chiar festivități grandioase pentru a le înmâna cu fast 68 de lei.

Ce uităm de fapt:
1. Cei mai mulți olimpici sunt ”făcuți” pe banii investiți de părinți în meditații. Este o plăcere să muncești pe materialul gata croit, nu mai vorbim de faptul că acești copii sunt extrem de motivați, în contrast evident cu marea masă a elevilor din România.

2. Proporția olimpicilor care vin din școlile private e din ce în ce mai mare. Deci iarăși, să trăiască părinții care își permit să plătească taxele, să fie sănătoși și să își păstreze joburile bine plătite. Iarăși, nu e meritul statului.

3. Doar 2% dintre copiii noștri sunt vârfuri, 50% și peste sunt cam la 20 de puncte procentuale sub media statelor măsurate în PISA, adică vreo 79 de țări din toată lumea. Unul din doi copii români NU va avea șansa unei calificări înalte și a unui job bine plătit în viața adultă și asta ar trebui să ne preocupe în primul rând.

4. Am analizat doar rezultatele la Matematică, mândria țării: în cel puțin ultimii 20 de ani NU ne-am clasat pe podium. În 2018, când România a găzduit Internaționala, am performat pe locul 33, cel mai slab rezultat din 1959 până în prezent. Dar nu e vina elevilor sau a profesorilor care au pregătit lotul, ci a făuritorilor de politici publice în educație. La matematică, sau la info, sau la științe, sau la limbi străine e ca la fotbal: cu cât ai o masă critică mai mare de jucători de fotbal, cu atât ai șanse mai mari să produci mulți Hagi. Ai analfabetism funcțional mult, baza de selecție se reduce la fel de mult și vârfurile sunt mai puține.

5. Trăim vremuri tulburi (dar nu doar vremurile ne-o cer, ci piața muncii însăși) în care cooperarea e mai de preț decât competiția. Competențele pe care copiii noștri trebuie să le stăpânească pentru a trăi decent în viitor s-au transformat în DELTA (acesta e numele supercompetențelor care sunt o combinație de competențe și atitudini), iar cooperarea și NU competiția este una dintre ele.

6. Întrunirile naționale dedicate olimpiadelor au fost și se pare că au rămas o glumă sinistră: celebrarea performanței se face între doi gândaci de bucătărie și o felie de parizer de tristă amintire. Asta arată prețuirea și respectul pe care le avem de fapt pentru oameni (mici sau mari) performanți. Poate sunt subiectivă, retrăiesc amintiri de la o Națională de ceva organizată într-un cămin de elevi din Drobeta Turnu Severin, cu găuri în uși în loc de clanțe și paturi pe care mai bine nu dormeai. Sunt vreo 30 de ani de atunci și se pare că suntem un popor consecvent. Vezi Olimpiada Națională de Engleză de la Pitești sau pe cea de Franceză de la Craiova.

7. De curând, olimpiadele au creat o piață de corectori de lucrări. Nu spun că salariile cadrelor didactice nu trebuie să crească dar nu cred că acesta este cea mai bună metodă.

8. Timpul pe care profesorii îl dedică pregătirii olimpicilor (programe ajustate, timp individual etc) este de fapt timp scăzut din timpul copiilor cu rezultate slabe sau medii. Nimeni nu mă poate convinge că acești profesori extrem de buni și de performanți care pregătesc olimpici nu ar trebui să lucreze în primul rând cu cei mai în nevoie elevi. Banca de timp ”educațional” de calitate este vandalizată pentru un lux pe care nu ni-l permitem.

9. Acest tip de concursuri ar trebui organizat de Societățile de profil: de Matematică, Geografie etc din finanțări private sau publice. Dacă vor și dacă pot. Și dacă nu există nicio formă de organizare a profesorilor și/sau practicienilor pe disciplina/ din aria respectivă înseamnă că nu este suficient interes sau pasiune în societate. Și atunci de ce să forțăm lucrurile? Cui îi folosește?

10. Profesorii și inspectorii din județele gazdă pentru etape naționale sunt obligați să cotizeze ca să nu se facă de râs și ca să compenseze zgârcenia decidenților din minister. Cu ce au greșit oare?
Poate avem nevoie de o listă de pros și cons. Aceasta e lista de cons. Aștept lista de pros:)