Închide
de Corina Popa, lector dr. asociat la Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii de la Facultatea de Litere a Universității București și fondatoarea Şcolii de Gramatică
Cu toții avem amintiri de la tot felul de examene. Uneori, le-am simțit ca pe niște momente trecătoare de bilanț, alteori ca pe un sfârșit sau început de lume. Pentru unele am învățat cu pasiune, pe altele le-am tratat ca pe un rău necesar. Unora le-am înțeles rostul. Altora – nu. Notele, trecătoare și ele, corecte sau nu, s-au dovedit frânturi ale unor etape sau experiențe, nicidecum definiții invariabile ale ființei noastre.
Mâine, absolvenții clasei a opta susțin prima probă a Evaluării Naționale. Iar pentru absolvenții de liceu, în curând, va începe examenul de bacalaureat. Fie că suntem profesori, părinți, bunici, prieteni, că avem treabă sau nu cu sistemul de educație, suntem cu toții responsabili de emoția pe care o atașăm cuvântului „examen”. Am încredere că suntem capabili să-i protejăm pe tineri de „senzația de mers la tăiere”. Să le explicăm că nota nu e o sentință sau un motiv pentru a fi comparat cu ceilalți; că un examen e un instrument de cunoaștere și de autocunoaștere, nu de ierarhizare sau de stigmatizare. Că un examen picat nu-i un capăt de lume, nu-i un motiv de renunțare la învățare. Că lucrurile importante cu adevărat se obțin cu efort, cu perseverență și curaj; un vis mare nu se îndeplinește ușor, dar, fiindu-ne alături, vom face drumul mai frumos împreună.
Fiți puternici, copii! Gândiți înainte de a scrie, stăpâniți emoțiile și folosiți-le constructiv, nelăsându-le pe ele să vă stăpânească. Învățați cu la fel de mult interes și după examen. Căci nu o faceți nici pentru note, nici pentru a vă depăși colegul de bancă, nici pentru recompensele din partea părinților, nici pentru vecinii care vă întreabă cât ați luat, ci pentru a vă da șansa de a trăi la cotele cele mai înalte ale ființei voastre.
Ca de fiecare dată, sper să nu mai văd postări și știri despre perlele de la examene sau despre topurile liceelor. Suntem datori măcar cu atât față de generațiile care ne vor construi viitorul.
