fbpx

Ștefan Pălărie (USR) își reevaluează poziția: Mă aștept la blocaje, furie și conflicte enorme în rețeaua școlară

Senatorul USR Ștefan Pălărie a anunțat, azi, că și-a reevaluat poziția cu privire la decizia ministerului de a deschide fizic școlile în baza ratei de vaccinare a personalului.

După ce, aseară, Pălăria spunea că e o decizie care arată că ”direcția este bună”, chiar dacă mai are nevoie de îmbunătățiri, astăzi el spune că și-a schimbat punctul de vedere după ce a stat de vorbă cu oameni care activează în domeniul Sănătății.

Ce spune acum Ștefan Pălărie:

Azi noapte am stat de vorbă cu oameni din sănătate până târziu. Am înțeles cu adevărat cât de GRAVE vor fi consecințele modului în care Ministrul Educației se pregătește să deschidă școlile începând de luni.

Avem PANDEMIE „MADE IN ROMANIA”, cu cifre halucinante – număr de îmbolnăviri grave și număr de decese. Avem OMS prezent aici ca sa înțeleagă cum de am ajuns aici și mai ales ce trebuie făcut. Ministrul Cîmpeanu rezolvă problema tot MADE IN ROMANIA, cu o rețetă inconștientă proprie care leagă deschiderea școlilor cu prezență fizică de un indicator care nu numai că nu a fost utilizat în nici o alta țară în combaterea pandemiei, dar nici nu este identificat ca fiind un factor major de impact asupra îmbolnăvirilor. Cel mai larg și recent studiu REACT-1 realizat de Imperial’s School of Public Health din Marea Britanie, identifică cei mai importanți factori asupra pandemiei, iar rata de vaccinare a cadrelor didactice nu apare nicăieri.

Dincolo de lipsa de fundamentare a acestei decizii, logica elementară patinează:
1) Profesorii oricum sunt mai feriți în cazul purtării măștii și distanțării prin așezare la catedră decât sunt părinții elevilor care au contact zilnic la școală.

2) Ideea de 60% rată de vaccinare profesori duce, în colective mici, la blocaje. E suficient ca, într-o școală cu 10 cadre didactice, 5 indivizi să nu se poată vaccina / nu dorească și școala este condamnată la învățare online

3) Premiza că toate cadrele didactice doresc prezență fizică și de aceea se vor grăbi să se vaccineze este o nerozie din nou nefondată. Mai degrabă aș suspecta un posibil calcul cinic: „lasă-i să își spargă capetele între ei la nivel de școală”, ceea ce ar fi cu adevărat lipsit de empatie și de dorință de a reprezenta ca ministru și comunitatea elevilor, dar și a profesorilor.

4) Haideți să luam matematic invers. De câți profesori e nevoie să se mai vaccineze ca să trecem în format fizic cu toții? Înțeleg că aproximativ 55% din rețeaua școlară nu va putea începe fizic de luni. Avem 55% din unități în care rata de vaccinare a profesorilor este între 22% și 60%. Dar să presupunem că, prin minune, toți acești profesori s-ar vaccina peste noapte. Eu estimez că nu vorbim de mai mult de 50,000 de profesori. Ori, cam toți atâția oameni se vaccinează cu prima doză zilnic la nivel național. Sigur, nu cei din școli. Dar am agreat deja la punctul #1 că profesorii nu sunt cei mai periculoși în această ecuație. Deci.. chiar și vaccinarea peste noapte a celor 50,000 de profesori ce rezolvă la nivelul valului 4? Adevărul este crud: mai nimic!

În concluzie, eu ma aștept la blocaje, furie și conflicte enorme în rețeaua școlară. Deciziile ministerului nu par să fie externalizate către specialiști, ci ținute sub capacul politic. Semnal pentru asta a fost declarația de la Cotroceni de ieri seară. Chiar, oare ce spune OMS de această decizie ce urmează să se adopte prin ordin comun astăzi? Ca doar au specialiștii aici la București.

E simplu de criticat! Ce era de făcut?
Am mai spus-o: redeschiderea fizică a școlilor când încă dai oxigen în parcări de spitale nu poate fi acceptată decât parțial, condiționată de niveluri de incidență, și cu măsuri de închidere a altor surse de transmitere comunitară.

Ar fi trebuit dusă munca până la capăt cu condiționarea deschiderii scolii în format fizic de rata de vaccinare a UAT-ului, nu cea a celor 15 profesori din școală. Propunerea mea curajoasă și care nu ține cont de neputință statului de a genera date în timp real (am auzit pe surse că nici pana acum Evidență Populației nu poate face o sincronizare cu platforma de vaccinare) se duce mai departe: integrarea datelor din SIIIR cu platforma de vaccinare pentru a putea calcula rata de vaccinare a colectivității școlare adulte – adăugând aici și părinți. Deși cei din sănătate mi-au spus că acest indicator desprins de rata de vaccinare a UAT-ului nu are relevanță, opinia mea este că această măsură măcar transmite părinților clar că ține și de ei personal, de alegerea lor de a se vaccina, să ofere comunității și propriilor copii posibilitatea de învățare în format fizic.

Liderii politici care și-au luat pe persoană fizică, în primăvara, campania de vaccinare și au făcut-o praf măcar acum să înțeleagă că este suicid colectiv continuarea politizării acestei crize sanitare. Deciziile după ureche o să ducă la o nouă creștere a valului 4 sau la tentația de a măslui din nou realitatea prin cifre false.

Sper că astăzi în ședința comună Ministerul Sănătății intră alături de OMS la masa discuțiilor cu Ministerul Educației și schimbă nebunia asta!

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.