fbpx

România Sălbatică – aventura nescrisă din sala de clasă

Foto: Romania Sălbatică

de Radu Dragomirescu, student la medicină veterinară, membru al Asociației WILDERNESS RESEARCH AND CONSERVATION

 

În ultimii ani, relația oamenilor cu natura este tot mai incertă. Cu dispariția sau limitarea zonelor verzi din orașe, lipsa timpului, și desigur, alternativele în materie de petrecerea timpului liber, ne-am distanțat de legătura creeată cu natura.

 

Astfel, în urma succesului primului articol în care am venit către dumneavoastră cu idei pentru cei mari si mici deopotrivă, pentru programul ”Săptămâna Verde”, ne-am dorit să explorăm și să venim în continuare în sprijinul profesorilor și al părinților.

 

În rândurile de mai jos, vom afla cum a luat ființă proiectul ”România Sălbatică”, cum natura din țară a prins viață pe marile ecrane și cum au inspirat un nou interes pentru natură; dar și cum școlile se pot înscrie pentru a viziona documentarul premiat, din confortul sălii de clasă.

 

Astfel, colegii din cadrul proiectului “România Sălbatică” ne-au răspuns punând laolaltă următorul text:

 

România Sălbatică este cel mai mare proiect de fotografie și film documentar dedicat naturii din țara noastră.

 

Proiectul a fost inițiat în anul 2010 de fotograful Dan Dinu și a fost dezvoltat la început alături de WWF România (World Wide Fund for Nature). Prima etapă a constat în fotografierea tuturor celor 28 de arii protejate importante din România, existente în acea perioadă și crearea unei expoziții de fotografie în aer liber, expusă în cele mai mari orașe din țară. 

În 2012, Cosmin Dumitrache s-a alăturat proiectului și împreună cu Dan Dinu au creat serialul documentar Descoperă România Sălbatică, ce a însumat peste 600.000 de vizualizări online.

Foto: Dan Dinu

 

În toți acești ani, Dan și Cosmin au continuat să filmeze diverse zone reprezentative pentru natura țării noastre, precum și specii emblematice,  însă din 2018, și-au dedicat exclusiv timpul pentru realizarea filmului documentar România Sălbatică, ce aduce imagini în premieră și povești unice despre biodiversitatea României.

Filmul a avut premiera internațională pe 30 iulie 2021 în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) unde a fost laureat cu Premiul Publicului. 

Documentarul România Sălbatică a fost inclus în anul 2022, în programul a 20 de festivaluri naționale și internaționale de film și a câștigat 8 premii, dintre care menționăm Audience Award la Wildscreen Festival, în Marea Britanie, Regione Lombardia Award la Sondrio Festival, în Italia sau Premiul Gopo pentru Cel mai bun documentar, Cea mai bună muzică, Cel mai bun sunet, obținute în România.

Din 2022 filmul s-a lansat sub formă de miniserie pe HBO Max și este distribuit internațional în peste 35 de țări.

Foto: Dan Dinu

În anul 2022, s-a lansat Povestea România Sălbatică, un film de making of despre cum s-a creat documentarul. Filmul poate fi urmărit integral pe canalul de YouTube al proiectului.

 

Site-ul www.romaniasalbatica.ro a fost lansat în 2017 și reprezintă un portal către cele mai importante arii protejate ale României. Cu ajutorul noilor membri care s-au alăturat voluntar echipei s-a dezvoltat conținutului editorial, ceea ce a dus și la creșterea comunității de pe paginile de Facebook și Instagram ale proiectului.

Foto: Dan Dinu

Multe dintre ideile din proiectul România Sălbatică au apărut pe parcurs, însă crearea unui album de fotografie a făcut parte din planul inițial și acesta a fost publicat în 2021. Este cel mai amplu album de fotografie dedicat naturii de la noi și include imagini realizate de către Dan Dinu în 15 ani. Cele peste 250 de pagini cuprind fotografii și informații din parcurile naționale și naturale, plus alte arii protejate deosebite, și imagini cu majoritatea speciilor emblematice din România. Albumul poate fi găsit în magazinul online al site-ului, precum și în librării sau alte magazine online.

 

În încercarea de a ține oamenii și mai conectați cu natura, am lansat aplicația România Sălbatică, ce poate fi descărcată gratuit pe telefoanele mobile.

 

În 2022, a fost înființată Asociația România Sălbatică, ce urmărește să sprijine conservarea naturii prin informarea și educarea oamenilor cu ajutorul fotografiei și filmului documentar. În acest sens, ne-am dorit să ne implicăm în Săptămâna Verde a copiilor și să facilităm accesul acestora la vizionarea documentarului. Astfel, profesorii și învățătorii care își doresc să aducă la clase filmul România Sălbatică, ne pot trimite un mesaj pe pagina noastră de Facebook sau pot completa direct formularul din acest link. Până acum, s-au înscris în acest program peste 2000 de școli, iar filmul va ajunge la peste 200.000 de copii.”

Foto: Dan Dinu

Dacă doriți să susțineți de altfel activitatea celor de la România Sălbatică, o puteți face accesând următorul link.

 

Dorim să le mulțumim pe această cale pentru deschiderea de a colabora și pentru oportunitatea oferită elevilor de a regăsi imagine inedite din țară sub forma unui documentar, deja cunoscut.

 

Mai multe detalii despre activitatea asociației din care face Radu parte regăsiți accesând Wilderness Research and Conservation.
Puteţi susține cauze prin redirecționarea gratuită 3,5% din impozitul pe venit completând formularul 230 aici.

 

Asociatia Wilderness Research and Conservation susține proiectele ce promovează biodiversitatea în rândul celor mici, dar și a celor mari.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.