Închide
În 1960, Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA a aprobat pilula contraceptivă, Enovid 10 mg, ca fiind sigură pentru utilizarea în contracepție.
În 1953, Margaret Sanger și Katharine McCormick, cunoscute luptătoare pentru ideea de control al nașterilor, căutau un om de știință pentru a dezvolta o pastilă contraceptivă. Acestea au făcut o alegere cel puțin surprinzătoare îndreptându-se către doctorului Gregory Pincus, un personaj mai degrabă periferic, care lucra la marginea comunității academice și științifice, cu o situație care nu sugera că ar putea reuși o asemenea încercare.
Într-o perioadă în care cea mai mare parte a cercetării științifice serioase era efectuată la universități, fundația mică a lui Pincus, din suburbiile Worcester, Massachusetts, se lupta doar să-și plătească săptămânal angajații.
Cu toate acestea, Margaret Sanger îi oferă suma de 150.000 de dolari pentru a-și continua cercetările anterioare și a dezvolta un contraceptiv oral sigur și eficient pentru femei.
Ce-ar fi viața fără știință? Unde-am fi fost fără mărul lui Newton? Fără baia lui Arhimede – după care se spune că a strigat ”Evrika”? Lumea de azi ar arăta diferit, pentru că impactul științei asupra vieții noastre este uriaș. De aceea, Școala Evrika a ales o metodă de predare cu sens, axată pe informațiile esențiale, lăsând suficient loc pentru creativitate, inițiativă, curaj, imaginație și sete de cunoaștere. Dacă sunteți curioși, intrați pe www.scoala-evrika.
Născut în 1903 într-o familie de imigranți evrei ruși din Woodbine, New Jersey, Pincus a obținut o bursă la Universitatea Cornell, unde s-a remarcat în biologie. A obținut un post la Harvard ca profesor asistent și a devenit cunoscut pentru cercetările sale creative și inovatoare în fiziologia sexuală mamiferă. Pincus era un star în ascensiune.
În 1934, la vârsta de 31 de ani, Pincus a făcut senzație națională prin realizarea fertilizării in vitro la iepuri. Pincus se afla cu decenii înaintea vremurilor sale. Dar în loc de faimă, realizarea i-a adus o notorietate nu tocmai bună.
Romanul lui Aldous Huxley, „Minunata lume nouă* (Brave New World)„, abia fusese publicat, iar povestea înfiorătoare a sărmanilor iepurași născuți în tuburi „fără tată” sau „fără umanitate și spirit” aprinsese imaginația publicului. Pentru descoperirea sa Pincus a fost făcut praf în presa vremii. În New York Times și în revista Colliers, a fost portretizat ca un „Dr. Frankenstein” care transforma povestirile SF în realitate.
Celebrul roman Minunata lume noua (1932) pornește de la ideea unei societăți distopice care, pentru a‑și controla cetățenii, recurge la orice subterfugiu: de la transformarea rasei umane și manipularea ei genetică, până la mascarea minciunii în adevăr absolut.
Regres în carieră
În 1936, Pincus a publicat o lucrare științifică intitulată „Ouăle Mamiferelor” care a primit apreciere în comunitatea științifică internațională, dar era prea târziu pentru a mai repara imaginea după poveștile cu iepuri făcuți în eprubete (fertilizare in vitro). Harvard i-a refuzat titularizarea și a refuzat să-i prelungească contractul. Cariera lui Pincus era blocată în ciuda tuturor succeselor recunoscute de comunitatea științifică internațională.
În timp ce țara se afla în toiul Marii Depresiuni, Pincus era disperat să găsească o modalitate de a-și întreține soția și cei doi copii mici. Un vechi prieten de la Harvard, Hudson Hoagland, a venit în ajutor. Hoagland l-a invitat pe Pincus să lucreze în departamentul său de biologie de la Universitatea Clark din Worcester, Massachusetts, ca profesor de zoologie. Pincus a acceptat oferta. Cei doi au lucrat bine împreună și, în 1944, Hoagland și Pincus au înființat Fundația Worcester pentru Biologie Experimentală. Fundația și-a găsit repede un loc important în cercetarea aplicată, în special în domeniul în expansiune al steroizilor, dar abia rezista din punct de vedere financiar. Pentru a economisi bani, Pincus lucra și ca om de serviciu în laborator.
Când Sanger și McCormick l-au abordat pe Pincus în 1953 pentru a dezvolta o nouă formă de contracepție, acesta era încrezător că va reuși. Pincus era conștient de un studiu care arăta că progesteronul ar putea funcționa ca un anti-ovulant eficace și chiar a avut presimțirea că acesta se va dovedi un bun medicament contraceptiv. Cu finanțare de la McCormick, în câteva luni Pincus și colegul său Min-Chueh Chang au demonstrat că injecțiile repetate de progesteron opreau ovulația la animale.
Cu toate acestea, adevărata provocare a fost să inventeze o formă de pastilă ieftină a medicamentului, o pilulă. Chimiștii care lucrau pentru două companii farmaceutice separate creaseră recent forme de progesteron sintetic (progestin) eficiente în administrarea orală. Deși ambele companii farmaceutice erau precaute în privința utilizării noilor lor compuși în scopuri contraceptive, atât Syntex, cât și Searle i-au permis lui Pincus să folosească formulele obținute în studiile preliminare umane. Cu pastilele în mână, Pincus a început să colaboreze cu cunoscutul specialist în fertilitate Dr. John Rock la teste umane în Massachusetts. După un succes inițial pe scară mică, Rock și Pincus au lansat teste umane la scară largă pentru pilula contraceptivă în Puerto Rico în 1956, folosind formula Searle.
Când FDA (Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA) a aprobat pilula Searle pentru utilizare contraceptivă în 1960, Pincus a primit pentru munca sa, în sfârșit, aprecierea internațională.
În 1965 a fost ales în Academia Națională a Științelor. Fundația sa a prosperat. Cu toate acestea, doar doi ani mai târziu, la vârsta de 64 de ani, a murit într-un mod dureros din cauza unei boli a măduvei osoase cauzată de expunerea la substanțe chimice de laborator.
Rubrica Știință 365 este susținută de Școala EVRIKA
Sau e prea devreme, sau e prea târziu… ca să nu facem educație sexuală
Sau e prea devreme, sau e prea târziu – cele două scuze clasice ca să nu facem educaţie sexuală
