Închide
Pe 26 martie 1953, cercetătorul american Dr. Jonas Salk a anunțat într-o emisiune radio difuzată la nivel național, pe rețeaua CBS, că a testat cu succes un vaccin împotriva poliomielitei. Boala devenise un coșmar pentru societatea americană din cauza efectelor sale devastatoare, precum paralizia, dar și din cauza răspândirii necontrolate.
În 1952 – un an epidemic pentru poliomielită – au fost raportate 58.000 de cazuri noi în Statele Unite, iar peste 3.000 de persoane au murit din cauza bolii. Pentru munca sa în ajutorul eradicării bolii, cunoscută sub numele de „paralizie infantilă” deoarece afectează în principal copiii, Dr. Salk a fost celebrat ca marele doctor-binefăcător al vremii sale.
Și în 1953, medicul Jonas Salk a spus pentru prima dată unei audiențe radio naționale că un vaccin s-a dovedit a fi un succes în teste preliminare. „Aceste studii oferă justificare pentru optimism, și se pare că abordarea în aceste investigații ar putea duce la obiectivul dorit,” a spus Salk. „Dar acest lucru nu a fost încă realizat.”
Cum ar fi fost, azi, viața, fără oameni de știință și pasiunea lor pentru descoperiri? Cu ce am fi scris, dacă nu ar fi inventat Petrache Poenaru stiloul? Știind cât de importante sunt științele pentru lumea în care trăim, Școala Evrika are o metodă de predare axată pe informații esențiale, lăsând copiii să-și alimenteze setea de cunoaștere prin creativitate și imaginație. Dacă vreți să aflați mai multe, intrați pe www.scoala-evrika.ro.
Poliomielita, o boală care a afectat de multe ori umanitatea de-a lungul istoriei înregistrate, atacă sistemul nervos și poate provoca grade variate de paralizie. Deoarece virusul este ușor transmisibil, epidemiile erau frecvente în primele decenii ale secolului al XX-lea. Prima epidemie majoră de poliomielită din Statele Unite a avut loc în Vermont în vara anului 1894, iar până în secolul al XX-lea mii de oameni erau afectați în fiecare an. În primele decenii ale secolului al XX-lea, tratamentele erau limitate la carantină și la celebrul „plămân de fier”, o construcție asemănătoare cu un sarcofag de metal care ajuta respirația. Deși copiii, în special sugarii, erau printre cei mai afectați, adulții erau, de asemenea, adesea afectați, inclusiv viitorul președinte Franklin D. Roosevelt, care în 1921 a fost lovit de poliomielită la vârsta de 39 de ani și a rămas parțial paralizat. Roosevelt a transformat ulterior proprietatea sa din Warm Springs, Georgia, într-un loc de recuperare pentru victimele poliomielitei și a fost esențial în strângerea de fonduri pentru cercetarea legată de poliomielită și tratamentul pacienților cu poliomielită.
Jonas Edward Salk s-a născut în New York City și a urmat Colegiul City din New York și Școala de Medicină a Universității din New York.
În 1947, Salk a acceptat o poziție de profesor la Școala de Medicină a Universității din Pittsburgh, unde a demarat un proiect începând cu anul 1948 pentru a determina numărul diferitelor tipuri de virus polio. În următorii șapte ani, Salk s-a dedicat dezvoltării unui vaccin împotriva poliomielitei.
Procedura lui Salk, încercată pentru prima dată fără succes de americanul Maurice Brodie în anii 1930, consta în eliminarea mai multor tulpini ale virusului și apoi injectarea virusurilor benigne în sângele unei persoane sănătoase. Sistemul imunitar al persoanei crea apoi anticorpi meniți să reziste expunerii viitoare la poliomielită. Salk a efectuat primele teste umane pe foști pacienți cu poliomielită și pe el însuși și familia sa, iar până în 1953 era pregătit să-și anunțe descoperirile. Acest lucru s-a întâmplat pe rețeaua de radio națională CBS în seara zilei de 26 martie și două zile mai târziu într-un articol publicat în Jurnalul Asociației Medicale Americane. Dr. Salk a devenit imediat celebru.
Salk a fost perceput ca „medicul binefăcător” după ce vaccinul său era deja un succes și cu toate astea a ales să nu patenteze vaccinul sau să caute profit din el pentru a maximiza distribuția globală a acestuia. Fundația Națională pentru Paralizia Infantilă și Universitatea din Pittsburgh au analizat posibilitatea de a patenta vaccinul, dar avocatul lor pentru patente a afirmat că, deoarece tehnicile lui Salk nu erau noi, „dacă ar fi existat vreo noutate patentabilă de găsit în această fază, ar fi fost într-un domeniu extrem de restrâns și ar fi avut o valoare îndoielnică”. O cursă imediată pentru vaccinare a început în Statele Unite și în întreaga lume. Multe țări au început campanii de imunizare împotriva poliomielitei folosind vaccinul lui Salk, inclusiv Canada, Suedia, Danemarca, Norvegia, Germania de Vest, Olanda, Elveția și Belgia. Până în 1959, vaccinul Salk ajunsese în aproximativ 90 de țări.
Un vaccin oral atenuat împotriva poliomielitei a fost dezvoltat de Albert Sabin și a fost introdus în uz comercial în 1961. Mai puțin de 25 de ani după lansarea vaccinului lui Salk, transmiterea internă a poliomielitei fusese eliminată în Statele Unite.
În 1963, Salk a fondat Institutul Salk pentru Studii Biologice în La Jolla, California, care este astăzi un centru pentru cercetare medicală și științifică. A continuat să desfășoare cercetări și să publice cărți în anii săi târzii, concentrându-se în ultimii ani pe căutarea unui vaccin împotriva HIV. Salk a militat în mod viguros pentru vaccinarea obligatorie pe tot parcursul vieții sale, numind vaccinarea universală a copiilor împotriva bolilor un „angajament moral”. Documentele personale ale lui Salk sunt astăzi stocate în Biblioteca Geisel de la Universitatea California, San Diego.
Printre alte onoruri, Jonas Salk a primit Medalia Prezidențială a Libertății în 1977. A murit în La Jolla, California, în 1995.
Rubrica Știință 365 este susținută de Școala EVRIKA
Poate te interesează și
