Închide
Telefon peste ani
de Elena Vorotneac, profesoară din Republica Moldova
🔴🟢 „A fi” sau „a juca rolul de” profesor. Detaliile fac diferența
➡️Până a intra în clasă, un pedagog trebuie să intre în inima copilului. De aceea, această profesie este una asumată.
Statul nu te va plăti bine.
Nu toți copiii te vor iubi.
Nu toți părinții te vor respecta.
Fiecare dintre noi, pedagogii, știm despre acest lucru. Și mai știm că schimbarea vine și de la noi.
***
Parcă și acum îl văd pe Vasile (nu dau nume adevărat), băiat simpatic, iubit de fetele din clasă, pus mereu pe șotii și glume sarcastice la adresa profesorilor.
La ce i-ar folosi româna când viața e atât de frumoasă, când trebuie să te distrezi și să trăiești într-o veselie continuă?!
Nu a citit nicio operă pentru că nu are timp. E foarte ocupat. Prieteni, distracție, jocuri la computer. Și uite, eu, profesoara, îl deranjez la lecții cu diferite jocuri didactice, fragmente de text ce trebuie analizate, fișe de lectură…
Fac abstracție de la glumele golănești, impun limite, cer respect și îl tratez, la rândul meu, cu respect. După lungi negocieri, de regulă, Vasile lăsa telefonul la o parte și începea, fără entuziasm, să îndeplinească sarcinile de la lecție.
Fără prea mare efort, aceste puține activități limitate la cele 45 de minute – când trebuia să acord atenție și altor 30 de elevi – și-au lăsat cât de cât amprenta.
Vasile a reușit să ia un 7 la BAC.
***
Peste ani mă surprinde un apel de la elevul meu care îmi spune că se află în Moldova și că ar vrea să ne vedem la un ceai.
Descopăr un tânăr serios, așezat, pare bătut de viață, dar e calculat la vorbă și la port. Nici urmă din acel flăcău șmecher și ironic.
Nu a susținut examenul de bacalaureat la matematică așa că nu a fost admis la vreo facultate. Fără perspectiva unor studii superioare, a decis să meargă, împreună cu alți băieți, la munci în Italia.
Mi-a povestit prin ce greutăți a trecut, cât a trebuit să muncească ca să-și poată achita gazda și întreținerea ca să rămână cu câțiva bănuți de buzunar.
În primul an dormea maxim 3 ore pe zi.
Nu pentru jocurile la computer, ci pentru ca să reușească să facă față și celui de-al doilea job pe care și l-a asumat. Peste un an, după ce a învățat limba, după ce a câștigat încrederea angajatorilor, a obținut un statut mai favorabil. E greu și acum, dar avantajul e că deja își poate permite acele 8 ore de somn.
A ținut să se întâlnească cu profesoara sa pentru că își amintea des de lecțiile de română.
Simțea recunoștință pentru că l-am obligat să învețe, fie și în clasă. Fără a citi vreo operă, fără mare efort, a luat o notă bună. El crede că e bună, eu sunt sigură că putea mai mult dacă și-ar fi dorit.
Își amintea des de lecțiile de română. Nu pentru că l-ar fi inspirat cumva Eminescu sau Blaga în timp ce spăla vesela patronului. Ci, pentru că lecțiile de română erau și de viață, și de suflet, și de formare personală.
***
În fiecare clasă există un Vasile care va înțelege efortul tău. Nu e neapărat că va ajunge în aceste ipostaze.
Lecțiile ratate la școală te va pune viața să le însușești. Și e dur așa. Iar un profesor știe despre acest lucru și de aceea nu-și lasă elevul la voia sorții.
Un profesor adevărat își iubește discipolii de aceea se va gândi la viitorul acestora.
***
O singură rugăminte am. Nu ne puneți în aceiași oală cu acei care urlă la copii, care nu își fac meseria cu dedicație, care transformă disciplina predată în teroare și platformă de umilință a copilului, cu cei care nu-și cunosc disciplina sau nu le pasă de copii. Aceia doar joacă rolul de pedagog.
E o mare diferență între „a fi” și „a juca rolul de” pedagog.
